- Repede mişcaţi-va,duceţi-o în sala de operaţii.Are nevoie de o întervenţie rapidă în zona gâtului.Trebuie operată imediat,impactul a fost mult prea mare,iar rănile sunt ,mult prea grave , mă tem că în curând inima îi va ceda.
Se pare că asta eram eu.Un corp pe jumătate neînsufleţit pentru care o mână de oamenii se rugau sperând să nu plec de lângă ei.Şi nu mă refer la modul acela simplu de a pleca,aşteptând întoarcerea mea,ci acel tip de plecare ce îţi distruge psihicul,acel tip de plecare ce îţi şterge existenţa din lumea celor vii.Îmi era frică.
După 7 ore
O mână delicată şi caldă.O mână familiară pe care aş recunoaşte-o oricând si oriunde în această lume sumbră îmi mangâiase fața palidă.Cu o voce caldă şi plină de amărăciune îmi striga disperat numele.Vocea aceea îndurerată parcă îmi transmitea indirect să mă trezesc din acest somn parcă fără sens.Se ruga să îmi redeschid ochii mei divini mângâiaţi parcă cu fire de argint,să pot grăi din nou,să îmi reaudă vocea suavă,comparată cu glasul dulce al primăverii care anunţa reînvierea lumii din abisurile reci ale iernii nemiloase.Trebuia să alung acea imagine ce cuprindea accidentul avut,acea imagine blocată în mintea mea.Trebuia să mai beau pentru ultima dată din cupa vieţii,dar simţeam că nu sunt în stare să ajung la ea.Simţeam cum mi se face somn,tot mai somn,dar încercam să rezist,măcar să îmi pot lua adio.
Îmi deschisesem ochii cu greu.Pleoapele îmi descoperiră privirea ce ascundea sinceritatea mea interioară.Vederea îmi era afectată de luminile artificiale.Razele veiozelor îmi aţinteau privirea împiedicându-mă să pot vedea ceva.
- Ce s-a întâmplat ? Grăisem eu cu o voce înceată şi delicată.
O altă voce îmi răspunsese răstit şi repede:
- Nu îţi aduci aminte ? Ai avut un accident.
- Un accident? Întrebasem eu confuză.
Auzind acest cuvânt,am simţit un fior rece pe şina spinării.M-am ridicat brusc din pat,mi-am scos branula din braţ lăsând în urma mea o dâră sinistră de sânge.Era un sânge roşu..un roşu spre negru.Era un rosu care iţi rămânea imprimat în minte.Acel roşu ce pătează viaţa oamenilor trasformând-o în păcat.
Ajunsesem afară.Pe mine aveam doar o bucată de material legată la spate.Mă uitam în jur.Din mâna mea se scurgeau picături de sânge,care pătau acea zăpada albă.Albul strălucitor se transforma parcă într-un roşu demonic lipsit de viaţă.Afară era noapte.Tot peisajul era acoperit de un văl de umbre negre.Totul părea diferit.Părea o altă lume.Una nemiloasă.Una în care răul domina peste sufletele pure.Am facut doi paşi înainte până când acea zăpadă albă ce cădea din cerul negru acoperit cu nori întunecţi,îmi atinsese pielea albă care se mimetiza cu peisajul de afară.Era rece,dar totuşi îţi dadea o senzatie placută.Dintr-odată o ameţeală mă cuprinse şi căzusem în zăpada pufoasă.
- Kate ! Se auzi un ţipăt din îndepărtare.
Cu ultimele puteri am încercat să îmi ridic privirea spre el,o figură care se apropia de mine.O figură cunoscută şi amabilă,dar înainte să îmi fi dat seama cine era leşinasem,lăsându-mă dusă într-o altă lume.Ajunsesem într-un loc pudrat cu o lumină strălucitoare ce-ţi tăia privirea,orbindu-te.Am făcut doi,trei paşi până am ajuns în faţa unei găuri negre. Acolo se derula întreaga mea viață ca un film.Văzusem totul.Îmi readusesem aminte de tot ce se întâmplase..până când văzusem o parte tulburătoare.
Vedeam imaginea unei mașini albe ce își urma traseul,dar care dintr-o dată deraiase de pe șosea,rostogolindu-se fără oprire într-o prăpastie.În scurt timp își făcuseră simțită prezența poliția urmată de disperatele sirene ale ambulanțelor. Se auzeau strigăte.Erau strigăte de durere.Îmi strigau numele cu disperare.Simțeam cum,doar în astfel de momente prezența mea vitală era căutată.
