Îmi place că atunci când îl văd starea mea de amorțeală se duce complet. Simt deodată cum mai multe furnici se urcă pe mine și parcă simt nevoia nestăpânită de a le da jos de pe mine. Nimic neobișnuit. Când îl văd îmi vine să merg spre el, deși se află cu colegii lui idioți de fiecare dată și să-i dau un pumn puternic în burtă. Poate că aș fugi, poate că nu. Depinde de cum ar reacționa picioarele mele dacă aș fi prea aproape.
În alte zile, mă simt extrem de curajoasă. I-aș ura mereu noroc de fiecare dată când l-aș vedea pe coridoare și l-aș strânge puternic în brațe, apoi, evident, aș fugi. Dacă aș ști că nu mă mai urăște (totul din motive prostești), probabil că l-aș saluta mereu când ar intra în Mega și, deși nu m-ar băga în seamă, probabil că ar zâmbi și s-ar gândi la asta toată ziua.
Am momente în care îmi las sentimentele să facă exact ce vor și mă mai trezesc strigând după el când se duce la baie. De cele mai multe ori se preface că nu mă cunoaște și lasă să-i iasă câteva înjurături printre buzele alea ciudate ale lui.
Și de ce îmi spun asta mie? Sunt lucruri pe care deși le trăiesc zilnic, încă-mi sunt necunoscute. Totul e așa de bizar. Ceea ce trăiesc eu se numește iubire...? Dacă da, e destul de puternică. Poate să mă facă bucățele și să mă lipească înapoi printr-o singură privire care aparține unei persoane în suferință / îndrăgostită / proastă / deșteaptă.
Atât de nesuferită se dovedește a fi atracția asta asupra unei persoane încât corpul poate prezenta anumite simptome. De exemplu, genunchii ți se înmoaie, îți vine să vomiți, respirația și bătăile inimii accelerează și întrec chiar și un electron care se învârte în jurul unui atom.
Uneori viteza e prea mare.
---
voi scrie mai multe chestii care mă vor ajuta să înțeleg mai multe lucruri. asta doar pentru că gânditul excesiv dăunează grav sănătății. poate exista limbaj licențios.
