Sherry stătea la fereastră și privea întunericul, nevăzând nimic decât o mare neagră, exact ca memoria ei. Tresări când auzi o bătaie în ușă și pofti înăuntru pe vizitator.
- Am venit să ne cerem scuze, spuse mama lui Stephen apropiindu-se și ea de fereastră. Nu am înțeles, despre logodna voastră și nici despre accident până ce Stephen nu ne-a explicat toată istoria.
- Mă bucur că ești încă trează, zise cumnata lui Stephen, iar ochii ei verzi exprimau bunăvoință combinată cu regret. Nu cred că aș fi putut dormi după modul cum ne-am purtat cu tine în sufragerie.
Sherry se văzu puțin încurcată în aspectele tehnice ale modului cum ar fi trebuit să reacționeze la scuze din partea a două ducese. Renunță la protocol și făcu tot ce știu pentru a răspunde corespunzător la insistențele acestora și a le ușura stânjeneala evidentă.
—Vă rog, nu vă faceți probleme pentru asta, spuse cu sinceritate. Nu știu de ce am vrut să ținem logodna în secret, dar, de multe ori, mă întreb dacă nu sunt puțin cam... excentrică.
- Eu cred că ești foarte curajoasă, domnișoară Lancaster, spuse Whitney Westmoreland zâmbind, deși îi părea rău pentru biata fată. Cu un gest spontan, parcă reținut până în acel moment, întinse brațele spre Sherry și-i spuse râzând: Oh, bine ai venit in familie. Eu... eu mi-am dorit întotdeauna să am o soră!
Ceva din tonul ei disperat de vesel și parcă forțat făcu să se aprindă un beculeț în mintea lui Sherry și întinse și ea brațele tremurânde spre viitoarea cumnată.
- Mulțumesc. Cuvintele i se părură inadecvate. Făcu o pauză, apoi începu și ea să râdă și explică: Nu am cea mai vagă idee dacă mi-am dorit vreodată o soră... dar sunt absolut sigură că trebuie să am una şi îmi doresc ca ea să fie la fel de drăguță ca dumneata.
- Ce lucru minunat ai spus, o complimentă ducesa, completându-și cuvintele cu o îmbrățișare aproape maternă, după care îi zise lui Sherry să meargă la culcare, ca și când ea ar fi fost un copil. Plecară promițând să revină a doua zi să o vadă, iar Sherry le privi stupefiată. Rudele viitorului ei soț erau la fel de imprevizibile ca și el când reci, distante și de neatins, când calde, afectuoase și binevoitoare. Sherry se întinse pe pat foarte uluită fiindcă dorea să afle explicația pentru comportamentul lor atât de schimbător.
Dacă lua în considerare câteva articole pe care le citise în Post și în Times, americanii era adesea priviți de către britanici într-o multitudine de feluri - erau denumiți fie coloniști prost-crescuți, fie barbari. Fără îndoială că amândouă ducesele se întrebaseră ce-I apucase pe lordul Westmoreland să dorească să se însoare cu o astfel de persoană, așa s-ar explica reacția lor negativă față de ea când au cunoscut-o.
Evident că lordul Ie spusese ceva care să-i liniștească, dar ce... Obosită de atâtea întrebări fără răspuns, care i se învârteau prin minte permanent, Sherry se culcă pe spate și începu să privească fix baldachinul de deasupra patului.
Ducesa de Claymore se răsuci într-o parte, studiind trăsăturile feței soțului ei la lumina unei singure luminări aflată la capătâiul patului, dar gândul îi era la logodnica lui Stephen.
- Clayton? șopti ea mângâindu-I pe braț cu un deget. Ești treaz?
El rămase cu ochii închiși, dar buzele schițară un zâmbet pe măsură ce degetul ei avansa spre umărul lui.
- Tu vrei să fiu?
- Cred că da.
- Anunță-mă când vei fi sigură, murmură el.
- Ai observat ceva straniu la Stephen în seara asta - adică felul cum se purta cu domnișoara Lancaster?
Clayon deschise un ochi și o privi piexiș.
- Ce poate fi socotit ciudat în comportamentul unui bărbat care este temporar logodit cu o femeie pe care nu o cunoaște, nu o iubește și pe care nu dorește să o ia de soție... și care crede că el este altcineva?
Whitney râse scurt la această enumerare de motive, apoi căzu iar pe gânduri.
- Vreau să spun că am văzut pe fața lui a lumină care nu a fost acolo de mulți ani. Când văzu că soțul ei nu răspunde, Whitney își continuă șirul gândurilor: Ai spune că domnișoara Lancaster este atrăgătoare?
- Aș spune orice dacă aș putea să te conving să mă lași să fac dragoste cu tine sau să mă lași să dorm.
Se aplecă peste el și-l sărută pe buze, dar când el se răsuci spre ea, îl opri, apăsându-l cu palma pe piept.
- Poți să spui că domnișoara Lancaster e foarte atrăgătoare - într-o manieră neconvențională?
- Dacă spun da, mă lași să te sărut? o tachină el.
După ce o sărută, Whitney răsuflă profund, hotărâtă să-și exprime gândurile înainte de a se abandona în vraja senzuală care o învăluise deja.
- Crezi că Stephen ar putea să înceapă să țină la ea? șopti ea.
- Cred, începu el să spună în timp ce mâna îi alunecă ușor de pe gâtul ei peste sâni, că te preocupă gândurile îndrăznețe. Mai degrabă DuVille o place, nu Stephen — lucru de care sunt foarte încântat.
- De ce ești încântat?
- Pentru că - se sprijini într-un cot și o împinse pe Whitney pe spate — dacă DuVille ar avea o soție a lui nu s-ar mai uita cu atâta patimă la a mea.
- Nicki nu se uită deloc cu patimă la mine! El...
Whitney uită restul protestului pe măsură ce buzele lui îi înghițiră cuvintele și îi spulberară orice gând.
