Nancy Kress
Spaţiul Probabilistic
MULŢUMIRI
Aş vrea să le mulţumesc lui Jim Minz, redactorul meu de la Tor, şi soţului meu, Charles Sheffield, pentru numeroasele lor sugestii utile ce au condus la îmbunătăţirea manuscrisului.
De tot ce vieţuieşte, ceruri, feriţi a sorţii carte
Să-şi vadă doar prezentul, dar nu şi mai departe.
Alexander Pope, Eseu asupra omului
PROLOG
MARTE, IULIE 2168
Bellington Wace Arnold, proprietarul firmei Arnold Interplanetary, Inc., sosi cu întârziere în biroul său opulent de la ultimul etaj. Dincolo de fereastră şi de domul piezoelectric ce adăpostea oraşul Lowell se putea zări soarele, ridicat deja binişor deasupra orizontului marţian. Se anunţa o zi cu puţin praf; cerul era doar vag rozaliu, iar Arnold putea ajunge cu privirea până la zona aglomerată a spaţioportului.
- Porneşte sistemul! Mesaje?
- Da, domnule Arnold. Cinci mesaje.
Asta însemna cinci transmisii menite lui, personal şi confidenţial; de toate celelalte se ocupau angajaţii. Ecranul de perete se lumină pentru a-i prezenta vizual mesajele. Ascultându-le, Arnold se aşeză comod pe fotoliul de la birou şi frunzări printurile considerate de secretară suficient de importante încât să le citească el personal. Fotoliul, cu o mărime adaptată la statura lui impresionantă, era confecţionat din piele importată de pe Pământ, obţinută de la viţei special modificaţi genetic, a căror piele avea nuanţa lui favorită de albastru-cenuşiu.
Primele patru mesaje nu-i solicitară întreaga atenţie, chiar dacă două dintre ele vizau tranzacţii valorând miliarde de credite. Pe timp de război puteai face o grămadă de bani, dacă ştiai cum. Cu cât se prelungea mai mult războiul cu fallerii, cu atât mai bine pentru Arnold Interplanetary.
A cincea transmisie îl făcu să ridice privirea. Dar nu era nimic de văzut, fiind un mesaj audio.
"Înregistrare din carlingă, zburător personal cu numărul de înregistrare 14387, data transmisiei 3 iulie 2168." Cu o zi înainte.
Apoi vocea lui Laslo Damroscher, fiul lui:
- Assta nu trrebuia s'fie acolo!
Se ridică încet, fără un scop anume, din fotoliul luxos. Fiecare fibră a corpului său masiv se încordă.
Îi dăruise lui Laslo zburătorul la aniversarea de optsprezece ani. Arnold ştia că nu-şi iubeşte fiul. Ar fi fost greu: era slab din fire, văicăreţ şi uşor de manipulat, un fiu deloc demn de Bellington Wace Arnold. Dar, pe de altă parte, Laslo avea şi mamă - procrearea încă mai presupunea contribuţia a doi oameni.
Arnold avea şi alţi fii, legitimi, mai de ispravă. Chiar şi aşa, se arătase întotdeauna generos cu Laslo, deşi simpla idee că acesta ar putea să aibă vreodată nevoie de bani stârnea râsul: băiatul era singurul moştenitor al mamei lui.
I se păruse că ar fi o idee bună să ştie mereu unde merge Laslo cu zburătorul primit de ziua lui şi ce face prin locurile pe unde peregrinează. O asemenea măsură ar fi putut preîntâmpina situaţiile primejdioase, stânjenitoare şi chiar eventualele urmăriri în justiţie. În acest scop, zburătorul fusese prevăzut, fără ştirea posesorului, cu aparatură de înregistrare şi transmitere continuă, automată. Un program inteligent semnaliza şi retransmitea doar acele înregistrări care întruneau anumiţi parametri. Nici unul dintre acei parametri nu prevestea nimic bun.
