Năpasta

Capitolul 3~Discutia

     Am urcat scarile impunatoare, ce-mi faceau genunchii ca de gelatina. Un nod imens mi s-a format in gat atunci cand am ajuns in capatul lor. Patru usi pe o parte si alte cinci pe cealalta parte. Toate mari, impunatoare. Am continuat sa merg pe urmele lui Josh, nesigura.
    Mi-a deschis ultima usa, lasandu-ma sa intru prima. O camera imensa cu un pat alb, pe mijloc,un sifonier cu oglinda pe usa, o noptiera si un birou. Pe birou zaceau un laptop si un telefon. Culorile erau deschise, la fel ca in toata casa. Camera asta e mai mare si mai frumoasa decat camera mea de acasa. Aceste ganduri m-au facut sa ma intristez, un junghi de durere strabatandu-mi intreg corpul. Ce ma voi face fara mama si sfaturile ei? Fara iubirea lor parinteasca?
    M-am asezat pe pat, Josh urmandu-mi exemplul. Si-a pus mana peste a mea.
-Esti in regula? ma intreaba in soapta. Ridic privirea catre el, lacrimi fierbinti mi se prelungeau pe obraji. Dau negativ din cap.
-Nu sunt si nici nu voi fi! reusesc sa spun printre suspine. Josh m-a tras la pieptul lui.  Aveam nevoie de o astfel de apropiere.
-Eu sunt aici pentru tine, bine? Daca ai nevoie de ceva, orice, anunta-ma, da? Privirea lui ma strapungea pana in adancul sufletului. Am confirmat din cap.
    Acesta s-a ridicat si a parasit camera, lasandu-ma singura. Va trebui sa ma obisnuiesc cu singuratatea, asta e tot ce voi primi.
    M-am dus la birou, langa telefon zacea un bilet: "Le vei folosi pentru a lua legatura cu mine - A.M." Poftim?! Cand sa iau legatura cu el? De ce sa iau legatura cu el? Acest om e din ce in ce mai misterios si complicat.
    S-a auzit usa, m-am intors robotic. In fata mi-a aparut chiar autorul biletului.  A inchis usa in spatele lui.
-Vad ca ai citit biletul. Eu voi fi plecat cu afaceri, iar atunci cand nu voi fi in casa imi vei trimite raportul. Poftim?  Vocea mea interioara incepu sa tipe uimita si speriata . Vazandu-mi privirea incruntata, acesta continua. Daca apar probleme imi spui, daca nu sunt probleme imi spui. Vreau sa stiu fiecare miscare din casa.
-Sigur. Raspund in soapta.
-Ai numarul meu de telefon si adresa de e-mail acolo. Dupa o pauza continua. Va trebui sa stabilim regulile. Stai jos!
   Am confirmat printr-o miscare a capului si m-am asezat pe scaunul de la birou. Am inceput sa respir incet pentru a ma calma. Simteam ca voi lesina, aveam gatul uscat si abea puteam respira. Barbatul, care mi-a devenit sef, incepu sa se plimbe prin camera. Pasii lui erau mici, lenti, calculati. Ma facusem mica pe scaunul meu, sperand ca se va forma un crater si pamantul ma va inghiti.
Se opreste in fata ferestrei si isi strange bratele la piept.
-Sunt cateva reguli! Incepe el, iar eu incep sa tremur fara a ma putea opri. Va trebui sa iti respecti programul si sa faci tot ce ti se cere. Atributiile le vei primi pe parcursul timpului tau aici. Deocamdata, vei ajuta prin casa. Vei strange masa, vei gati..
-Ăămm! Il intrerup eu. Nu stiu sa gatesc.
Se intoarce lent spre mine cu o privire sfasietoare.
-Nu ma vei intrerupe! Spune el printre dinti, avand maxilarele incordate la maxim. Confirm printr-o miscare a capului, apoi las privirea in pamant. Ma simteam ca in clasa intai, cand eram pedepsita ca nu imi faceam tema. Dupa o pauza de cateva secunde, care pentru mine pareau ore,  acesta continua. Daca ti se spune sa nu faci un lucru, atunci nu il vei face. Vocea ii suna atat de dura si rece, parea ca imi vorbeste un soldat pornit spre lupta. In cazul in care nu respecti aceste reguli vei fi pedepsita.
Cand am auzit mi-am ridicat capul din pamant, iar gura mi s-a deschis involuntar, scotand un oftat de mirare. Privirea lui ma fixa, facandu-ma sa vreau sa fug de acolo.
-Ai auzit bine. Spune vazandu-mi expresia mirata si infricosata. Asa ca ai face bine sa respecti regulile. Dupa o alta pauza chinuitoare, pauza in care puteai taia tensiunea din camera cu un cutit, continua. Pedepsele vor fi atat fizice, cat si pe plan moral. Spune frecandu-si barba. Depinde cat de grava e incalcarea.
In acel moment parea ca totul s-a destramat. Toate sperantele mele,  cum ca totul va fi bine, se topeau incet, fiind inghitite de pamant.
-Si inca ceva. Ii aud vocea. Vei purta o uniforma. Uniforma va consta in camasa si pantaloni sau fusta. Va ajunge curand.
Am confirmat din nou. De aceasta data cu mare greutate, pentru ca imi simteam fiecare muschi lasandu-ma in voia sortii.
-Ai intrebari?
De aceasta data doar am negat, fara a ridica privirea din pamant. Ochii imi erau invadati de lacrimi usturatoare.
Aud pasi in camera, apoi usa deschizandu-se si inchizandu-se.
    M-am ridicat de la birou. Insa puterea de a merge ma parasise, asadar, am cazut la podea intr-o mare de hohote de plans. Tremuram incontrolabil, fara a putea sa mai respir, ma durea capul, pieptul, intreg corpul. Simteam junghiuri de durere peste tot.
Toata presiunea si toate intamplarile din ultimele zile ma acaparau acum, tragandu-ma intr-un dans al durerii. Agonia imi strangea corpul, aruncandu-l ca pe o minge, ba la cer, ba la pamant.
Dupa zeci de minute de plans m-am ridicat in picioare. Eram amortita, iar durerea nu imi mai parasea corpul. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ea.
Afara se intunecase, cum de a trecut timpul atat de repede? Mi-am facut un dus rapid, m-am schimbat  si m-am pus in pat. Sunt extrem de confuza si speriata, dar daca voi respecta regulile totul va fi bine..sper.
    Somnul m-a furat imediat ducandu-ma in minunata lume a viselor. Un chip angelic mi-a aparut in cale, o silueta imbracata in alb, un inger. Mama!