Anxiety's Ledge

▫️20. Arthur ▫️

— Vorbește! mă răstesc la el când nu îmi răspunde.

Începe să râdă ca un tembel și se sprijină de mașina sa.

— Kalen mi-a spus să te duc la el să lucrați la proiect, îmi explică, privindu-mă amuzat.

Mă încrunt sceptică spre el.

— Mie nu mi-a spus nimic azi despre asta, îmi pun mâinile în șolduri, încruntându-mă spre el.

— Păi ți-ar fi spus dacă tu nu erai ocupată să îmi faci mie zile amare, sare el înverșunat, strâmbând din nas. Nu pot să cred că ai făcut asta. Nu o să mai scap în veci de lipitoarea aia. Să nu crezi că nu o să mă răzbun, dar acum, bate cu palma în mașină, trebuie să mergem. Kalen are treabă și probabil se va întoarce până ajungem noi.

— Sigur! Știu eu ce treabă are. De ce nu a venit el? îmi duc mâinile la piept, neconvinsă de cuvintele sale.

Darren oftează frustrat, dându-și dramatic ochii peste cap.

— Iartă-mă, dar de data asta chiar nu știi. Și nu cred că lui Kalen i-ar face plăcere să dea cu ochișorii de tatăl tău. E mai în siguranță să lucrați la el.

Desigur, asta era problema. Lui Kalen îi e teamă să vină la mine, de frica tatei. Și pe bună dreptate și eu aș încerca să stau departe dacă aș face ce face el.

— Haide, Deb, ai mers la Owen care știai ce poamă este, dar stai pe gânduri când băiatul care te-a ajutat și a avut grijă îți cere același lucru, încearcă el să mă convingă.

Are dreptate. Poate nu mă simt chiar în largul meu în locuința lui, dar știu că Kalen nu este Owen și nu ar încerca să îmi facă rău după cum a făcut-o el. Și nici să vină aici nu îl pot obliga.

— Stai să îmi iau lucrurile, îi spun și mă întorc pe călcâie, intrând în casă.

Îl aud răsuflând ușurat în spatele meu de parcă ar spune ,, Slavă Domnului".

— Grăbește-te! îl aud în spatele meu.

Îmi iau ghiozdanul și cam tot ce cred eu că am putea avea nevoie, nu înainte de a-i trimite un mesaj tatei în care îl anunț unde plec, pentru că nu vreau să risc să facă un infarct. I-a cam ajuns cu sperieturile. Îmi răspunde imediat, scriindu-mi să am grijă și să nu întârzii.

Intru în bucătărie pentru a-mi lua geaca aruncată pe scaun și observ și caietul de mate pe masă. Îl iau și îl bag și pe el în rucsac, nu am timp să îmi termin tema acum, dar poate voi prinde un răgaz să o rezolv la Kalen.

Ies afară și încui ușa, îmbrăcată în aceleași haine în care am mers la școală. Nu m-am mai schimbat când am ajuns acasă din cauza faptului că m-am luat cu temele și am uitat, dar oricum nu merg într-un loc important. Arunc o privire la ceas și observ că este aproape patru. Soarele este încă pe cer, dar vremea este cam rece și îmi zburlește pielea. Îmi trag geaca pe mine, dându-mi ochii peste cap când Darren mă așteaptă cu portiera deschisă, făcându-mi semn să intru.

— Deci, niciun plan de răzbunare? îl întreb când mi se alătură în stânga.

— Încă nu, dar nu te relaxa prea mult, mă avertizează și derapează de pe loc. Ai merita să te arunc din mașină, dar știu că după m-ar arunca Kalen pe mine de pe o stâncă. Sunt prea tânăr să mor.