Vicii Primare

Capitolul 10 - Muncă cu delicii sau beneficii?

-Poți să vii să mă iei? Murmur și încerc să nu scap telefonul printre degetele tremurânde.

-Sigur. Unde ești? Mă întreabă Tudor relaxat.

Citesc numele străzii de pe un indicator și mă așez pe trotuarul rece. Nu recunosc zona asta a orașului și nici nu știu unde este o stație de taxiuri. Oricum, Tudor mi-a spus să trec pe la el ca să-i povestesc despre întâlnire. La dracu! Ce să-i povestesc? Simt cum durerea de cap mă acaparează cu repeziciune și îmi vine să urlu de saramura care s-a format în jurul meu. Eram atât de fericită de întâlnirea mea cu Vlad. Dar, nu! Trebuia să fie cineva care să-mi dea toată lumea peste cap. Doamne! Cine naiba se crede? Am crezut că mă voi aprinde în flăcări sub privirea lui. Am crezut că mă voi îneca în iarbă, sub bătaia soarelui. Îmi scutur capul violent și mă ridic în picioare când aud torsul unui motor din depătare trezindu-mă din reverie. Tudor se oprește în fața mea și își ridică viziera.

-Caleașca este la dispoziția ta. Murmură în cască și îmi fură un zâmbet slab.

Mă urc în spatele lui și-l strâng puternic în brațe din instinct să nu cad. Simt nevoia să fiu luată în brațe și să mă pierd în căldura lor oferită dar nu este nimeni care să-mi ofere ceea de ce am nevoie cu atâta disperare. Îmi lipesc obrazul de geaca lui de piele neagră și privesc peisajul contorsionat care se pierde în viteză. Mintea-mi ia foc de la prea multe gânduri și urăsc partea asta a adolescenței.

Urcăm în liniște pe scări și Tudor mă invită să intru în garsoniera micuță. Mă descalț de teneși la intrare și mă trântesc în patul lui.

-Îmi vine să urlu. Murmur în salteaua confortabilă și-l aud pe Tudor cum chicotește.

Mă lasă să stau câteva minute bune fără să-mi spună ceva și mă ridic când simt aroma cafelei în cameră. Mă ridic fără prea multă tragere de inimă și mă așez la masă.

-Te înverzești la față de curiozitate. Îi spun și chicotesc zgomotos.

-N-ai idee câte scenarii mi-au trecut prin cap. Te rog! Spune și-mi întinde o țigară aprinsă.

O aprind cu mișcări lente și inhalez fumul cu nesăț, lăsându-mi capul pe spătarul scaunului.

-Mă vei înjura, Tudor. Nu știu cum naiba s-au întâmplat atât de multe.

Îmi așez picioarele turcește pe scaun și pufăi jumătate din țigară. Îi povestesc amănunțit despre întâlnirea cu Vlad. Despre micul pupic depus pe obrazul meu și despre propunerea lui de a se revanșa față de mine.

-Pariul e pariu. Nu vrei să suporți consecințele dacă nu respecți termenii contractuali. Spune serios și-mi oferă o privire perversă.

-Termeni contractuali? E un pariu, Tudor. Îi spun printre hohote de râs și mă opresc brusc când îmi aduc aminte de ce mi-a spus Răzvan.

-Hopa. Te gândești la ceva. Scuipă tot! Ce s-a întâmplat?

-N-nimic. Mă bâlbâi și pufnesc zgomotos. Știi ce? Mai bine ai asculta conversația noastră cap-coadă fără să spun eu nimic. Nu vreau să povestesc lucruri care nici nu s-au întâmplat sau nu s-au spus și sunt doar în capul meu.

Pun telefonul pe masă și apăs ca să ascultăm înregistrarea cu interviul. Tudor face grimase la fiecare cuvânt rostit de Răzvan și ascult și eu cu atenție, reamintindu-mi tot ce s-a întâmplat. Scoate sunete de uimire din când în când și văd cum își ține respirația când vocea lui Răzvan se aude în ecou în cameră. "Spune-o!" Răsună ca un ecou și uit să respir când îmi aduc aminte cum respirația lui caldă mi-a suflat în față și sentimentul de picioare gumate îmi revine din nou.