Pretty Secrets

Capitolul 1

Era data de 31 octombrie. Întregul oraș Rosewood se pregătea pentru marea sărbătoare ce făcea orașul faimos. Halloween-ul.
Hanna Marin stătea întinsă pe patul ei. Se gândea la povestea de groază cu fetițele gemene, povestită de Alison. Deși trecuseră atâția ani, își amintea pana si cel mai mic detaliu spus de ea. Uneori se gândea la Ali, la ce i s-a întâmplat. La ce s-a întâmplat in acea noapte, de fapt. Alison DiLaurentis nu era cea mai sociabilă persoană, dar cine i-ar putea face ceva atat de...
*riiing riiing*
Tresări. Noul ei ringtone ii întrerupse starea de melancolie. Se ridică și își luă mobilul de pe noptieră.
'Hei Aria. E totul ok?'
'Dacă e totul ok? Hanna, încercăm să dăm de tine de jumătate de ora! Pe unde ești?'
'Ăăm nu știu, v-ați gandit să dați de mine, știu și eu... acasă?'
'Ăsta e modul tău de a ne spune că nu mai vii la bal?'
Balul de Halloween. Uitase complet de el.
'Balul? Azi era?'
'Nu pot să cred că ai uitat de bal, Hanna. La ce îți stă capul?'
Hanna ezită.
'Nimic... Lucram la tema la engleză, atat. Trebuie să închid, ne vedem acolo.'
Închise telefonul și îl puse pe noptieră, apoi luă in graba costumul de Cinderella pregătit pe birou. Cum am putut uita de bal? se întrebă ea in timp ce își îmbrăca rochia albastră.

* *

În fața liceului Rosewood High , Emily și Spencer așteptau ca Aria să încheie convorbirea. Când se întâmplă, Emily rupse tăcerea.
'Ei? Ce-a zis?'
'Ajunge imediat. I-am spus că o așteptăm în față.'
'Mă întreb ce a reținut-o atât.'
'Da, nu îi stă în fire să întârzie la un bal. E momentul ei de strălucire' spuse și Spencer.
Emily si Spencer îi aruncară o privire Ariei.
'Ți-a spus ție ceva?' zise Emily.
'Nimic important. A uitat de bal, atâta tot.'
'Hanna Marin a uitat de bal?' întrebă Spencer cu sarcasmul ei obişnuit.
Aria își dădu ochii peste cap, zâmbind.
Curtea liceului era plină de adolescenți in costume cât mai diferite, de la pisici negre pâna la zombie mutanți. Nici cele 3 fete nu erau mai prejos, Emily dădu-se drept Pocahontas, Spencer drept prințesa Cordelia din opera 'Regele Lear' de Shakespeare, iar Aria fiind Gretel din povestea 'Hansel si Gretel'.
Dupa încă 15 minute, Hanna era tot de negăsit.
'Ar trebui sa ne facem griji?' întrebă Aria.
'Cred că se descurcă să vină singură la școală. Nu mai e un copil, ce i s-ar putea întampla?' continua Emily.
'Prefer să nu răspund la asta' încheie Spencer, iar apoi liniștea puse stăpânire pe ele.

