Dragostea e o Poveste Nouă

3~ Nu mai pot...

Nu totul se întâmplă după cum vrem noi, și nu toate sunt așa cum le știm noi. Cine ar fi crezut vreodată că Eden poate fi prieten cu unul ca el? Nu mi-aș fi imaginat. Sau că ar putea să o privească pe Sevy atât de neutru, ca pe o străină. Ce s-a întâmplat?

Mutra satisfăcută a dobitocului îmi zice că are ceva de a face cu asta.

---Să vezi și să nu crezi!Admiratoarele încă nu își dau seama care e dulapul meu și își împrăștie sentimentele- pauză dramatică- pe unde apucă. Fii de treabă, Eden, și grămădește tu scrisorile din vecinătate.

Deci e dulapul lui. Grozav. Dar Eden, de când e sclavul lui?

---De când ești minionul lui? Se răstește Sevy cu gândul pe care aparent, îl aveam amândouă. Și tu, cum îți permiți să vorbești așa cu el? Sare blondina mânioasă la gâtul stâlpului de 2 metri.

O prind la timp de mână înainte să se gândească să facă vreo prostie. În văzul lumii, cel puțin, e mai riscant. În școala asta nimic nu trece neobservat. Altercația mea de mai înainte cu derbedeul deja o auzisem subiect de bârfă la câteva fete din baie. Pleșcanul bătut măr de o blondă cu 2 capuri mai mici ca el sigur va fi bomba zilei. Nu că m-ar interesa drama adolescentină, însă în ceea ce o privește pe Sevy, să ajungă la director din prima zi, chiar nu îmi doresc.

---Tu de ce te bagi, Maica Teresa? Ai grijă de inima ta, dulceață, nu de a altora. Am auzit că nu a fost într-o stare prea bună anul ăsta.

Mă dau bătută, boul și-o caută cu lumânarea.

Pe de altă parte, Eden s-a conformat atât de ușor și se apleacă la picioarele mele să strângă foile. Îi copii mișcările să îl ajut, timp în care cei doi câini se hârjonesc ca la circ. Reușesc să îi prind privirea pierdută, și înțeleg instant că ceva nu e ok.

Nu îl întreb dacă e în regulă, deoarece e o prostie. E evident că nu e. Așa că înainte să îi întind ultima foaie culeasă de pe jos, îi șosptesc aștfel încât doar el și pământul să audă:

---Te are la mână cu ceva?

Îngheață cu scrisoarea între degete, ceea ce îmi confirmă bănuiala. Următoarea întrebare ar fi, oare cu ce?

Nu mai apuc să i-o adresez fiindcă se ridică brusc, și cu un mârâit amenințător îmi zice că nu e treaba mea. Ăsta clar nu e Eden pe care îl cunosc, gândesc ridicândumă încet înapoi pe picioarele mele.

Între timp el aruncă mormanul în dulapul broscoiului, îl trântește și dispare la fel de repede cum a și apărut. O furie de nedescris mă cuprinde în suflet când recapitulez totul în capul meu. Nenorocitul îl manipulează și îl tratează ca pe un acolit care îi indeplinește toate mofturile fiindcă îl șantajează cu ceva. Bine, dar cu ce? Asta îmi rămâne să aflu.

Decid să nu îi zic nimic blondei când o trag de lângă afurisitul fără scrupule. Trebuie să fiu mai întâi sigură de ceea ce descopăr, altfel nebuna va comite o crimă fără motiv.

O picătură venită de nicăieri îmi aterizează pe mâna cu care o țin încâlcită cu a blondei și înțeleg că e o lacrimă. Mă doare sufletul și mai tare când înțeleg că e a ei.

O conduc spre o fundătură mai întunecoasă înainte să bufnească în plâns și să nu mai poată face nici un pas. Își astupă fața cu palmele și se prelinge pe perete, sprijininduse cu spatele de el. Nu suport să o văd în halul ăsta. Mai ales din cauza lui.

---Ce este cu el, Storm? Ce i s-a întâmplat? Am văzut că de o săptămână încoace mă ignoră dar...se oprește pentru a trage o gură mare de aer, dar nu m-am gândit că o face din adins. Ai văzut cum s-a comportat? Parcă nici nu eram acolo! Și bastardul ăla nenorocit, dacă nu îi ard una de o să mă țină minte toată viața! Nenorocitul...