Nebunie pură

2

Hades POV
- În niciun caz Rosalia , nu o sa a te las sa te vezi cu un băiat, ești prea mica!
- Dar Hades, nu mai am 20 de ani, am 50! Pot sa îmi port de grijă și singură!
-Tu te auzi ce spui?! În niciun caz! Cu asta am terminat discuția!
Vocea mea răsună pe holul mare al castelului, fix acum și a găsit momentul sora mea sa îmi spună ca vrea sa iasă cu un baiat.
Merg grăbit și cu mintea în altă parte.
Dintr-o dată ma lovesc de ceva.
O fată, și la ce față are e gata sa ma sfâșie în doua, prosta alegere pentru ca sunt cât un munte iar ea cât o furnică.
Îmi vine sa rad când o vad acolo jos, dar când își ridică privirea spre mine îngheț, în numele diavolului nu am văzut în viața mea o făptură mai frumosa și mai delicata decât ea. Se ridică în picioare și se uita la mine, uit cu sa respir, are pe ea o rochie roșie ca sângele cu un decolteu adânc și o brodatura fina care se varsă în valuri pe toate formele ei. Îmi revin în simțuri și îmi cer scuze de la ea pentru ca am dărâmat o.
- Nu este nimic.
Pana și vocea o are de înger.
-Persefona. Spune și îmi întinde mana, io strâng și ma trec fiorii pe șira spinării.
-Hades.
- Ce ironie. Spune și rade ușor, ce ras frumos are.
- Da, asa este. Chicotesc la afirmația ei.
- Hades, unde ești?!
Ne întoarcem amândoi sa vedem cine ne deranjează.
Rosalia. Pe bune surioara?!