Ura când i se întâmpla asta. Îi dădea o stare de neputință. Ura să nu poată să facă nimic. Era ca și cum ar fi avut mâinile legate. Capul parcă îi exploda de la atâtea nopți nedormite. Se așeză cu o bufnitură în fotoliul din salon. Își lăsă capul pe spate, încercând să își facă ordine printre gânduri. Cu cât încerca mai mult, cu atât veneau din ce în ce mai multe. Mă ridic brusc, lovind măsuța de cafea aruncând-o în șemineu. Nu mai puteam rezista.
– Și eu care credeam că îmi vei ura bun-venit.
Privirea mi se îndreptă spre vocea familiară pe care aș fi recunoscut-o oriunde în lume.
– Nu meriți nici măcar un salut.
Masculul Fae ce stătea în fața mea mă sfrijelea cu privirea. Apoi ca dintr-o dată, amândoi începem să râdem.
– Ce mai faci, bătrâne? zic eu în timp ce îl trăgeam într-o îmbrățisare prietenească.
– Cred că mai bine ca tine.
– Asta cu siguranță.
Ne desprindem din îmbrățișare și mă uit la el. Flinn din totdeauna a fost un elf ce îți tăia respirația de la prima vedere. Chiar dacă nu a îmbătrânit deloc la înfățișare, la ani mă întrecea. Cu statura sa impozantă, putea trece drept un căpcăun ce mânca copiii în miez de noapte, iar ochii săi verzi nu îl ajutau de loc să pară mai blând. Fața sa angelică era mereu palidă ca a unui vampir, chiar poate mai mult. Poate și din cauza culorii de păr foarte deschise. Părul îi ajungea câțiva centimetri după umeri. Albul acesta m-a fascinat mereu, deși trecea mai degrabă ca un galben foarte deschis.
– Cât timp a trecut de când nu ne-am văzut? 100? 200 de ani? zise Flinn așezându-se pe scaunul din lemn masiv ce stătea foarte aprope de flăcările șemineului.
– Doar 549 de ani, 23 de zile, 14 ore si 34 de secunde, spun cu o voce cât se poate de serioasă și cu expresia feței netulburată.
Flinn începe să râdă zgomotos și mă bate pe spate cu mâna ca unui amic.
– Glumeam doar. Chiar a trecut atât de mult?
– De parcă nu știi. Mai ales în ce ipostază te-am văzut, zic cu un rânjet pervers pe față.
– De când umbli cu prostii, Ak? Te-am crezut băiat cuminte, vocea lui groasă făcându-mă să râd și mai tare.
– Glumeam doar, îi întorc eu replica.
Ochii de un verde glacial mă fixau. Mă analizau.
– Spune, băiete.
– Ce să spun? îl întreb confuz.
– Ai ceva pe suflet. Te mănâncă pe dinăuntru, și dacă lași acel lucru acolo va putrezi, și n-ai să mai poți să-l scoți de acolo.
Îmi îndrept privirea către el. Uneori mă cunoștea mai bine ca mine. Privirea îmi este fixată pe flăcările focului ce ardea în șemineu.
– N-ar fi trebuit să o las singură și să o închid acolo ca un animal într-o cușcă. Dacă îmi păsa de ea nu aș fi făcut-o.
Iau o gură din lichidul ce era într-un pahar pe masă. Nici nu știu cum a ajuns acolo.
– La început o uram. Atât de tare o uram încât de fiecare dată când o vedeam îmi venea s-o omor. Să îi cuprind jurul gâtului cu mâinile mele și să strâng până ce nu mai simțeam nicio fărâmă de viață în ea.
Îmi îndrept spatele, astfel șprijinindu-mă de fotoliu. Priveam focul și îmi era greu să spun următoarele cuvinte.
