Color of blood

Capitolul I

Axel POV:

Eram la școală, în ultima bancă. Profesoara behăia niște chimie la tablă. Eu, în schimb îmi analizam colegii prosti și cocalari. Deodată ușa se deschide și pe ea intră o fată cu părul lung și albastru și breton. Era destul de înaltă pentru o fată dar mie îmi ajungea până la umăr. Ea privește timidă clasa și când profesoara o observă ne anunță:
—Dragi copii, ea este noua voastră colega: Misty Andersson. S-a mutat în țară recent deci vă rog să o primiți cu căldură!
Colegii mei patetici o priveau deja cu dispreț. Poate din cauza parului ei vopsit sau poate din cauza hainelor ei complet negre și a lanțului ei cu lamă în loc de pandantiv. Ei nu puteau înțelege altceva decât fuste scurte roz și fotbal. Patetic, cum spuneam.
—Misty, poți lua loc în prima bancă, alaturi de noul tău coleg Brody.
Brody era cel mai popular băiat din școală, dar în același timp cel mai enervant. Se lua de orice "victimă" vulnerabilă. Ar trebui să nu uite că și el ar putea ajunge una...
După cum vă puteți da seama, nu suntem cei mai buni prieteni.
Fotbalistul jegos se ridică și spune:
—Chiar vă așteptați să stau langa emoloaica asta?!
—Domnule Brody Smith! Limbajul! Du-te la director în momentul ăsta! urlă profesoara
Blondul se îndreaptă spre ușă dar înainte să iasă spune nervos:
—E numai vina ta, ciudato! O să plătești pentru asta! O să îți fac doar zile negre în școala asta!
Și iese trântind ușa. Misty se așează în bancă și punându-și capul pe bancă începe să plângă. In scurt timp ora de termina și toți ieșim din clasă, mai puțin Misty. Mă ridic de pe locul meu și mă pun lângă ea. Brody iar a întrecut măsura. Simt cum sângele îmi fierbe in vene, dar trebuie sa mă controlez. Nimeni îmi știe latura demonică.
—Nu-l baga în seamă, e doar un imbecil...
Misty își ridică capul de pe bancă și îmi spune printre lacrimi:
—Nu ai cum să mă înțelegi. Nu ai trecut prin ce am trecut eu. Daca as putea, l-as omorî! M-am saturat de umilință!

Hm... Agresivă... Îmi place. Excitant.
—Chiar ai avea tupeul să îl omori? o întreb însetat de curiozitate și sânge
Nu mai omorâsem pe nimeni de câteva săptămâni. Deja îmi era dor de țipetele lor în agonie și de cum curge sângele cald de pe mâinile mele când le despic abdomenul și organele lor care țâșnesc din corpurile lor fragile...
Misty se oprește din a plânge și îmi zice:
  —Duuh. Chiar l-as omorî.
  —Cum?
  —Păi...

VA URMA...