════════════════════════════════════
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
— La ce te referi? Pun întrebarea confuz, avântându-mi privirea spre imaginea de la geam.
În sfârșit am ajuns acasă. Nu chiar acasă, dar în țară, iar asta-mi era suficient. Parcă și aerul era cu dulce aici, dar cred că mai degrabă doar eu înnebunisem cu aerul apăsat din avion. Mai simțeam în continuare un sentiment de dezgust în stomac. Presiunea nu-mi făcea deloc bine. Dar oricât de mult aș vrea să mă întind într-un pat, trebuia prima dată să mă întâlnesc cu Zander ca să-i dau lucrurile pe care idiotul nu s-a obosit să le ia.
Între timp, doar îl auzeam pe Ryan cum vorbea la telefon cu mine, râzându-se în fundal.
— Ce-ai făcut, mă nene? De câteva luni împreună și deja v-ați despărțit. Nici bine nu erați.
— Îți zic sincer că mai am puțin și-mi vărs stomacul în taxiul ăsta. Chiar nu-mi merge creierul acum ca să pricep ce naiba vrei de la mine.
Prind o privire urâtă din partea taximetristului, dar îmi trag masca mai bine peste nas. Nu prea voiam să mă recunoască.
— Mi-a zis Alexa că ea este foarte nervoasă pe tine. Te-a blocat peste tot, nici nu mai vrea să audă de tine.
— Huh? Cine?
— Andre.
Tușesc.
— Poftim?! Cu ce motiv?
Aud pași în spatele său, apoi sunete pe care nu le puteam înțelege. Aud și un glas de femeie dres, apoi un râset scurt. Puteam înțelege că Alexa trăgea cu urechea la conversație.
— Măi idiotule, de câte ori ai sunat-o? Apoi când ea te-a sunat, ai expediat-o. Te și mai întrebi de ce e supărată pe tine! Ce tupeu! Cu cine o înșeli?
— Cu nimeni, ce naiba!
Ryan sigur se distra pe treaba asta, îl auzeam în fundal râzând. Nu era deloc apropiat de Andre și pur și simplu iubea drama, mai ales când eu făceam parte din ea. Nu o făcea în mod rău, îi plăcea să se râdă de mine, la fel cum îmi plăcea și mie să râd de dânsul. Dar în momentul acesta râsetul lui îmi zgâria timpanele, mai ales că nu înțelegeam nimic din ce se întâmplă.
— Păi, vezi, ea zice că garantat o înșeli. Deoarece altfel nu ai avea nici un motiv de ce să o eviți.
— Eram ocupat până peste cap, mârâi printre dinți.
CITEȘTI
Act like you love me (boyxboy)
RomancePrima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine. Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi. Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...