LHI-312

Prolog

Corpul îmi tremura din toate încheieturile şi nu ştiu dacă mai eram sau nu în viaţă. Cred că da, de vreme ce auzeam voci agitate în jurul meu. Mâinile îmi erau legate de scaun, iar gura îmi era acoperită cu bandă adezivă. Nu voiam să le dau de bănuit că mă trezisem și încercam să stau cât mai nemișcată și să mă opresc din tremurat.

Un bărbat îmi verifică pulsul și îmi scoase banda. Măcar acum nu mai respiram în reprize.

— E trează, spuse bărbatul ce tocmai îmi verificase pulsul.

— Dezleag-o și adu-o aici, îi ordonă o femeie a cărui glas îmi suna cunoscut.

După ce îmi dezlegă funia din jurul mâinilor, mă ridică în picioare și mă sili să merg în fața femeii ce îi ordonase acum câteva momente.

— Oh , Lauren Mayer. E o plăcere să te revăd.

Nu, nu, nu, îmi repetam în minte. Nu poate fi ea.

— Vei rămâne tăcută? Am tot timpul din lume să te privesc. Cine și-ar fi putut imagina faţa înfricoşată a lui Lauren? Chiar ar trebui să te vezi.

— Nu sunt înfricoșată, îi răspund cu o față scârbită. Ci doar mi-e milă că ai ajuns în situația aceasta.

— Încetează cu pălăvrăgelile. Vreau doar să-mi semnezi contractul de cedare al companiei... Și ești liberă.

În timp ce aceasta verifică contractele, încercam din răsputeri să îmi scot telefonul din buzunar și să apelez pe cine apuc. Mi-am băgat mâna discret în jachetă și am reușit să apăs pe ultimul apelat.

— Lauren, ești acolo? Vorbi îngrijorată vocea din telefon.

— Iovanna Votyakov. Au fost singurele cuvinte pe care le-am putut rosti în acel moment și mi-am dat seama că vocea din telefon era a lui Isaac.