Police of lost Angels

Moartea-ți joaca feste

||Capitolul 26||

~PERSPECTIVA CELESTIEI~

Mă uit în stânga și dreapta dar nu văd nimic, totul e negru, tot ce am putu vedea înainte de a se stinge luminile a fost trupul omului din visul meu ce venea spre noi, dar odată cu lumina a dispărut și el. Frica de întuneric începe să pună stăpânire pe mine și corpul meu începe să-mi tremure agitat.
- Sunteți toți bine? Se aude vocea lui Nate undeva din întuneric.
Încerc să îi răspun dar nu pot. Deparcă glasul mi-a părăsit corpul.
- Eu sunt bine, dar Celest și Evelyn unde sunt? Se aude si vocea lui Derek.
- Evelyn e cu mine. Celest, unde ești? Spune Nate.
Tot nu pot să îi răspund.
- Celest? Unde ești? Răspunde! Te rog! Spune și Derek foarte agitat.
- Sunt...Sunt aici! Reușesc să șoptesc.
- O doamne, Celest ce m-ai speriat! Răsuflă ușurat Derek. La dracu! Nu te pot găsi în întunericul ăsta, n-aveți nimic de luminat la voi?Continuă nervos.
- Nu...nu ar fi mai bine să ieșim? Întreb, frica simțindu-se în glasul meu.
- Ba da! Haideți, nu m-ai vreau să stau nici o secundă aici. Spune Evelyn.
- Aveți dreptate. Să mergem spune Nate.
Eu fiind ultima încep să merg spre ieșire prima, mă împiedică de tot felul de chestii, mai să cad.
- DARA-R DRACII ÎN TINE DE RABLĂ PREISTORICĂ POSEDATĂ. Strig exasperată de faptul că nu pot găsi ieșirea prin mormanele de gunoaie și scaune rupte puse la o laltă prin tot autobuzul.
- Uuuu, blestem, e nasoală treaba. Spune Nate.
Simt cum o mână se așează aproape de fundul meu și mă întorc speriată dând cu pumnul în față. Pumnul meu face contact cu ceva tare și un gemăt se aude.
- Ce naiba ma lovit. Strigă Derek.
Ups.... l-am cam lovit, totuși perversul ăsta ma atins pe fund, deci și-a meritat-o.
- Nu eu. Spun repede.
- Celest? Serios? Întrebă punând din nou mâna pe mine doar că de data asta pe saptele meu.
- Hei, îmi pare rău, m-ai speriat. Spun eu. Acum dă-mi mâna că simt că mor. Continui apucându-l de mâna ce încă era așezată pe spatele meu.
- Nate, Evelyn, unde sunteți? Întrebă el.
- Suntem în spatele tau frate. Spune Nate.
- Perfect, ia o pe Evelyn de mână si dă-mi mâna ta, să nu ne pierdem pe aici, desi e un autobuz, e destul de mare. Continuă Derek.
- Da ce facem aici? Trenuleț? Întreb eu.
- Zid uman. Se aude vocea lui Evelyn amuzată.
- Doar haideți. Spune Nate și el râzând scurt.
Încep să merg în față ținându-l strâns pe Derek de mână. Pipă ușor în jurul meu cu mâna dar nu dau de nimic. Înaintez până genunchii mei fac contact cu o suprafață dură și toti din spatele se opresc brusc în cur meu.
- Băga-mi-aș..... Șoptesc apucându-mă să îmi frec genunchii cu palmele.
- Ce ai facut? Întrebă cei trei.
- Am băsit bordul. Spun întorcându-mă spre direcția în care, cred eu, că ar trebui sa fie ușa.
- Asta e de bine! Spune Evelyn.
- Să zicem.. Spun înaintând.
Mai merg puțin și deodată simt cum piciorul meu cade în gol, scot un țipăt așcuțit fiind luată pe neașteptate, dar din fericire Derek mă prinde la timp oprindu-mi contactul cu asfaltul.
- Am găsit scările. Spun încercând să nu râd având deja imaginea cu noi patru în cap.
- Bine, te-ai lovit? Întrebă Derek încă ținându-mă strâns de talie si mână.
- Nu, hai. Spun continuând să pășesc unde cred ca sunt săcrile.
- Nu o să uit niciodată noaptea asta. Spune Evelyn râzând.
- Nici eu. Spune Nate.
Reușim să ieșim din autobuzul ce imediat cum iese și ultimul pornește în viteză în fața dispărând în ceață.
- Bineeee..... asta a fost..... ciudat. Spune Derek.
- În noaptea asta dormiți TOȚI la mine. Spune Evelyn hotărâtă. Eu nu dorm singură.
- Nu plec nici moartă. Spun aproprindu-mă de ea și lund-o în brațe. Ești bine? O întreb.
