Viața de student poate da dureri de cap. Este prima etapă a drumului către jobul pe care fiecare dintre noi îl visează. În această perioadă a vieții noastre învățăm lucruri noi, ne dezvoltăm personal și avem parte de tot felul de experiențe.
Așa era...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Începutul unei zile ploiase de Septembrie în care picăturile de ploaie lovesc ușor asflatul și geamurile clădirilor nemișcate și ale mașinilor,care cel mai probabil se îndreaptă spre muncă sau spre școală.
Marisa se trezește și privește obosita spre geamul pe care erau așternute picăturile de ploaie.
-Se pare că cei de la meteo nu au mințit,chiar plouă destul de tare.
Spune fata și se ridică din pat mergând spre baie
-Sper să nu dureze mult,chiar nu mi-aș dori să ajung cu hainele umede la școală
Murmură Marisa intrând în baie și pregătindu-se pentru a se porni spre facultate.
După cateva zeci de minute fata iese pe ușa având umbrela pregatită,oftând slab
,,Chiar astăzi trebuia să ploaie? Nu se putea în altă zi?,,
Se întreabă aceasta în gând,știind că nu va primi nici un răspuns pornește spre facultatea,care nu era la o distanță mare de casa ei.
Era îmbrăcată simplu,o bluză pe gât de culoare neagră,o pereche de blugi albaștri,simpli,un palton potrivit și o pereche de cizme.
Marisa era o fată simplă, provenea dintr-o familie cunoscută în oraș pentru munca lor, dar pentru ea nu era cu nimic special statutul pe care îl deținea, credea că acest fapt este doar de fațadă și ca ea singura va trebui să își asigure faima și viața, ci nu faima părinților sai.
-Sper ca totul să fi rămas la fel.
Spune ea, având speranța că facultatea nu a fost restructurată sau că nu se vor uni clasele, așa cum se întâmplase în anii precedenți. După scurt timp, fata ajunge la facultate, intrând pe porțile acesteia și căutându-și cu privirea colegi de clasa și tot odată prieteni ei.
- Marisa! Aici suntem! Se aude o voce subțire dintr-un colț destul de retras al curți, unul bine adăpostit de stropi de ploaie ce nu conteneau să se oprească, era Amalia, cea mai apropiată Marisei, și care tot odată era copilul visător al grupului
Marisa: -Știi Amalia, nu era nevoie să țipi, mă puteai suna Spene fata cu un zâmbet slab pe față, mergând spre grupul său Marisa Marisa: -Ce mai faceți? Cum a fost vacanța?
Elisa: -Eh,ca de obicei, nu pot spune că a fost ceva diferit, deși anul ăsta am călătorit mai mult. Spune Elisa, fiind și cea care tot odată era numită petrecăreața grupului.
Amalia-Nici nu ne așteaptam la altceva de la tine. Rade Amalia și se uită la ea -Ce ai vizitat?
Elisa-Am fost la Roma și Madrid, știi tu, au o arhitectură superbă, și am mers sa studiez puțin
