Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Ceva ne uneste, ceva ne desbina!

~Mara pov~

Alergam! Asta e tot ce pot spune in acest moment. Nu stiu unde ma duc sau ce caut, insa stiu doar ca nu pot sta intr-un loc. Atat eu, cat si Lucifer eram destul de dezorientati, insa ma intreb cum de m-a gasit, daca nici el nu stie unde suntem. In linistea distrusa de pasii si gafaielile noastre, se aude iarasi vocea acelei fete.

-O sa va gasesc!

Aceasta fraza fu urmata de un ras malefic ce amplifica frica din mine. Frica? Pentru prima oara chiar experimentam acest sentiment. Nu m-as fi asteptat ca o situatie decisiva pentru viata mea sa imi confere acesta stare emotionala. 

Cad! Fara sa imi dau seama ajung pe jos, probabil din cauza ca sunt impiedicata. Partenerul meu de alergat e cazut si el. Ne ridicam rapid si reusesc sa vad ceva din acest hol unde nu incapea mai mult de o persoana. Pe o parte si de alta erau usi cu obloane ce nu ma lasau sa vad inauntru. Vizibilitatea era mult mai mare datorita luminii reci provenita de la becurile ce as fi zis ca sunt noi. Pe pereti atarnau cateva cruci sau icoane, unele fiind intoarse, iar podeaua era doar niste ciment inegal in unele locuri, avand cate o pata mai mare sau mai mica de sange.

-Lucifer, vorbeste... acum!

Spun impunatoare, profitand de momentul de respiro pe care il aveam. De aceasta data nu il mai las, o sa imi spuna totul. Va fi nevoit sa o faca. Ofteaza greoi.

-Suntem in Rai!

-Daca asa arata Raiul, nu vreau sa vad si Iadul.

Acest moment al meu de ironie nu este prielnic pentru regele Iadului ce are o privire cam ucigatoare.

-Aceasta este partea intunecata a Raiului, Mara. Unde toate creaturile ce nu au loc nici macar in Iad sunt inchise aici, fara a mai putea.

-Fata aia a spus ca poate sa ne scoata de aici.

-A fost gardian, insa acest loc innebuneste pe oricine. De asta trebuie sa ne grabim. Stiu unde este iesirea, dar o sa fie complicat.

-Adica, complicat?

-In capatul holului este un lift ce ne va scoate de aici. Insa nu merge. Am coborit pe funie pana la tine.

Scap o injuratura pentru a nu stiu cata oara. Tot acest alergat imi facu atat sete cat si foame, dar am ales sa tin pentru mine. Ascult atent pentru a incerca sa imi dau seama cat de departe este acea nebuna de noi, insa nu se auzea absolut nimic. 

Ma intorc. Un tipat imi paraseste buzele cand vad cine se afla in fata mea. Tipa de care fugeam imi respira in fata. Avea o respiratie rece precum privirea ei. Chiar daca eram foarte aproape una de alta, nu aveam tentatia de a mari distanta dintre noi.

-Stii, Mara, noi doua suntem la fel! Doua suflete singure, innebunite de nepasarea lumii largi, nici pe mine nu ma iubea nimeni cu exeptia ucigasului meu.

O ascultam incercand sa caut cea mai buna metoda de a iesi de aici. Pe langa asta procesam comparatia dintre noi doua facuta de ea, insa mi-se pare o minciuna cu totul.

-Si eu am un monstru interior, o voce ce incearca sa ma ajute dupa cum spune ea, dar aceasta ma conduce doar spre lucruri negre. Daca o sa mai stai mult aici, nu te vei mai putea controla  deloc, crede-ma! Daca vei mai sta mult aici, vom deveni cu siguranta prietene. Un inger si un demon prieteni, ironic nu?

Spuse urmat de un pufait ca un ras scurt ce imi misca doua suvite ratacite. Adrenalina din mine parca disparu si nu mai aveam suficienta forta sa misc un deget, dar aminte sa fug. Fata continua sa imi vorbeasca, insa nu doream sa o mai ascult stiind ca vorbele ei sunt niste minciuni spuse doar pentru a-mi patrunde in creier si a vrea sa ma scoata din sarite.