- Mai mult sau mai puțin. Spune zâmbindu-mi.
- Haideți, nu aș vrea să fim aici când se întoarce. Spune Nate punând mâinile pe spatele fiecăreia.
Urcăm în apartamentul lui Evelyn și mai vorbim putin apoi mergem fiecare în camera lor. Eu intru direct în baie pentru a mă schimba deoarece nu ar fii prea confortabil să dorm în blugi și top, așa că am luat niste pijamale de la Evelyn. Ies din baie și îmi iau ghiozdănașul ce l-am umplut în fugă înainte să plec de la mine și îmi înșir toate obiectele luate.
- Ce nai-.... Celest! Îl aud pe Derek din dreapta mea.
Mă întorc cu fața spre el și îl văd cum se aproprie nervos de mine lăsându-se pe vine. Îmi aplec capul și văd cum îmi atinge genunchii ce sângerau destul de rău.
- Ce naiba? De ce sângerez? Întreb șocată.
- Probabil când te-ai lovit în bort te-ai julit. Spune ridicându-se și mergând în baie.
- M-am lovit puțin, atât. Spun punăndu-mă în pat și stergându-mi sângele cu palma.
Derek iese din baie cu un prosop și câteva pansamente. Vine lângă mine lăsându-se în genunchi și începe să îmi curețe rănile.
- Probabil era spart sau ceva. Spune concentrat pe a-mi bandaja rana.
- Poate...
- Gata. Spune ridicându-se în picioare. Te doare? Întreabă pupându-mă pe frunte.
- Nu. Spun lăsându-mă pe spate în pat.
Chiar așa era, nu mă durea deloc. Cine știe cum m-am lovit, în întunericul ăla e posibil orice. Derek..? Șoptesc atrăgându-i atenția de la ași schimba tricoul.
- Da? Întrebă dându-si tricoul jos și apucându-l pe celălat.
- Până acum ne-am confruntat cu monștrii și stafii, spun numărându-i pe degete, și ne-am descurcat, dar cu chestia asta chiar nu înteleg cum ar trebui să o scoatem la capăt spun lund o pernă în brațe.
Derek oftează și se pune lângă mine în pat.
- Sincer nici eu. Nici nu înteleg ce e, adică ieri l-am vazut tăiat în bucăți fără viață, și acum se bate cu Evelyn.
- Ce o fii vrut să spun cu numele ăla din visul ei? Carlos Gonzales.
- Habar n-am.
- Ia dă-mi telefonul tău. Spun întinzând mâna spre el.
Acesta râde dându-mi telefonul.
- Chiar mă întrebam când vei ajunge la stagiul în care să îmi controlezi telefonul. Spune râzând.
- Nu ți-l controlez, am încredere, spun întorcând capul spre el, doar caut numele tipului ăla pe net. Continui tasând.
- De ce mi-a luat așa mult să realizez că tu ești aleasa? Întrebă aproprindu-se de mine și sărutându-mă pe cap.
- Și eu mă întreb același lucru. Spun râzând.
- Ador narcisismul tău. Râde și el.
Îi zâmbesc și îmi întorc ochii înapoi spre ecran. Găsesc doar o știre din anul 2014 cu acest nume, în el spune că acest Carlos Gonzales a fost ucis cu sânge rece în tura sa de noapte ca șofer de autobuz. A fost tăiat îm patru bucăți iar cu săngele lui au fost mânjiți pereți și geamurile vehiculului. Se spune că nu au reușit să spele în totalitate sângele si autobuzul arăta oribil asa că părțile functinonabile au fost date la alte masini si restul la ghenă.
- O doamne... Șoptesc eu cu mâna la gură. Acum știu ce e. Spun uitându-mă spre el.
- Ce? Întrebă Derek șocat de ceea ce am citit amândoi.
- Un spirit răzbunător.
- Un, ce?
- Un spirit răzbunător, atunci când a murit nu a vrut să se ducă nici în rai, nici în iad, a rămas pe pămând probabil fiind legat de familie, prieteni, soție, iubită sau ceva de genu, și a înebuni dorindu-și răzbunare. Am citit într-un documentar, e destul de greu să îl îndepărtăm.
- Asta face totul mai logic, dar.... de ce merge  noaptea de nebun cu autobuzul pe stradă?
- Habar n-am.... Spun lăsăndu-mă pe pernă.
- Mai bine vorbim mâine, amândoi suntem extenuați. Spune lăsându-se lângă mine și lundu-mă în brațe. Aprob din cap închizând ochii lasănd căldura corpului lui să mă încălzească.
_________________