Danger's Back 2: Urmările - JB [Fanfiction | Tradusă în română] /TERMINATĂ/

Capitolul 3: "Nu ne cunoști."

Punctul de vedere al lui Kelsey:

Mergând pe ușa din față, am închis-o în spatele meu, în timp ce îmi strecuram jacheta jos de pe mine. Privind în sus, am observat că ambii mei părinți stăteau în sufragerie înainte de a se ridica în picioare odată ce au văzut că am sosit.

Mă întreb dacă știau că ei erau începutul durerii mele.

Mă întreb dacă știau ceva.

Carly plecase în ciuda dorinței de a intra înăuntru. I-am spus că este timpul să se întoarcă la viața ei și eu m-am întors la a mea.

"Unde e Carly?"

"A plecat."

"Unde ai fost? Am fost-"

"Îngrijorați rău." Am terminat. "Da, știu. Mi-a spus ea." Mi-am alunecat geaca înainte să o pun în jurul brațului și să mă uit la ei cu o privire de indiferență.

"De ce nu ai sunat?"

"Pentru că nu mai am cincisprezece ani, mamă." Am izbucnit, inspirând adânc. "Nu sunt un copil. Sunt adult, bine? Nu am nevoie să mă verifici tu în fiecare moment al fiecărei zile. Nu trebuie să te sun dacă nu vreau și cu siguranță nu am nevoie de permisiunea ta pentru a merge oriunde singură."

"Suntem doar-"

"Mă sufocați? Da, știu și eu asta. Am râs în mod evident frustrant, în timp ce mă uitam la ei cu o privire de disperare pură. Am vrut să-i scutur, să țip de ce mi-ai făcut asta, dar nu a ieșit nimic. În schimb, am inspirat adânc și m-am retras cu mâna pe stomac pentru a procesa adevărul. "Încă de la accident, voi ați plutit și ați plutit ca și nu aș putea avea grijă de mine și da, la început, nu am putut, dar acum sunt din nou pe picioarele mele. Sunt bine; rănită în interior, rupându-mă și sperând că aș putea găsi ceva de care să mă țin, dar încerc. Chiar sunt și vreau ca voi să mă lăsați să o fac pe cont propriu." Am făcut o pauză pentru o clipă. "Am nevoie să aveți încredere în mine."

Închizându-mi ochii, mi-am rostogolit buzele în gură, inhalând adânc în timp ce încercam să-mi adun gândurile. Totul a început să cântărească pe umerii mei și înainte de a avea vreodată șansa de a mă opri, totul a continuat să iasă.

Cuvântul vomă. A fost cel mai rău.

"Doamne, tot ce am făcut a fost să încerc să vă fac mândri, dar indiferent ce am făcut, nu ați fost niciodată fericiți. Așa că am ieșit și am făcut ceva pentru mine pentru o schimbare și a sfârșit prin a-mi schimba viața pentru totdeauna. Am găsit dragostea, și nu orice fel. Am găsit dragostea despre care citești doar în cărți sau o vezi în filme. Am găsit dragostea care te consumă și te face să te simți viu, genul de iubire care face ca tot răul să merite binele, dar tot ce ai văzut a fost un criminal și o fată naivă care ai crezut că nu poate avea grijă de ea, dar eu am făcut-o. Eram bine fără tine, mi-am trăit viața așa cum știam că pot. Mi-am trăit viața cu el și fără el, mi-am trăit viața pentru mine. Eu am făcut-o. Eu. Toate pe cont propriu. Nu puteți intra și să vă așteptați să renunț la tot ca să mă întorc la cum era totul. Nu am trecut prin toate astea doar ca să mă întorc." I-am privit cu moarte în ochi. "Refuz să mă întorc."

Clătinând din cap, am ieșit în grabă înainte să aibă vreodată ocazia să spună ceva și m-am dus direct în camera mea.

Mă uimea cum uneori părinții ar putea fi atât de nenorociți.

Trăgând ușa în urma mea, am scos un geamăt de frustrare, pe care, de obicei, l-aș acoperi cu o pernă pentru a nu fi auzit.

De data aceasta, mi-ar păsa mai puțin dacă mă vor auzi două case.