Un cal pătat, deosebit de frumos, păștea în apropiere, iar Sherry sări exuberantă pe spinarea lui și alergară amândoi în noapte. Râsul ei răsuna în întuneric. Calul și ea zburau împreună... zburau.
- Îți vei rupe gâtul, cara! strigă tânărul, apoi se urcă și el pe cal și porni pe urmele ei, apropiindu-se de ea; râdeau amândoi și zburau pe pajiște...
— Domnişoară Lancasterl se auzi o voce feminină strigând la distanță. Domnișoară Lancaster! Simți o mână pe umărul ei, apoi o ușoară tresărire și Sherry se trezi la realitate. Regret că vă trezesc, spuse camerista, dar alteța sa se află în cealaltă cameră cu croitoresele și vă roagă să mergeți și dumneavoastră acolo.
Shery ar fi dorit să se înfășoare în plapumă ca într-un văl protector, unde să poată visa; cum puteai să-i spui unei ducese și croitoresei sale să plece și să o lase să dormi, mai ales când ești logodnica nedorită a fiului ducesei? Sherry se ridică din pat, se spălă pe ochi, apoi o urmă pe cameristă într-o cameră de sus, Imensă și însorită.
Ducesa care o aștepta se dovedi a fi cumnata contelui, nu mama lui.
Sherry nu dorea să se dea de gol și să-și arate adevăratele sentimente, așa încât o salută politicos și neutru.
Deși Whitney Westmoreland remarcă o oarecare schimbare in comportamentul lui Sherry, ea nu spuse nimic și se lansă în dorința entuziasmată de a o vedea pe Sherry îmbrăcată „după ultima modă".
Whitney Westmoreland râdea șl vorbea încontinuu despre baluri și mic dejunuri venețiene; croitoresele se învârteau încoace și încolo prin cameră, lar Sherry stătea pe o platformă ridicată în mijlocul camerei însorite fiind măsurată, probată cu ace, răsucită și învârtită în toate părtile. I se părea că timpul trece foarte greu și de data aceasta își dădea seama că zâmbetul cald și comentariile încurajatoare ale lui Whitney nu mai erau sincere. Dorea pur și simplu să scape de Sherry cât mai repede, să o vadă logodită cu altcineva și, cu siguranță, o garderobă completă era primul pas către acest scop. Voia să se întoarcă acasă, oriunde ar fi însemnat acest acasă, dar din păcate nu putea ajunge acolo atât de repede pe cât și-ar fi dorit. Intenționa să o asigure pe ducesă de acest lucru imediat după ce se va terminat vânzoleala cu rochiile. După ce croitoresele terminară cu probele și o lăsară să coboare de pe platformă, ele începură să deschidă cufere și să scoată cupoane de stofă, pe care le împrăștiară peste tot prin cameră; culorile vii, de la verde-smarald până la albastru-safir și galben-pai, toate nuanțele de roz și de bej înveseliră puțin atmosfera.
- Ce părere ai? o întrebă Whitney.
Sherry privi in jurul ei uluită: mătăsuri somptuoase, bumbacuri fine, șifon de grosimea pânzei de păianjen și dantele delicate. Materiale în dungi stăteau întinse printre mătăsuri brodate cu auriu și argintiu; cupoane de bumbacuri cu imprimeuri de flori de toate culorile și speciile luau ochii. Whitney Westmoreland zâmbea și aștepta ca Shery să-și exprime bucuria și preferințele. Oare ce credea? se întrebă Sherry puțin exasperată. Cu bărbia ușor ridicată o întrebă pe doamna care se numea LaSalle și vorbea cu accent franțuzesc, purtându-se ca un general. Ea spuse că preferă roșul, cu toate că nu știa de unde-i venise această Idee.
- Aveți ceva roșu?
- Roșu! exclamă femeia cu ochii ieșiți din orbite. Roșu! Nu, nu mademoiselle. Nu se potrivește cu părul dumneavoastră.
- Îmi place roșul, insistă Sherry cu încăpățânare.
- Atunci îl veți avea, spuse femeia redevenind diplomată. Puteți folosi roșul pentru draperii și tapițerie de mobilă, dar nu e o culoare care să se potrivească firii dumneavoastră, mademoiselle. Cerul v-a binecuvântat deja cu un păr de o culoare deosebită, în nuanțe de roșu, dar ar fi păcat să purtați ceva care să vă eclipseze darul special pe care-I posedați.
