- Iubitule... ai grijă, te implor... da? Pentru mine... şi Anna....
- Chiar aşa de incapabil mă crezi? îi răspunsesem cu un strop de amuzament.
- Nu... te iubesc!
- Şi eu.
Aşa mi-am luat la revedere de la ea, soţia mea cu care am construit o căsnicie minunată. Urma să pilotez un avion cu 102 suflete la bord. Aveam destul de multă experienţă, douăzeci de ani, dar de data aceasta, aveam emoţii, şi nu ştiam de ce... Am închis uşa, lăsându-le în urmă pe cele două fiinţe pentru care mi-aş da viaţa, ea şi Anna, fetiţa mea de 5 anişori.
Vântul bătea puternic, cerul era înnorat, urma o furtună, cum zicea la Meteo. Asta îmi dădea un motiv în plus de a fi îngrijorat în legătură cu această zi, nu este bine să pilotezi pe furtuni, dar... asta e!
Am urcat în avion...
