Coroana Spartă

Capitolul 1

Satul era prea agitat.
De obicei, așa era. Agitat. Dar astăzi era neobișnuit de agitat. Ieri nu am apucat să văd motivul, dar astăzi e o nouă zi. Cum s-ar zice, un nou început. Dar noul meu început nu mai vine o dată... Dar poate că asta este șansa mea!

Îmi place orice ține de aventură. Competițiile sunt preferatele mele. Miza nu este importantă, deseori, pentru mine contează distracția.
Dar competiția asta e diferita. Ține de frumusețe, etichetă, bogăție. Mai ales bogăție. Miza este importantă pentru mine și familia mea, dar eu nu sunt concurenta potrivită.
Familia mea nu stă foarte bine la capitolul bogăție. Mama este spălătoreasă la curtea unui conte bătrân, bunica este croitoreasă, eu lucrez la o brutărie micuța din sat. Sora mea mai mare a plecat cu soțul ei în alt regat și nu ne-a mai contactat de 1 an întreg. Abia avem bani să ne plătim facturile și chiria. Salariul mamei este destul de mic, 10 de dolari pe oră, ea lucrând de la 7:00 dimineața la 15:00. Bunica, nici ea nu câștigă mai mult de 20 de dolari pe zi, iar eu câștig 30 pe zi. Incercam să economisim cât putem, dar tot nu ne ajunge. În curând vine și timpul plății lunare...
Întorcându-mă în timpurile prezente, mai am jumătate de oră până la începerea programului de lucru. Caleașca comună întârzie. Îmi număr banii. 14 dolari. Sper să fie de ajuns și pentru caleașcă, și pentru cumpărături.
În sfârșit, caleașca vine, aducând cu ea și multă gălăgie. Intru, îi plătesc vizitiului 8 dolari și mă așez pe singurul loc liber rămas. În caleașca, alături de mine sunt un bătrân funcționar și o gașcă de fete extrem de aranjate și entuziasmate. Se aranjau din 5 în 5 minute, fiecare vorbind una peste alta.
- Eu cred că prințul e înalt și are ochii albaștri, zice una.
- Eu cred că are părul negru, adaugă alta.
- Și eu cred că este foarte bine făcut și bogat, afirmă probabila lor șefă, iar celelalte o aprobă.
Și îmi dau seama că le cunosc. Sunt cele mai bogate fete din sat. Șefa lor este Clarissa Marroe, fiica înaltului funcționar. Am fost împreună din clasa I până în a VIII-a. Era o fandosită și o lăudăroasă. Nu o suportam. O invidiam pentru atenția pe care o primea și pentru frumusețea ei anormala. Avea părul blond, mătăsos, ochii albaștri de gheață, buze mari și catifelate, slabă, cu sâni prea mari pentru cei 17 ani ai ei. Toți băieții se uitau după ea, dar toți plecau cu inima frântă. Sunt sigură că ea va fi aleasa...
- Nicole, mă auzi? se aude vag o voce.
- Da? Ce este? zic eu revenind la realitate.
- Sunt eu, Clarissa. Știi, din clasa a VIII-a? Te-am întrebat, ce părere ai despre prinț?
- Eu... Păi... încerc eu să spun, dar sunt întreruptă de o frână brusca a caleștii.
Funcționarul coborî, în locul lui urcând un tânăr ciudat... Și arătos.
Era îmbrăcat ca un gentleman, avea ochii căprui și era brunet, cu un păr bucălat și scurt. Era bine făcut, se vedea prin hainele lui, și zâmbea politicos.
Uitându-mă eu așa la el, nu mi-am dat seama că am inceput să mă holbez. Fetele de pe banchetă alăturată deja au uitat de prinț și au început să saliveze și să se uite cu invidie la mine, pentru că stăteam lângă el. El nu le-a băgat în seamă și a spus:
- Bună dimineața, domnițelor! Ce oră matinală, nu-i așa?
Clarissa s-a resemnat, a început să zâmbească misterios, să se uite cu ochișorii ei albaștrii la el, împingându-și pieptul în față.
- Așa este, stimatule domn! Doamnele trebuie să fie matinale dacă vor să ajungă departe!
- Nu vă pot contrazice, domnișoară! Sunteți destul de matinală încât să ajungeți până la casa funcționarilor.
