Sacrificii

Capitolul 32

— Îmi e dor de el de mi se crapă inima.

— Vezi? Te distrugi singură.

— Diz, îmi e frică.

— Iubire, dacă nu riști, nu câștigi. își aprinde o țigară și zâmbește.

— Ce fac eu acum... oftez cât pot de tare și expir fumul din plămâni. Mâine după cursuri vine tata. Sper că o să mă îndrume și el.

— Pot să îți spun eu mii de cuvinte, la fel și tata, știi bine că nu ții cont de părerile altora...

— Nu, de data asta vreau să țin cont. Pentru că nu știu ce să fac! Ce îi spun lui Peter? Mă iubește foarte mult, deși a fost conștient mereu că îl iubesc pe Harry. Și îl iubesc și eu. Chiar îl iubesc mult pe Peter.

— Sophie, te gândești. Ia o pauză de la tot. Mergi la facultate, rupe-o cu Peter, rupe-o cu Harry, bea ceai de fructe de pădure că erai înnebunită cândva după el, fumează zece pachete de țigări, stai liniștită că timpul rezolvă tot.

— Mă doare sufletul. Îl distrug pe Peter dacă mă împac cu Harry și îl distrug pe Harry dacă rămân cu Peter. Iar eu îi iubesc pe amândoi.

— O iubire o să fie sacrificată. se uită Daiana la mine. Ochii ei sunt foarte triști. Oftez iar cu toată puterea și sting țigara.

— Mă topesc.

— Orice alegi, eu o să fiu aici, la fel ca tata și ca Adrian. O să fim lângă tine tot timpul și o să te susținem mereu. se așază lângă mine și mă îmbrățișează strâns. Încep să plâng cât pot de tare.

*
Profesorul de Teoria literaturii întârzie, iar eu abia aștept să ajung acasă.

— Bună ziua! intră profesorul Green.

— Bună ziua, studenți! intră și Harry.

Însoțit de Harry?! Nu pot să cred așa ceva. Prefer să cred că are treabă și că nu intră la cursurile noastre doar pentru mine. Îmi e rău. Inima îmi bate cu viteza luminii și îmi transpiră brusc mâinile.

— Avem nevoie de profesorul Edward ca să ne prezinte și el opera lui Geoffrey Chaucer. Eu abordez definițiile teoriei literare, iar domnul profesor vă va vorbi despre viața și opera acestui scriitor englez al secolului XIV. explică profesorul Green.

Nu pot să fiu atentă la nimic altceva decât la ochii lui Harry fixați pe mine.

— Cunoaște cineva operele lui Chaucer?

— Da. spun tare și ridic mâna. Am citit în liceu The Canterbury Tales.

— Impresionant! Și ți-au plăcut povestirile? mă întreabă profesorul Green.

— O ironie foarte bună asupra lumii din acele vremuri. Și care se potrivește foarte bine și oamenilor din prezent. Da, mi-au plăcut. îi spun și începe să râdă.

Harry zâmbește mândru. Ridic o sprânceană în semn de întrebare și ridică din umeri zâmbind.

— Foarte bine punctat, domnișoară Hall.

Profesorul Green începe să predea. E un profesor foarte rezonabil. Harry se uită numai la mine. Fără să se ascundă, fără să îl intereseze dacă îl vede cineva. Dacă nu aș avea fond de ten pe față, s-ar vedea că sunt rușinată.

— Bun, mulțumim, domnule profesor! Să vedem când au apărut aceste povestiri ale lui Chaucer. Domnișoară Hall, cred că îmi vei fi de ajutor. spune și jumătate dintre fetele din clasă își dau ochii peste cap. Profesorul Green zâmbește și încuviințează.