- Toate acele rugăminți către cer,erau pentru mine ? Dar ce eram eu? Până acum nu eram atât de importantă. De ce m-ar plânge ? Oricum,acum nu mai conta,deoarece dispărusem din viețile lor,complet.Mai bine ar începe să se obișnuiască cu această idee.Realitatea crudă și-a făcut apariția în viața mea alinându-mi suferințele.Alinând durerile pe care mi le provocam singură.Dureri care ar fi putu să nu existe,dacă anumite persoane nu ar fi lăsat răni adânci în sufletul meu.Un suflet devenit cenusă.
O lumină oscură mă învăluise și mă transportase în abisurile reci și negre ale uitării. O umbră înfricoșătoare îmi grăise ceva anume.Era o propunere ce îmi atrase surpinzător de mult atenția.
- Am putere de a te trimite înapoi pe acel tărâm al oamenilor.Pot să îți ofer o viață mai bună.O viață la care nici nu ți-ai fi permis să visezi.Asta doar dacă mi te vei alătura mie. Îmi spuse cu vocea lui sinistră.
- De ce îmi propui acest lucru.Tu cu ce te vei alege din acest lucru?
- Cu nimic,doar cu umila ta satisfacere. Îmi răspunsese sarcastic.
Știam că mă mințea.Am ezitat câteva minute bune,dar într-un final am acceptat.Să fie acesta păcatul pe care aveam să îl car o viață pe umerii mei lipsiți de putere?
Mă transformase într-o creatură de a Lui.Îmi oferise imortalitatea.Acel lucru după care mulți tânjesc.Îmi oferise tinerețe veșnică.Eram de o frumusețe imposibil de imaginat.Eram ceea ce artiști ar numi muză. Mă simțeam mai ceva ca o zeitate.Nu știam cu certitudine ce eram.Știam doar că reacționam ciudat la vederea acelei substanțe roșii.Acel ceva numit sânge.Acel ceva ce avea să devină sursa mea vitală.Acel ceva după care va trebui să tânjesc pentru a putea supraviețui în acest corp.
- Există o condiție.Trebuie să schimbăm ceva,dacă vrei cu adevărat să te întorci.Spuse El. Mimând apoi un rânjet superficial.
- Ce anume? Îl întrebasem simțind o oare care teamă.
Mă trimisese la spital.În acel loc oribil.Acel loc unde persoanele dragi mă plângeau.Corpul meu se regăsea în brațele celei mai importante persoane,Ryan. Era persoana pentru care doream să mă întorc în acel infern al oamenilor.Era singura persoană care mă înțelesese vreodată.Mereu îmi era alături.Niciodată nu plecase de lângă mine precum alte persoane,doar fiindcă ar fi putu avea opțiuni mai bune sau fiindcă se plictisise de mine .Era un tip ce putea fi numit înger salvator.M-a ținut în viață în acestă lume încurajându-mă să devin mai tare,deoarece îmi dădusem seama că viața este precum un bal mascat:odată ce toată lumea își scosese masca,distracția se încheiase.M-a învățat să mă integrez stându-mi alături mai ceva ca propii părinți pentru care eram doar o povară.Îl iubeam ,deoarece era mereu acolo pentru mine când nimeni altcineva nu era ,dar aceste lucruri aveau să se schimbe,deoarece pentru a putea păși în lumea acea pătată de vinovății în care se afla el,trebuia să renunț la tot ce trăisem în viața anterioară.Însemna să renunț la acele momente indimenticabile cu el doar pentru a o putea lua de la capăt.Să încep o nouă viață. Ajunsesem la concluzia ca încă nu s-a putu inventa un infern bun și pentru mine,dar întotdeauna merită să mori și să reînvii pentru ceea ce te face să trăiești în lumea aceasta distrusă.
La cele spuse de către El,demonul,mă speriasem,dar nu mi-am schimbat ideea și am acceptat.Doar așa puteam să rămân lângă el,știind că este bine,în ciuda faptului că eram obligată să îți observ din umbră,ca o persoană străină,fără a mă face vie în viața lui.Era o decizie crudă,dar simțeam cu pașii lui reci îmi străbăteau gandurile făcându-mă să accept și cel mai nebunesc lucru.
Așa a început să se scrie primul capitol din noua mea viață.Un capitol despre o fată pe care nu o puteai uita dacă o vedeai.Un capitol despre ceea ce avea să distrugă prin ură și lacrimi omenirea.