Clarissa chicotește flatată.
- Și dumneavoastră unde mergeți, bunule domn?
Dar el deja nu o mai asculta și-și îndreptă atenția asupra mea.
- Iar dumneavoastră, domnișoara? Unde mergeți?
Mă uit cu coada ochiului la Clarissa, care se uită șocată la tânăr, apoi îi răspund:
- La slujba mea. O domnișoară mai trebuie să și câștige bănuți.
- Într-adevăr, spune el abătut, uitându-se la mine cu un interes deosebit. Și, cu ce vă ocupați?
- Ați râde de mine dacă v-aș spune.
- Ba deloc, chiar sunt curios, insistă el.
Îmbujorată toată, îi spun:
- Lucrez la brutărie, domnule. O slujbă modestă, nu-i așa?
- Serios? Mie nu mi se pare. Să fii mereu înconjurată de mâncare pare un vis.
- Nu pare chiar așa, dar dacă vreți, putem să facem schimb de experiențe, zic eu.
Râde alături de mine, iar în același timp trăsura se oprește. Văzând că am ajuns la destinație, cobor din caleașcă și dau să-mi iau la revedere de la fete și de la tânărul misterios, când văd că și el coboară în urma mea, sub privirile ofticate ale găștii Clarissei.
- Am decis să văd și eu de ce nu-ți place la brutărie, spune el, zâmbindu-mi.
- Vin și eu cu voi, spune Clarissa din spatele nostru, coborând din trăsură. Pot merge și mai târziu la casa funcționarilor, nu-i așa? întreabă către tânăr, ignorându-mă complet.
Lui pare să-i fi dispărut zâmbetul pentru un moment, dar, resemnat, merge alături de mine spre brutărie.
Deschid ușa cu cheile mele și intrăm. Mă duc la tejghea și aranjez ce a mai rămas, apoi mă așez și aștept clienții. Între timp, apare șefa mea, o femeie grasă cu părul negru mereu prins în coc, îmbrăcată într-o rochie albastră. Îi vede pe tânăr și pe Clarissa și le spune:
- Bună dimineața! Doriți ceva? Cu ce vă servim?
Tânărul deschide gura pentru a spune ceva, dar Clarissa îl întrerupe:
- Da, am vrea o prăjitură cu mure, două sucuri naturale cu portocale și o mini plăcintă de prune.
- Ai auzit, Nicole? zice șefa. Du-te și servește-i!
Le pregătesc comanda pe un platou, tânărul fixându-mă cu privirea tot timpul, iar când ajung aproape de masa lor, Clarissa îmi aruncă o privire plină de dezgust și îmi pune piedică cu tocurile ei înalte. Scap tava din mână pe rochia ei, iar ea țipă de uluire.
- Aaaah! Ce e asta, Nicole? De ce mi-ai pătat rochia? După ce că am fost politicoasă și dulce cu tine, mă sabotezi în fața iubitului meu? Aaaaaah!!!
Șefa mea vine imediat să vadă ce s-a întâmplat și se uită spre mine, supărată:
- Ce-nseamnă asta, Nicole? Îți aduci dramele în bucătăria mea?
- E invidioasa, e numai vina mea! se plânge Clarissa.
- Nu spuneți asta, lady. Am să vă dau banii înapoi!
Eu stăteam și fierbeam de supărare. Cum putea să fie așa rea? Doar nu eram niște fetițe de clasa a V-a! Dar, spre surprinderea mea, tânărul intervine:
- Haideți să ne calmăm, doamnelor! În primul rând, domnișoara Clarissa i-a pus piedică chelneriței! Am văzut toată întâmplarea, vă asigur! În al doilea rând, eu nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată iubitul tau! spune el către Clarissa. Vă rog, iertați-o pe cealaltă domnișoară!
Șefa se uită la tânăr, apoi la Clarissa, apoi la mine. Apoi, spune:
- Bine, dacă așa spuneți dumneavoastră... Chelnerița va fi iertată. Iar dumneavoastră, spune spre Clarissa, nu veți primi niciun ban înapoi. V-ați făcut-o singură, tot va trebui să plătiți daunele.
