Deși nu-i făcea plăcere, Stephen își luă ochii de pe ea, dar când coborâră din trăsură și merseră spre intrare, toată lumea aflată acolo, apoi în sala de bal a familiei Rutherford își întorcea capul după ea. Își ținea capul sus, avea buzele roșii după sărutările lui și pielea îi strălucea de frumusețe. În contrast cu imaginea pură a serenității, înveșmântată în rochia de culoarea fildeșului, părul îi curgea pe umeri în valuri de bucle de culoarea focului.
Lui Sherry i se păru o veșnicie până ce trecură printre oaspeții care-I opriră pe Stephen încă de pe balcon, apoi pe scări, după care ajunseră în sala de bal. Nu i-ar fi păsat chiar atât de mult dacă o mare parte din conversațiile for cu el nu făceau aluzie directă la persoana ei, lucru care o făcu să se simtă stânjenită.
- A, Langford, i se adresă un domn de pe balcon, după ce fuseseră făcute prezentările, am auzit că ai început să devii un client frecvent al clubului Almack's!
Contele îi aruncă o privire amuzată, dar glumele de-abia atunci începură să curgă. Ceva mai târziu, un alt bărbat opri chelnerul care trecea cu tăvile cu pahare de șampanie și le oferi de băut lui Stephen și lui Sherry.
- Nu, nu, nu! spuse acesta chelnerului speriat și luă el paharele în mâini. Alteța sa preferă limonada de la o vreme. Oh, te rog să ai grijă să fie slabă și caldă, ii spuse chelnerului, exact așa cum se servește la Almack's.
Contele se apropie de urechea celuilalt și-i spuse ceva, făcându-I să râdă cu poftă, apoi glumele continuară, pe măsură ce urcau scările...
- Langford, e adevărat? glumi un bărbat de vârstă mijlocie, când ajunseră în sfârșit în sală... Am auzit că o puștoaică roșcată ți-a tăiat-o scurt în mijlocul ringului de dans, la Almack's? Stephen se întoarse pe jumătate cu fața spre Sherry, în semn că era adevărat și că ea era „puștoaica roșcată" care făcuse aceasta. Bărbatul ceru să fie prezentat, apoi îi zâmbi lui Sherry. Dragă domnișoară, este un mare privilegiu să vă cunosc, declară el, apoi îi sărută mâna. Până în această seară nu am crezut că există o femeie în viață, care să îi rezistat farmecului acestui diavol.
Mai târziu un bătrân sprijinit într-un baston îi spuse lui Stephen:
- Am auzit că de la o vreme nu te mai pricepi la dans, Langford. Dacă vii la mine mâine, poate că-ți voi da câteva lecții. Delectat de umorul său, bătrânul lovi cu bastonul în podea și radie de bucurie.
Contele primea toate bobârnacele cu indulgență, refuzând să răspundă la multe dintre apropourile lor, dar Sherry făcea eforturi mari ca să mențină o atitudine de aparentă blazare. Era îngrozită de câtă atenție i se acorda contelui și de cât de repede circulau zvonurile despre el. Toată lumea, fără excepție, știa exact fiecare mișcare pe care o făcuse Stephen în ultimele două ore; se gândea îngrozită că poate îi zărise cineva prin perdeluța de la geamul trăsurii. Doar gândul că ar fi putut s8-i vadă cineva îi aprindea obrajii. Domnișoara Charity observă imediat schimbarea de pe chipul ei, când îi întâmpină alături de Whitney, Clayton și câțiva prieteni ai familiei Westmoreland.
- Doamne, exclamă ea veselă, ce culoare frumoasă ai în obraji, draga mea! Văzându-te, m-am gândit la căpșuni cu frișcă. Cred că ți-a prins foarte bine că ai mers în trăsura contelui! Când ai plecat de la Almack's păreai foarte palidă.
Sherry începu să-și facă vânt cu evantaiul și-i observă pe câțiva prieteni adunați în jurul soților Westmoreland apropiindu-se spre a fi prezentați. Auziră și ei remarca bătrânei, la fel ca Stephen, care o privi surâzător și o strânse ușor de mină.
- Ți-a făcut chiar atât de bine, draga mea? o întrebă el.
Observând stânjeneala tinerei, domnișoara Charity începu să râdă și îi spuse iui Stephen:
