"Cu atat iti este mai frica de ceva, cu atat il atragi mai mult" gandesc eu incercand sa fiu calma. Eram in pat cu gandul fortat la lucruri frumoase incercand sa indepartez frica.
Nu ma puteam misca, eram asesata incomod in pat cu patura pana la gat. Vantul batea cu putere si auzeam soaptele imaginatiei mele, sub constientul meu panicat.
Gandindu-ma la frica, o amplificam. Casa se cutremura usor, prinzand viata si jucandu-se cu mintea mea. Totul se cufunda in intuneric, intunericul parca ma chema.
Eram tentata sa ma alatur, ma simteam singurul lucru "alb" din toata casa, atragand atentia umbrelor inselatoare.
Suieratul vantului ma infiora, din cand in cand se auzea un latrat ragusit de caine...
Eram intepenita, iar fiecare bucatica din casa, trosnea pe rand, ca niste pasi.
Lasasem un geam intredeschis inaite de a ma baga in pat, iar usa de la living, la fel. De la viscolul de afara geamul a inceput sa se tranteasca cu zgomot, iar de la curent a inceput si usa.
Trasaream la fiecare zgomot, trebuia sa-mi infrang frica copilaroasa. Dar imaginatia mea nu avea margini si eram paralizata de teama pe care mi-o cream, gandindu-ma la ea.
Atunci cand ma gandeam ca atrag spirite rele gandundu-ma la ele, mi se amplifica frica si tot asa...
Deodata casa se cutremura puternic si parca fiecare obiect lua viata. Eu eram in aceeasi pozitie, cu ochii inchisi.
Se auzeau tot felul de zgomote reale, de la curent cazuse un pahar pe jos, apoi scaunul de la birou, tot mai aproape de mine, casa parca-mi ranjea.
Si deodata... liniste... completa. Vantul nu mai batea, geamul nu se mai trantea... nu se auzea nimic. Nimic, nici macar rumoarea linistii mormantale.
Lucrul asta ma scotea de-a dreptul din sarite!
Frica se amplificase asa de tare, incat s-a transformat in furie.
Am sarit in capul oaselor, brusc, am inceput, zambind, sa alerg, sigura pe mine, la intrerupator.
Cand ajung, apas cu hotarare pe butonul care aprindea toate luminile din casa, nu mai zambesc... si uimita nu aveam curent.
Apoi toate zgomotele incepura din nou.