Clarissa s-a uitat șocată o secundă, neînțelegând. Apoi, s-a uitat furioasă la mine, spunând:
- Veți plăti toți pentru asta!
Apoi, a ieșit din magazin trântind ușa.
Mă uit recunoscătoare la tânăr.
- Vă mulțumesc frumos, domnule...
- Luc... Adică, Luc White... Whirlpool. Luc Whirlpool.
- Încântată, domnule Whirlpool. Eu sunt Nicole Enea.
- De asemenea incantat, domnișoară Enea. Aveți, din întâmplare, puțin timp liber?
- Din păcate, nu prea... Trebuie să muncesc toată ziua... Am o pauză la ora prânzului, o oră, dar trebuie să cumpăr câte ceva pentru familia mea și...
- Înțeleg. Atunci, poate, când nu veți avea clienți, putem vorbi una, alta. Puteți mânca ce a mai rămas din comandă.
- Vă mulțumesc din suflet, dar...
- Insist, răspunse el.
- Bine, atunci. Dar acum, dacă îmi permiteți, trebuie să mă întorc la muncă, până nu se răzgândește șefa mea.
- Desigur, de ce nu? zâmbi el.
Apoi, tot restul zilei am făcut vânzare, iar când nu vindeam, vorbeam cu Luc.
Îmi povestea diverse întâmplări de la palat, el fiind servitorul prințului. Mă făcea să râd, îmi plăcea atmosfera creată între noi. Mi-a spus mai multe despre întrecerea prințului, cum că urmau să fie prințese din toate regatele ținutului, aveau să fie supuse la probe de etichetă și nu numai. Va fi ca un soi de test.
- Dar tu? întreabă el. Nu ești entuziasmată?
- Ar fi, într-adevăr, o șansă unică, mai ales având în vedere situația familiei mele, dar nu sunt așa nerăbdătoare să fac asta.
- Haha, nici eu n-aș fi, în locul tău. Cum este situația ta?
- Adică, cu banii? Păi, tot ce îți pot spune este că nu m-aș lăuda cu o asemenea situație...
Chiar atunci, sună clopoțelul de sfârșit de program. Fac ochii mari.
- Oh nu, așa de târziu e? Îmi cer scuze, dar trebuie să plec.
- Înțeleg, nu-i nimic, zice el. Poți pleca liniștită. Ne mai auzim, nu? Am să-ți scriu de curând!
- Bine, pe curând, Luc!
- Pe curând, Nicole!
Am fugit, lăsând-o pe șefa mea să închidă magazinul și pe Luc uitându-se după mine.
Am mers la piață și, cu ultimii 6 dolari rămași, am luat câțiva cartofi și ouă. Mama sigur a luat carne când a venit de la muncă.
Am ajuns acasă, unde mă aștepta bunica.
- Bună, Nicole! Ai venit mai târziu, așa-i? a zis ea.
- Bună, bunico! Da, îmi cer scuze, am fost... reținută la brutărie.
- Reținută? De ce?
Evit să-i spun despre Luc, știind deja ce va spune despre el. Nu i-au plăcut niciodată relațiile astea. Crede că sunt încă prea tânără, plus faptul că ea și bunicul nu au fost chiar cele mai bune exemple de soți iubitori. Așa că mă prefac că nu o aud și despachetez cumpărăturile.
- Mama nu a ajuns încă? o întreb.
- Ba da, dar a plecat să se întâlnească cu o prietenă mai veche la o cafea, acum câteva minute, zice ea. Deci, de ce ai fost reținută la brutărie?  insistă ea.
- Păi... încep eu, dar sunt întreruptă de zgomotul ușii.
Mama a intrat în cameră, purtând o rochie micuța albastră, una veche, și o bentiță peste parul ei lung și brunet, ca al meu. Ochii ei verzi au cercetat camera și mă vede pe mine.
- Bună, Nicole!
- Bună, mamă! Așa de repede s-a terminat reuniunea?
- Da, a trebuit să plece undeva urgent și nu putut sta prea mult. Am fost pe la poștă, ai primit o scrisoare.
- Serios? întreb eu, surprinsă.
O iau din mâna ei și o studiez curioasă. Era foarte princiară, destinatarul eram eu.
Când am văzut expeditorul, mi s-a deschis ușa spre acel nou început.