Rose P.O.V
Parea sigura pe ea, dar nu asa sigura incat sa faca anumite compromisuri ca sa reuseasca ce si-a propus. Insa ma facea sa o admir, gandirea si speranta ei erau briliante, iar optimismul ei ii facea aura sa straluceasca mult mai puternic ca inainte. Daca sufletele noastre s-ar putea vedea, al ei ar fi aur pur. M-am intors catre ea si m-am asezat pe vine, privindu-i licarul sperantei din ochi.
-Vom reusi, iti promit. ,spune strangandu-mi palma in palmele ei
Max a tusit usor, dar suficient incat sa ne dam seama ca ne asculta discutia de ceva vreme.
-Ce vrei ? ,ii zic pe un ton agresiv
-Intrati inauntru, o sa raciti. ,spune protectiv
-De ce te prefaci ca iti pasa? Niciodata nu ti-a pasat de sentimentele celor din jur, ci doar de idealurile tale. Scuteste-ma cu actoria asta. ,ii spun fara sa-l privesc in ochi
S-a apropiat de mine si m-a prins de brat, tragandu-ma spre el. Mi-am simtit corpul lipit de pieptul lui. Incercam sa-i evit privirea, insa nu puteam.
-Mai repeta odata. ,spune lipsit de emotii
-Ia mana de pe ea. ,striga Irelia, strigatul ei rasunand din cauza inaltimii la care ne aflam.
Max mi-a dat drumul, intrand in apartament, trantind usa in urma lui. Mi-am pus palmele la frunte, apoi le-am trecut rapid prin parul meu ravasit de vant. Eram sigura ca urmeaza sa faca ceva nebunesc, insa de data asta nu voiam sa-l mai opresc. Obosisem deja. Ceva ce e stricat nu poate fi reparat niciodata. Irelia a intrat in apartament, facandu-mi semn sa o urmez, insa am decis sa mai stau si sa imi ordonez gandurile. Nu aveam rabdarea necesara de al asculta pe Max cum urla la mine, chiar daca vina era a lui.
Max P.O.V
M-am saturat de Rose. Am suportat-o prea mult timp, dar deja e destul pentru mine, pentru noi... Nu trebuia sa o ajut, trebuia sa o las in strada, nu trebuia sa am mila fata de ea. Daca ar privi lucrurile dintr-o alta perspectiva ar realiza cat de mult am ajutat-o. Daca n-as fi fost eu in viata ei pana acum ar fi fost moarta. Nu am avut niciodata pretentia de a imi multumi pentru toate lucrurile bune care le-am facut pentru ea in tot acest timp, insa am nevoie doar sa.... doar sa imi impartaseasca aceleasi sentimente pe care i le port eu, dar ea nu vede decat rautate in mine... -- Un ciocanit infundat se aude, iar Irelia intra, fara sa mai astepte sa primeasca incuviintarea.
-Iarta-ma ca am dat buzna asa... Insa sunt foarte agitata. In loc sa ma ajuti sa o gasesc pe Edith stai cu mainile in san.
-Nu stau cu mainile in san. ,spun privind fundul paharului umplut pe jumatate cu whiskey
-Da, asa e, iarta-ma. Nu stai degeaba, ai multe lucruri pe cap, ca de exemplu sa bei.
-Si ce e rau in asta? ,ii spun ironic
-Ce e rau in asta!? Iti bati joc de mine ? Mama mea poate muri in orice moment, iar tu stai aici si bei si te holbezi la mine ! Ia spune-mi tu ce e rau in asta ! ,striga vizibil nervoasa
-Relaxeaza-te. Daca vrei pot sa-ti ofer si tie un pahar. Mama ta e cautata de oamenii mei. Acum te-ai calmat?
A tras aer in piept si a rasuflat vizibil usurata. I-am schitat un zambet, dar apoi l-am alungat repede.
-Iti multumesc. ,spuse pe un ton stins
Telefonul meu a inceput sa sune. Il scot din buzunarul pantalonilor negrii si raspund. Vocea de pe partea cealalta imi dadea o veste linistitoare pentru Irelia. Am inchis telefonul, sorbind ultima gura de whiskey.
-Vesti bune, ochi albastrii. Ti-am gasit mama.
-Serios !? Unde e ? Vreau s-o vad ! ,spune entuziasmata
-Am zis ca am gasit-o, nu ca o s-o si vezi. ,spun si zambetul de pe fata ei piere
-Ce ? ,spune cu ochi mari
-Ce ai auzit. Hai sa facem un targ, ok ? Tu iti primesti mama inapoi, iar eu primesc un mic cadou simbolic, e bine asa ?
-Cati bani vrei ?
-Nu e vorba de bani, draga mea. Vreau harta lui Newmann, chiar aici si chiar acum, altfel dau un scurt telefon si mama ta e... cum se spune corect? A, da, nu mai e. ,spun si rad infundat
-Nu am nici o harta. ,spune dur
-Sa fie asa? Poate te fac sa te razgandesti.
Am scos telefonul din buzunar si l-am apelat pe cel care mi-a dat vestea. Am dat telefonul pe difuzor si o priveam pe Irelia, urmarindu-i reactia cu atentie.
-Irelia ? T-t-tu esti ? ,se aude slab vocea lui Edith din cauza lipsei semnalului
Am inchis imediat si am bagat telefonul in buzunar. Irelia se chinuia sa isi stapaneasca emotiile, lacrimile adunandu-i-se in coltul ochilor.
-Ce spuneai ? Ai gasit cumva harta ?
-Esti un monstru. ,spune nemaiputand sa isi stapaneasca durerea din suflet
-Fetito, tu chiar credeai ca fac asta din bunatatea inimii mele? ,spun si ii rad in fata. Daca iti inchipui ca voi face bine cuiva vreodata dezinteresat te inseli. Acum lasand discutiile astea lacrimogene deoparte, imi dai sau nu harta aia?
-Nu ai ce face cu harta fara cheia, iar cheia nu mai e la mine.
-Si unde e blestemata aia de cheie ?
-E la Miller.
Auzind cele spuse de Irelia am explodat de furie. Nenorocitul ala ma injunghia pe la spate, crezand ca poate pune mana pe secretele lui Newmann fara ca eu sa stiu. Se inseala amarnic daca isi inchipuie ca scapa asa usor cu asta. Am urcat in masina si am pornit spre sectia de politie. Dau buzna inauntru, lovind toate usile pana dau de Miller. Am intrat peste el in birou, tragand corpul masiv de lemn din calea mea. L-am prins de gulerul camasii in care era imbracat, ridicandu-l putin deasupra mea.
-Da-mi cheia sau iti zbor creierii !
A inceput sa rada, fixandu-si privirea in tavan, apoi ochii lui revenind asupra mea.
-Prea tarziu, Max. Credeai ca sunt asa naiv incat sa te ajut pe tine, iar eu sa nu ma aleg cu nimic? Ne-am saturat sa fim cainii tai si sa te servim oricand doresti tu. Vei avea mari surprize, Max, cand vei vedea ca cei pe care ii considerai tu prieteni de fapt nu sunt ceea ce par. Deja oamenii mei sunt in cautarea comorii, mult succes, cel mai bun sa castige !
-Eu nu am prieteni, am doar slugi, sa iti intre bine asta in cap. ,spun si il trantesc la pamant. Daca iti imaginezi ca o sa gasesti comoara inaintea mea iti zic sa iti iei gandul. Mereu am fost mai bun ca tine, inca din copilarie si nici acum nu voi inceta sa fiu. ,spun si plec din birou
-O sa arzi in iad, Max ! ,se aude strigatul lui pe hol.
