Dangerous Life

Capitolul 6

Dupa ce am scris in aceasta pagina de jurnal,mi-am dat seama ca toti suntem egali,fie buni,fie rai.Nu stiu de ce,dar dupa ce am terminat de scris,am in permanenta un presentiment ca ceva rau se va intampla.Nu stiu ce ,dar sper sa ma insel.

Am dat pagina jurnalului si am lasat pixul jos,luand creionul.Am inceput sa desenez un inger stand pe o stanca la mare inaltime,vazandu-i-se doar spatele,iar in spate avand doua aripi negre frânte,trântite pe pamant.Parul lung si negru ii ajungea mai jos de mijlocul spatelui,iar mainile le tinea in lateral.Nu stiu de ce am desenat asta mai exact,dar cred ca asta sunt eu,numai ca aripile mele nu se vad.Am lasat jurnalul jos si l-am inchis inapoi cu lacatul,apoi am oftat.De ce toata viata trebuie sa fie atat de grea?De ce mama a trebuit sa ma paraseasca?De ce sora mea a trebuit sa moara?De ce nu e aici cu mine sa ne dam sfaturi reciproc despre baieti?Sa ne spunem de ce baieti ne place,sa iesim impreuna,sa ne spunem secretele,sa fim o familie unita.Jur ca daca Megan nu murea,mai mult ca sigur mama nu ne parasea pe mine si pe tata.Sa fiu sincera,cred ca o iubea mult mai mult pe Megan.Mereu ei ii cumpara dulciuri multe,iar mie numai cateva napolitane sau o bucatica de ciocolata.Restul ii dadea lui Megan,dar aceasta mereu impartea jumi-juma.Totusi o intelegeam si pe mama de ce facea asta.Eu eram mai mare si trebuia sa inteleg ca ei ii face mai multe pofte fiindca e mai mica decat mine.Dar nu ma deranja numai asta,ma deranja fiindca ,noaptea sau inainte de a merge la scoala,pe Megan mereu o pupa pe frunte si ii ura succes la scoala si ii spunea mereu sa aiba grija,iar mie imi spunea doar un ''Pa Rawnie''.Oricum,mereu ma mai inveseleam putin de fata cu Megan cand venea sa ma pupe ea pe frunte si imi zicea ca vom avea grija una de alta.Chiar daca zambeam sa nu o supar pe Megan,in sufletul meu mereu mergeam cu sufletul trist si dezamagit la scoala.Cand luam un 8 la vreo materie Julie mereu ma certa,iar cand lua Megan venea la ea si o imbratisa si ii spunea ca data viitoare va lua nota mai mare.Zambeam putin sa o incurajez pe Megan,dar apoi ma duceam intr-un tufis sa plang.Nu eram geloasa chiar deloc pe Megan,dimpotriva eram fericita pentru ea ca Julie era asa iubitoare cu ea,dar vroiam si eu catusi de putin niste afectiune din partea ei.O singura data sa ma fi pupat inainte de culcare sau inainte sa plec la scoala sau sa imi ureze succes si nu mai aveam nici o pretentie de alta data.Doar o singura data si imi era de ajuns.Tatei niciodata nu i-am spus despre asta deoarece nu vroiam ca ei sa se certe sau ca Julie sa se supere pe mine si apoi sa nu imi mai spuna nici macar ''Pa Rawnie''.Nici nu am realiat ca la gandurile din trecut am inceput sa plang.Eram prinsa in trecut si pe fata parca mi-ai turnat o cană cu apa.Cred ca asta a fost o descarcare.Dar stiti cum se spune ''TREBUIE SA TRECI PRIN IAD,S-AJUNGI SA INTALNESTI PARADISUL''.

Dar gata!De azi inainte nu mai plang pentru nimeni si nimic.Nici macar pentru trecut.De asta i se spune ''trecut'',fiindca a ramas in urma.Ieri a fost ieri,azi este azi si maine va fi maine.

Acum revenind la razbunarea lui Darwin.Ma voi duce maine-seara,inainte de cursa cu vreo 3 ore la Dean sa imi dea informatii despre el si numai bine ma mai si antrenez pentru cursa.Nu stiu exact cu ce ma vor ajuta acestea,dar cine stie ce gasesc acolo?

Cand am simtit niste picaturi de ploaie si fulgerul de pe cer, mi-am luat repede lucurile de pe jos si am inceput sa merg spre masina.Nu repede,din contra mergeam lejer.Imi place ploaia.De mica mi-a placut sa stau la geam si sa privesc cum picaturile de apa lovesc puternic sau delicat pamantul sau era innorat si era mai intuneric,dand o priveliste mai sumbră.Cand am ajuns la masina,am deschis usor portiera,dar inainte sa intru,m-am mai uitat inca odata la cerul innorat si fara stele,apoi oftand am intrat in masina.Am bagat cheile in contact si am accelerat.Nu mergeam repede,fiindca risc sa fac un accident,dar tot veni vorba de accident,vad o masina,un Ferrari mai exact zdrobit de un copac.Opresc repede masina si ma dau jos, ducandu-ma spre acea masina.Nu vad daca este cineva in masina din cauza intunericului,dar cand ma apropii dau de niste bucle.Oh nu!Harry! 

Dar cum se poate?Este un sofer extraordinar.Cum a putut sa faca dobitocul asta un accident?Si cum de nu a vazut nimeni?Ghh,ce intrebari imi mai pun si eu,in loc sa il iau repede si sa il duc la spital.Se pare ca e grav ranit.Ii verific pulsul si e bine ca inca e acolo.Deschid mai bine portiera,defapt o rup de tot si ii apuc bratul,ducandu-l dupa gatul meu.Il ridic usor de pe bancheta si il asez dupa umar,tarandu-l dupa mine pana la masina.Il asez pe bancheta din spate sa stea intins,iar eu ma urc repede la volan.Imi iau telefonul si il apeles pe Justin.Dupa al treilea apel raspunde.