════════════════════════════════════
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Îmi scufund bărbia în scorbura gâtului său, lăsând săruturi umede pe pielea ei, înecându-mi plămânii cu parfumul său dulce. Își încolăcește brațele în jurul gâtului meu, eu trecându-mi buzele peste clavicula, urcându-mă înspre gâtul ei. Îmi întind degetele spre sutienul ei, cu gândul de a trece mai departe, când sunt deranjat de telefonul meu.
Oricine mă suna, deja era a 5-a oară. Fata scoate un oftat de frustrare și se împinge singură de lângă mine, pufnind iritată.
— Nu mai pot așa. Răspunde-i odată, mă irită, îmi reproșează furioasă, iar eu mârâi enervat.
Nu era Dumnezeu de partea mea astăzi. Ridic telefonul și verific idiotul, iar mare nu-mi fi mirarea când observ că este Cristina. Femeia aceasta avea talentul din a mă suna în cele mai nepotrivite momente, nu fiind prima dată. Oftez lung și răspund la telefon, ducând telefonul la ureche. Maxilarul îmi juca ușor iritat.
— Ce mai vrei? O tai brusc.
— De ce naiba răspunzi atât de greu? Pufni ea.
Îmi cobor privirea spre Andre, care părea plictisită. Privirile noastre se întâlnesc, iar ea îmi zâmbește ștrengărește, întinzându-se spre pantalonii mei. Își trece limba peste buze, iar eu înghit nodul din gât. Nu aveam deloc cheful de a discuta cu Cristina în momentul acesta.
— Am fost ocupat. Vrei ceva?
— Dacă vreau ceva! Îmi reproșează. Domnișorule, nu ai uitat cumva că astăzi e sesiunea foto pentru anunțul publicitar al filmului? Nu-mi spune că că uitat. Te omor cu mâna mea.
Mă încrunt confuz.
— Cum este amintim? Știam că este în curând, dar nu știam că azi.
— Păi să știi! Chiar acum du-te, dacă vrei pot să vin să te iau eu.
— De ce nu mi-a zis nimeni?
— Ești vreodată atent la ceva în jurul tău? S-a schimbat data.
Andre își trece limba peste buze, aplicând săruturi scurte pe pielea dezgolită de deasupra tiviei pantalonilor mei. Privirea îmi zboară spre corpul ei și ar fi negreșit o priveliște incitantă, dar din păcate nici nu mă puteam bucura de ea. Mă dau mai în spate, refuzând-o, iar ea mă privi confuză.
CITEȘTI
Act like you love me (boyxboy)
RomancePrima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine. Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi. Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...