* * *

'Nu mai sunt un copil, mamă. Nu am nevoie de atâtea poze' zise Hanna, vizibil iritată, încercând să se ferească de blițurile apatului foto.
'O să regreți asta intr-o zi, Hanna. Haide, zâmbește la aparat!' o îndemnă Ashley Marin.
'Mi-e cam greu să cred asta acum' şopti Hanna, mai mult ca pentru ea. Se uită la ceas, după care continuă: 'Mamă, le-am promis fetelor că o să ajung în curtea şcolii acum zece minute, chiar trebuie sa plec.'
Îşi luă haina din cuier şi ieşi în grabă pe uşă înainte ca mama ei sa apuce să protesteze.
Ajunsă afară, privi strada goală, unde trebuia să o aştepte o maşină.
Îşi scoase telefonul din poşetă şi formă un număr. După 3 beep-uri, persoana răspunse.
'Hei, Caleb, unde eşti? Ți-am zis să fii în fața casei mele la ora asta.' Apoi, tonul vocii i se schimbă : 'Deci, nu poți să ajungi? Nu, e ok, înțeleg... Şi eu te iubesc, pa.'
Închise telefonul si o luă pe jos în josul străzii. 'Se pare că merg pe jos.'
Trecu pe lângă casa lui Emily, a Ariei şi a lui Spencer, iar apoi... pe lângă fosta casă a lui Alison.
Când ajunse în dreptul ei, ceva parcă o obligă să se oprească. O privi. Era neschimbata. Exact ca într-una din zilele de vară în care aveau un mic picnic cu muzică in curte, exact ca în nopțile în care stăteau peste noapte acasa la Ali. În lumina lunii, în acel moment, parcă nimic nu era diferit față de o noapte de acum 2 ani. Înafara faptului că, dupa ce Alison disparuse, familia ei s-a mutat din oraş, deci acum casa era parăsi... *zbang!*
Gandul îi fu intrerupt de un zgomot din apropiere. S-a întors în direcția din care a venit sunetul, scăpandu-şi telefonul pe asfalt. Uimită, observă că tomberonul de langă ea s-a răsturnat, deşi nimeni nu părea sa fie pe stradă.
Se aplecă să îşi ridice telefonul ca să le spuna fetelor că e în drum spre bal, când constată că impactul cu asfaltul îl sparse. 'Perfect.' gândi ea cu fals entuziasm şi îşi continuă drumul.

* * * *

'Nu răspunde.' le spuse Aria lui Spencer si Emily. 'Intră direct căsuța vocală.'
Fetele îşi aruncară priviri în care se putea citi îngrijorarea.
'Duceți-vă înăuntru, stau eu să o aştept', se oferi Emily.
'Nu trebuie să faci asta, Em. O să stăm împreună' îi spuse Aria. 'Hanna e prietena noastră.'
'Ştiu, dar nu merită să vă stricați noaptea aşteptând-o. Mergeți înăuntru, Toby și Ezra vă aşteaptă. Stau eu aici, nu e mare chestie, Paige nu vine oricum...'
'Eşti sigură?' întrebă Spencer.
'Sunt. Acum, hai, mergeți', spuse, adresându-le un zâmbet încurajator.
Spencer şi Aria s-au îndreptat spre sala de sport, unde se ținea petrecerea, privind înapoi înca o data spre Emily.
După 10 minute de aşteptare, Emily era pe punctul de a merge în sala de sport, ca să le spună fetelor ca Hanna, cel mai probabil, a disparut, când aceasta își făcu apariția în sfârşit.
'Uite-o şi pe Cinderella' gândi Emily uşurată.
Hanna se apropia, în rochia ei de prințesă. Emily o urmări cu privirea, aşteptând să o întâmpine, dar Hanna, în loc să meargă spre sala unde avea loc petrcerea, mergea spre sala de mese a şcolii.
'I-am zis clar ca petrecerea era în sala de sport.' spuse Em, dându-şi ochii peste cap.
Se duse după ea, însă când intră în sala de mese, o pierduse pe din ochi.
'Hanna, eşti aici?' şopti Emily. 'Hanna?'
Ocoli mesele, îndreptându-se spre bucatărie.
'Petrecerea nu se ține aici' zise ea, ceva mai tare.
Bucătăria şcolii, cufundată în beznă, era la fel de goală precum sala de mese.
'Probabil a ieşit pe uşa din spate' gândi ea. 'Ar trebui să fac la fel.'
Un zgomot asemănător sunetului scos de o farfurie spartă se auzi din sala de mese. Se întoarse rapid, speriată.
'Hanna?'
Fix după ce îşi termină fraza, primi o lovitură puternică în tâmplă. Se prăbuși la pământ, ultimul lucru pe care îl vazu fiind inconfundabilul albastru-azuriu al rochiei Cinderellei.