a chance

Capitolul 1

Jurnal
Sâmbătă

„Dragă jurnal, azi împlinesc 1 lună de când m-am despărțit de acel dobitoc. La fel, astazi e și ziua în care trebuia să ne căsătorim. Ei bine, credeam că m-am prăbușit după acel incident, că nimic nu va mai fi roz, că totul s-a terminat, dar m-am înșelat. Desigur că sunt tristă pentru că îl iubeam, dar nu sunt proastă sa plâng după el.
Singurul lucru ce mă nelinișteste e copilul meu... Cum va putea trăi fără tată? Cum îi voi spune că tatăl lui m-a înșelat? Și nu vreau să îl mint...
Btw, tre sa merg la masă. Byee👋"

Se îndreaptă țintă spre bucătărie, însă se blochează in tocul ușii când vede cine se află acolo.

Primul gând a fost să se întoarcă pe călcâie și să plece înapoi în camera ei. Al doilea- să se ciupească singură să vadă dacă visează. Al treilea a trecut pe langă alelalte două, nici nu le-a văzut și a simțit cum ochii ei erau deja inundați în lacrimi, fără să se miște sau ceva.

Cum poate să apară după două luni, așa, cu zâmbetul pe buze și cu un buchet de flori în mână de parcă nimic nu s-a întâmplat?

-De ce ești aici? *întreabă aceasta simțind cum se prăbușește*
- Am venit să te recuperez.
- Oh, MINUNAT! *exclamă aceasta deja fiind un curcubeu de emoții negative* Deci, mai nou sunt un obiect!
- Nu am vrut sa sune așa.
- Cum poți să vii tu, după 2 luni, așa cu zâmbetul pe buze și să îmi spui acestea? Te-ai pus măcar o secundă în locul meu? Ceea ce ai făcut e de neiertat!
- Am vrut să îți cer o a doua șansă! *exclamă acesta deja furios, însă nu prea tare*
- Nu pot să cred!

Aceasta se îndreaptă rapid spre ușa din spate. Nu își mai simțea picioarele, nu se mai simțea pe ea însăși. Nu își putea imagina că ceea ce s-a întâmplat acum era real.

Iese și rămâne pentru a doua oară blocată. În fața ei era un afiș mare cu "Iartă-mă" agățat de două felinare decorate cu niște trandafiri.

Dă să se întoarcă, însă se sperie când îl vede pe acesta în spatele ei.

- Nu pot sa cred că credeai că te voi ierta!

Din spatele lui apar părinții ei ce îi spun:

- Oh, dragă, nu e așa cum dorești tu. Te vei căsători cu el, vrei sau nu!

Aceasta se trezește speriată și realizează că a fost doar un aiurit vis..

Se uită la oră și vede deja că e 9:27.

- Oh, Doamne, cât de mult am dormit...

Decide să se îmbrace și să coboare jos. Acolo vede micul dejunul ei preferat și o mamă fericită ce îi aranja masa și fredona un cântec de leagăn.

- Neața! *Spune aceasta cu un zâmbet imens pe buze*
- Oh, neața, dragă! Nu te observasem. Ia loc!
- Ce cântai?
- Acesta este cântecul cu care te adormeam când erai mică. Era singurul care funcționa. *Spune cu un zâmbet imens*
- Deci eram pretențioasă de mică, nu? *Întreabă aceasta zâmbind*
- Aparent, da.
~6 minute mai târziu~
- Mulțumesc pentru micul dejun! A fost delicios.
- Cu drag, YoJung!
- Mamă, aș dori să merg la un control pentru copilaș să văd dacă e bine. Crezi că ai putea sa vii cu mine?
- Sigur! Când?
- Pai mă gândeam săptămâna viitoare, deoarece vei fi mai liberă.
- Bine, dragă. Să mă anunți, în caz de ceva.
- Ok. Știi? Cred că o să ies la o plimbare și o să mă mai uit la hăinuțe pentru copii.
- De ce nu o să te duci săptămâna viitoare după control? Vei afla și sexul copilului și deja vei ști ce îți trebuie.
- Bine spus. De ce nu sunt și eu așa deșteaptă? *Spune aceasta râzând* Sunt atât de nerăbdătoare.
- Nu ești singura.
- Știu. Ok, eu cred că ies. E chiar plictisitor in casă. O sa mă duc să mă întâlnesc cu EunJi. Îmi e prea dor de ea. A trecut o eternitate de când ne-am văzut ultima dată. Cât a trecut?
- 3 zile.
- Oh, da. Cum spuneam, o eternitate.

Mama acesteia râde la mica ei glumiță, iar aceasta urcă sus pentru a se îmbrăca.

✨☁️🌙

Mergea spre parcul unde trebuia să se întâlnească. Se uita prin jur la copacii înfloriți și la ploaia de petale de flori. Adora primăvara în Coreea. Era minunată.

Își îndreptă privirea în față și nici nu reușește să își revină că un domn dă tare peste ea.

Aceasta cade pe jos, cu mâna pe burtă rugându-se la bunul Dumnezeu ca copilul ei să fie bine.

Acel domn însă își vede de drum de parcă aceasta ar fi fost o fantomă.

Un domn aleargă spre ea.

- Doamnă, permiteți-mi să vă ajut!

O ia încetișor și atent și o ridică, punând-o pe scaun. Își întoarce capul spre el pentru a îi mulțumi și atunci îl vede... băiatul ce ia furat mințile și în ai cărui ochi s-a pierdut.

Nici nu realiza că stătea pur și simplu și se holba la el. Acesta o întreabă:

- Sunteți bine?

Ea se trezește la realitate și îi răspunde:

- D-da! Mulțumesc enorm.
- Nu e pentru ce.

Acesta se ridică plecând. Este speriată de prietena ei care îi sare în față brusc.

- Ești bine, draga mea?
- Cred că...tocmai m-am îndrăgostit. *spune aceasta privind cu ochii cum acel băiat se îndepărta din ce în ce mai tare de ea*