Anxiety's Ledge

Prolog

În urmă cu nouă ani.

Pietrișul amestecat cu nisip scârțâia și se sfărâma sub încălțămintea din picioarele mele mici în timp ce fugeam odată cu zmeul în formă de fluture aflat cu mult deasupra capului meu, purtat de vântul primăvăratic.

Culorile sale de mov, albastru și roșu mă atrăgeau și făceau să mă bucur și mai mult de el decât o făceam deja, dat fiind faptul că adoram violetul. Era culoarea mea preferată, iar rochița de pe mine era dovada.

Zmeul era cadou de la mama, oferit mie cu ocazia serbării mele aniversare ce a fost în urmă cu aproape trei săptămâni. Mereu spune că sunt specială fiindcă am venit odată cu primăvara.

Am încercat în repetate rânduri să ies afară și să mă joc cu el, dar vremea ploioasă cu vânt puternic, mi-a dat bătăi de cap, așa că am fost nevoită să aștept până când timpul s-a îndreptat.

Dar acum, în această vineri plăcută și călduroasă, când soarele ardea pe cer ca o minge de foc, iar păsărelele își exersau ciripitul deasupra caselor și copacilor, primul lucru pe care l-am făcut după ce am venit de la școală, a fost să o bat încontinuu pe mama la cap să mă învețe să îl manevrez.

Aș fi vrut eu să fie atât de ușor și să îmi dea voie să plec imediat, dar asta nu s-a întâmplat decât după ce mi-am terminat prânzul.

Mama îmi făcea toate poftele și îmi asculta toate pretențiile, dar când venea vorba despre cele trei mese ale zilei, necesare unei vieții sănătoase, devenea foarte strictă și nu voia să asculte nicio scuză sau să tolereze vreun moft.

Uneori credeam că poate din cauza lor ajungeam să fiu batjocorită la școala. Nu de puține ori mi s-a furat mâncarea și nu de puține ori am auzit tot felul de șușoteli pe la spatele meu, atunci când nu puteau să le spună direct în față cum o făceau o parte din colegi.

Am avut și eu câțiva prieteni cu care îmi petreceam timpul, dar când Noemi, o fată de aceeași vârstă cu mine cu o ură inexplicabilă la adresa mea, își exercita talentul de a influența, totul devenea un chin pentru victimă. Iar din păcate, eu eram aceea.

Niciodată nu am putut înțelege de unde venea această plăcere sadică de a-i face pe ceilalți să se simtă umiliți.

Îmi era rușine să le spun părinților mei asta și, în ciuda faptului că încercam din răsputeri să o ignor, antipatia ei față de mine devenea din ce în ce mare și se ambiționa și mai tare să mă facă să mă simt ca o specie diferită care nu are ce caută în preajma ei. Astfel, apetitul meu a scăzut considerabil, ajunsesem în punctul în care îmi era teama să mă mai ating de orice fel de mâncare și desigur că mama a observat, iar eu nu am putut să mai ascund nimic de ea.

Nu știu ce a făcut sau zis când a venit a doua zi la școală mocnind la foc mic și hotărâtă să le dea părinților lui Noemi o lecție despre cum să-ți crești și educi copilul, dar vinovata a primit două săptămâni de detenție.

Dacă era după ea, probabil Noemi ar fi fost de mult exmatriculată.

Normal că ranchiuna ei a crescut considerabil după acel eveniment, dar în ciuda câtorva priviri dușmănoase nu am mai avut niciun conflict.

Fiind atrasă de culorile obiectului realizat din pânză și din cauza razelor orbitoare ale soarelui care îmi îngreunau privirea, dar mai ales pentru că aveam capul ridicat către zmeu, nu am observat mica groapă din pământ ce se așeza în fața mea, iar când am făcut-o era deja prea târziu.