– De voie de nevoie, am antrenat-o. Ce puteam face? Nici nu știu când s-a întâmplat și într-o zi ne-am sărutat. Atunci, toate sentimentele mele au izbucnit. Fiecare celulă din corpul meu îmi spunea că pe fata din fața mea o iubesc cel mai mult în viață.
Chiar credeam că ceva se înfiripa între noi, dar eu ca un prost ce sunt am actionat ca un animal. Am închis-o în ziua aceea în cameră și de atunci dusă a fost.
Iau paharul de pe măsuță și golesc conținutul paharului. Lichidul înghițit îmi arde gâtul făcându-mă să mă scutur.
– Știusem din prima zi că e promisă altuia. Dar eu tot am încercat, iar acum e cu el, unde trebuia să fie. Nu pot face nimic. Parcă sunt legată de mâini și de picioare. Mă zbat ca un leu în cușcă. Nu mai pot fără ea, Flinn!
Ultimele cuvinte au ieșit mai mult ca un scanâcet de durere. Mă durea atât de tare. Îmi trec mâinile prin păr și îl cuprind cu mâinile și trag. Durerea mă distrage din a mă gândi la ea.
– Aurak, glasul lui Flinn răsună în încăpere.
Mă uit la el. Îi puteam vedea cum sprâncenele începeau să se încrunte. Pe fața lui se putea vedea cu ușurință supărarea amestecată cu compasiune.
– Îți faci rău, zise și se apropie de mine. Nu te învinovăți. Sigur ea nu ar fi vrut ca tu să faci asta.
Mă ridic de pe fotoliu puțin clătinându-mă de la paharul băut. Deși nu ar fi trebuit să fiu atât de răvășit de la puțină băutură, eram.
– Tu, nu înțelegi. Eu chiar am iubit-o. Mai mult decât orice.
Zicând acestea mă îndrept spre ușa de la intrare, luând cu mine un arc și niște săgeți. Scot dintr-un sertar două cuțite cu lamă zimțată. Le pun și pe acelea într-un buzunar ascuns în cizme. Am să mă duc să o găsesc.
– Aurak, nu poti pleca, vocea lui Flinn mă atenționează.
– Eu mă duc după ea și nu mă poți opri, zic în timp ce îi întorc spatele și dau să ies pe ușă. O voi găsi și o voi aduce înapoi.
Pun mâna pe clanță, dar nu se deschide. Apăs de mai multe ori, dar tot nu se clintește. Atunci îmi dau seama ce s-a întâmplat.
– Nu te pot lăsa să pleci în starea asta. Mâine dimineață vin cu tine să cercetăm. Acum du-te și culcă-te, mâna lui Flinn era întinsă spre mine și cu o lumină neomenească înconjurată.
Îmi întorc încet capul la auzul vorbelor lui. Puteam simți împunsătura ascuțită în stomac, chiar dacă era invizibilă și inexistentă. Încrederea mea s-a prăbușit. În loc să mă susțină, îmi face rău.
Voiam să mă reped la el, dar simt cum ceva mă amorțește și simt, în clipa următoare podeaua sub mine. Cu ochii între-deschiși pot vedea niște încălțări apropiindu-se de mine. Nu îmi amintesc cine m-a cărat în camera mea, ci doar că dimineața m-am trezit acolo.
_______________________________________
Nu știu cum să vă mulțumesc pentru cei 1,71 mii de ochișori.
Si scuze pentru inactivitate, doar că m-am înscris la un concurs cu cartea și nu aveam voi se postez capitole, plus ca nu mai aveam "chef" să scriu.
Sper să mă susțineti în continuare.
Pup ( ˘ ³˘)♥︎
_______________________________________
CITEȘTI
Prințul Nemilos
Fantasía"Acel ticălos care mi-a furat țara si mi-a omorât oamenii. Mi-a distrus visele și speranțele. Totul." Focul distruge. Focul pârjolește. Focul arde. La fel și dragostea dintre cei doi. Ca un foc se înalță și arde tot. | Ce faci când știi că nu ai al...
