Sherry fu chemată in biroul contelui și o conduse un valet. Le ură bună dimineața cordial tuturor servitorilor pe lângă care trecu pe hol, se opri în fața unei oglinzi rotunde, cu ramă groasă, ca să-și studieze pieptănătura, apoi își aranjă faldurile rochiei galbene și dădu ochii cu Hodgkin, care stătea in fața ușii deschise, privind cum fetele în casă lustruiau cu ceară mesele întinse și candelabrele de argint.
- Bună dimineața, Hodgkin. Arăți foarte bine astăzi. Ai un costum nou?
- Da, domnișoară. Mulțumesc, domnișoară, zise Hodgkin, vădit emoționat și plăcut impresionat de faptul că și ea constatase cât de bine ii stătea cu costumul cel nou, pe care îl primea de două ori pe an de la stăpân. Își îndreptă umerii și, cu o ținută impozantă, îi mărturisi: Ieri a sosit de la croitor.
- Și eu am o rochie nouă, ținu ea să spună. Stephen îi auzise glasul și acum o privea cum se învârte, ca să-i arate valetului veșmântul. Nu e frumoasă?
Scena era de o intimitabilă drăgălășenie, iar Stephen nu putu să se abțină și zâmbi, apoi răspunse înaintea valetului:
- E foarte frumoasă.
Intervenția lui îl făcu pe bietul bătrân să tresară, iar pe Sherry să se simtă stânjenită. Se apropie de biroul lui cu acel zâmbet copilăresc, legănându-și ușor șoldurile. Stephen știa că majoritatea femeile fuseseră învățate să meargă într-un anume fel, așa încât se deplasau cu o precizie exersată, dar Sherry avea atâta grație și naturalețe, încât mersul părea pentru ea ceva dobândit prin naștere, deci foarte feminin.
- Bună dimineața, spuse ea. Făcu un semn spre teancul de dosare și hârtii de pe biroul lui: Sper că nu te-am întrerupt. Mi s-a spus că dorești să mă vezi imediat...
- Nu mă întrerupi, o asigură Stephen. De fapt, I-am trimis pe secretarul meu tocmai ca să rămânem singuri. la loc, te rog. Dădu din cap spre Hodgkin, în semn că trebuie să închidă ușile pe dinafară. Sherry își aranjă rochia după ce se așeză. Stephen observă câtă grijă avea de noile veșminte, netezind fiecare cută și privind spre picioare, să se asigure că tivul nu-i atinge podeaua. Mulțumită că toate erau în ordine, îl privi parcă așteptând, cu ochi întrebători și încrezători.
Avea încredere în el, asta se vedea. Stephen realiză acest lucru, deși avea de gând să abuzeze de această încredere, manipulând-o. Tăcerea devenise iritantă, iar Stephen începu să-și dea seama că îi fusese groază de acest moment mai mult decât se așteptase - îndeajuns i:it să amâne subiectul pentru diseară, când urmau să cineze împreună. Nu-i plăcea ce hotărâse, fiindcă fiecare minut care trecea îngreuna situația, dar se trezi că asta făcu. Căută în grabă un subiect, nu-I găsi și umplu tăcerea cu ce-i trecea prin minte chiar atunci.
- Ai avut o dimineață plăcută?
- E destul de devreme ca să mă pronunț, răspunse ea solemn, dar ochii ei râdeau de bună dispoziție. De-abia în urmă cu o oră am terminat micul dejun.
- A trecut numai o oră? Mi se păruse mai mult, spuse Stephen nepregătit și puțin stingher, ca un adolescent rămas pentru prima dată cu o femeie. Bine, dar ce ai făcut de atunci?
- Am fost la bibliotecă și căutam ceva de citit când ai trimis după mine.
- Doar nu vrei sa spui că ai terminat de citit toate revistele pe care ți le-am trimis! Era un teanc cât brațul meu de mare.
Sherry surâse atunci.
- Te-ai uitat pe vreuna din ele? Nu, de ce?
- Nu cred ca ți s-ar fi părut foarte edificatoare.
