Anxiety's Ledge

▫️6. Joker▫️

Își mijește ochii în direcția mea, probabil pentru a se asigura dacă într-adevăr vede bine.

În partea aceasta a garajului nu este atât de multă lumină, dar e de ajuns pentru a distinge trăsăturile unei persoane.

Observ că este îmbrăcat în aceleași haine de astăzi: un hanorac albastru închis și larg și o pereche de blugi negri.

— Incredibil, murmur uluită privind spre el.

— Nu mă așteptam să te văd aici, spune, lăsând ghiozdanul de pe umăr să-i alunece pe cimentul rece.

— Da, nici eu. Ce cauți aici? îl întreb incisivă.

Pe buzele sale rozalii înflorește timid un zâmbet, apoi oftează ostenit, probabil deja învățat cu tonurile critice și aspre pe care îi vorbesc.

— Nu îți face griji. Nu te urmăresc și nu am de gând să te răpesc, ori alte planuri de asasinare a ta, glumește cu mâinile pe șolduri. Am venit după Darren.

— Foarte amuzant, mă strâmb spre el.

Pun pariu că dacă ar ști că tata se află înăuntru, toată dispoziția acesta bună i-ar dispărea surprinzător.

— Știi, dacă ai mai pune din când în când un zâmbet pe fața aceea și nu ai mai fi atât de încruntată, ai fi mult mai drăguță, continuă să mă enerveze.

— Ești idiot, îi spun simplu, dar el doar rânjește.

Vreau să plec și sunt pe aproape să trec de el, când brusc îmi aduc aminte de un aspect foarte important.

— Pistolul meu e încă la tine, mă opresc în dreptul său.

— Știu, zice detașat ridicând din umeri, insistând cu zâmbetul său de nesuferit.

Îmi vine să-i dau una să-i șterg rânjetul acesta sâcâitor de pe față!

— Îl vreau înapoi, răsuflu exasperată pe nări.

— Mă tem că nu ți-l pot înapoia, spune, făcându-mă să scot fum pe urechi. Acum că vom fi mai mereu unul în preajma celuilalt, nu vreau să mă trezesc cu un glonț în cap.

— E al meu, idiotule! exclam furioasă, uitându-mă încruntată la el și abținându-mă din greu să nu îi dau un pumn în față.

— Și ți-l voi da imediat ce mă asigur că nu mai există niciun pericol pentru mine.

— Nu mai rânji ca un idiot, îl cert văzând că nu se sinchisește absolut deloc să renunțe la el. Vorbesc serios!

— Ai văzut filmul Joker, Deborah? îmi zice dintr-odată, băgându-mă în ceață.

— Poftim? mă încrunt nedumerită.

— Vrei să știi care este citatul meu preferat? mă întreabă băgându-mă în sperieți.

Nu înțeleg nimic.

— Viața mea nu e decât o comedie.

— Nu am nicio idee despre ce vorbești.

— M-ai întrebat de ce zâmbesc. Când acolo, afară, îmi face semn cu capul spre stradă, privindu-mă atent, unde nimeni nu este ceea ce vrea să pară, când toți țipă și urlă unii la alții, plini de ură, când nimeni nu mai are un strop de empatie, mulți aleg să poarte o mască. O mască cu un zâmbet înspăimântător imprimat pe ea, doar pentru a nu fi judecați pentru ceea ce sunt cu adevărat. Pentru că sunt diferiți. Nimeni nu se dă înlături din a te răni. Câteodată chiar și propria ta familie o face. Acolo, afară, este locul unde cei mai mulți dintre noi își pierd sufletul, Flame.