I'll never forget you! [Larry Stylinson]

Chapter 1- Fellings

De ce? De ce e totul asa de rau? De ce nu pot fi fericit cu persoana pe care o iubesc? De ce totul trebuie sa fie atat de nedrept? De ce nu pot sa ma duc in fata lui si sa ii spun tot ce simt? M-am intins in pat, lacrimile iesindu-mi navala din ochi si curgand pe obraji mei inflacarati ca apa dintr-o cascada. Am inchis ochii, gandul zburandu-mi la cel mai bun prieten si la sentimentele pe care le am pentru el. Cum poate o prietenie sa devina intr-o fractiune de secunda o iubire imposibila? Sunt rupt din gandurile mele cand usa de la intrare ma avertizeaza ca cineva ma cauta. Ma dau jos din pat si cobor lent pana la usa de la intrare pe care o deschid. Ce am vazut, mi-a sfasiat inima. El...persoana pentru care mi-as da viata era beat si isi murdarea fata perfecta cu lacrimi care parca imi zgariau inima. 

- Intra. spun cu un nod in gat

El a intrat si s-a asezat pe canapea.

- De ce ai baut? Si de ce plangi? spun eu

El nu raspunde. Ma sperie deja. Ceva a patit baiatul asta si nu vrea sa-mi spuna. Dar nu inteleg de ce ar avea secrete fata de mine. Sunt cel mai bun prieten al lui, fratele lui si stiu totul despre el, ii stiu si cel mai intunecat secret, ii cunosc fiecare coltisor din inima. Sau cel putin asa credeam. Pentru ca e evident ca, evident, ceva imi scapa. 

- pentru Dumnezeu, Louis, raspunde! spun eu speriat si putin cam tare

- Ma pun sa ma logodesc cu Eleanor! spune el cu tonul ridicat

Cuvintele lui m-au lovit direct in inima. Dar, oricat de tare doare, trebuie sa trec peste si sa ma impac cu ideea ca el nu va fi niciodata al meu. Voi face asta pentru Louis. Dar de ce plange?

- Dar asta e bine, nu? Adica, tu o iubesti. Nu inteleg de ce plangi. spun cu inima sfasiata

Incerc cu toate puterile sa nu dau drumul lacrimilor care simt ca deja sunt formate in coltul ochilor mei. El nu trebuie sa vada ca sufar. Trebuie sa il sustin. Nu voi fi niciodata mai mult decat un prieten pentru el, iar asta ma doare, dar trebuie sa accept. 

- Nu, nu e deloc! Si nu, nu o iubesc! Nu am iubit-o niciodata! Mereu te-am iubit pe tine, idiotule! Mereu am suferit in tacere stiind ca tu nu simti nimic pentru mine! Mereu! Dar acum nu mai pot. Te iubesc atat de mult incat nu mai pot rezista! spune el plangand mai tare

E posibil asa ceva? Ne-am iubit amandoi in tacere, facandu-ne rau unul altuia. Acum, aici, nu am mai putut rtezista si am lasat lacrimile sa cada pe obrajii mei. 

- Tu de ce plangi acum? spune Louis

- Tu de ce crezi? Am ranit persoana pe care o iubesc cel mai mult! Am ranit persoana pentru care mi-as da viata! Te-am ranit, Louis! Si asta doare al naibii de tare. Doare al naibii de tare ca te iubesc mai mult decat pe mine insumi si nu te pot avea! spun eu lacrimile prelingandu-se in continuare pe obrajii mei 

- Adica tu chiar...ma iubesti? spune el, ochii sclipindu-i

- Da, Louis! Te-am iubit dintotdeauna. spun eu

El se ridica de pe canapea, punandu-se in poala mea, incepand sa ma sarute. Cand am rupt sarutul, l-am imbratisat. El plangea in continuare pe umarul meu. Nu il pot vedea asa. 

- De ce plangi, ingerule? spun stergandu-i lacrimile cu degetul aratator, altele luandu-le locul

- Nu credeam ca voi trai momentul asta vreodata. spune el

- Doamne, nici eu. E ca o scena scoasa dintr-un vis. spun eu

- Dar nu e un vis, Harry. E realitatea. Ne iubim, Harry. Ne iubim. spune el arcuindu-si buzele intr-un zambet

- Ne iubim si asa va fi mereu. spun eu sarutandu-l

Dupa ce am rupt sarutul ne-am uitat adanc unul in ochii celuilalt, parca descoperind o noua lume ascunsa acolo.