Sfârșitul meu ești tu

Partea 5 -Colierul-

Dap... la spital. Eram întinsã pe pat ca in prima zi. Mã simțeam mult mai bine, probabil de la perfuzia pe care o aveam. Maya era pe scaun și dormea dusã. Nu voiam sã o trezesc așa cã nu m-am mișcat deloc. Nu m-am gândit la faptul cã nu știam cine m-a adus aici. Tot ce îmi trecea prin cap era cã au trecut 2 zile, 2 zile în care nu am progresat și nu am fãcut nimic. Mai aveam 5 zile în care puteam sã îmi schimb destinul, deci ori muream ori trãiam. Dulcea luptã dintre viațã și moarte, o stãpâneam eu acum.

-Neața, îi spun Mayei când am vãzut-o cã a deschid ochii.

A tresãrit și apoi s-a ridicat din fugã.

-Doar nu o sã plângi, îi zic eu zâmbind.

-Ești idioatã Ada, m-ai speriat de moarte!

-O haide, nu a fost așa rãu.

-Nu a fost? Ai leșinat acolo, țipam la tine și nu te mișcai. Credeam cã... pfai m-ai speriat îngrozitor.

-E lasã asta acum, sunt bine. Cum am ajuns aici?

-Derek te-a adus.

-Hã?

-Pe sus.

-Cum adicã pe sus?

-Adicã te-a luat în brațe și te-a scos de acolo, toanto!

M-am înroșit instant. Imaginea cu mine în brațele lui mi-a stârnit furnicãturi pe piele.

-Ai febrã? mã întreabã panicatã.

-De ce?

-Ești roșie la fațã.

-Ah, da probabil cã da, spun eu ușuratã pentru cã am gãsit o scuzã.

-Asistenta a spus cã erai deshidratatã. Ți-am zis sã mãnânci și sã nu te mai gândești la Regina aia.

-Nu am nimic, sunt bine! o asigur ca sã se calmeze.

-Pãi normal cã acum ești. Pânã și Derek s-a schimbat la fațã când te-a vãzut inconștientã la el în brațe. Cred cã în viața mea nu l-am vãzut așa speriat.

-Hmm... ai putea sã nu mai repeți la el în brațe?

-De ce? Dacã Tina era în locul tãu cred cã punea și afișe cu poze în brațele lui.

-Pãi eu nu sunt Tina deci sã nu mai aud!

-Bine șefa, se amuzã ea. De acum voi sta lângã tine sã mã asigur cã mãnânci cum trebuie.

-Nu trebuie și scuze. Nu se va mai întâmpla.

Mã luã în brațe și nu îmi dãdu drumul preț de câteva secunde. Era frumos sã știu cã am pe cineva alãturi dupã atâta timp. Cred cã Maya e prima mea prietenã adevãratã și mã simt groaznic cã nu am putut sã îi spun banalul meu nume.

-Bun, continuã ea. Mã duc sã completez fișa medicalã ca sã nu mai existe probleme ca prima oarã datoritã cuiva, tuși ea ca sã mã facã sã îmi dau seama cã se referea la mine.

ZIS ȘI FÃCUT. M-am îmbrãcat și dupã ce a venit am plecat împreunã ca ce sã vezi. Pe cine puteam întâlni pe drum.

-Of... se pare cã nu a murit impostoarea, zice Tina.

În gãști toatã lumea se crede mai presus și dã replici atât de nasoale și cred cã sunt amuzanți.

-Ce faci Ada, ești fericitã? continuã ea.

-Pentru? întreb eu arcuindu-mi o sprânceanã.

-Pentru cã ți-a ieșit jocul scumpa. Tu în brațe la bietul Derek, cred cã așteptai asta de mult timp.