Regimul fanariot-a fost inaugurat în anul 1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova, iar în anul 1716, prin numirea aceluiaşi domnitor în Ţara Românească.
-a durat în ambele ţări până la 1821.
-domnitorii proveneau adeseori din familii greceşti originare din cartierul Fanar al Constinopolului (Istanbul).Caracteristicile principale ale acestui regim politic au fost:
-grecizarea domniei, Sfatului domnesc, Bisericii, culturii, învăţământului;
-restrângerea autonomiei interne;
-accentuarea controlului otoman asupra Principatelor;
-sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman;
-fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor impuse populaţiei);
-aplicarea unor reforme interne privind sistemul fiscal, administraţia, învăţământul, situaţia ţărănimii dependente (desfiinţarea legării de glie).Chestiunea orientală şi Principatele Române
Rivalitatea dintre Imperiul Otoman, cel habsburgic şi cel rus a provocat o serie de războaie, multe dintre acestea desfăşurându-se şi pe teritoriul Principatelor Române. Ţara Românească şi Moldova au fost afectate de aceste conflicte, inclusiv prin pierderi teritoriale:
-în 1718, Imperiul Habsburgic a ocupat Banatul şi Oltenia (aceasta din urmă revenind Ţării Româneşti în 1739), apoi, în 1775, nordul Moldovei (Bucovina).
-Imperiul Rus a ocupat, în 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia).Studiu de caz. Anul 1821 în istoria românilor
-mişcarea socială şi naţională declanşată sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, în Ţara Românească, în strânsă legătură cu mişcarea de emancipare a grecilor de sub stăpânirea otomană, organizată de societatea Eteria, a reprezentat o reacţie faţă de domniile fanariote, dominaţia otomană şi situaţia socială din Principate.
-principalele revendicări au fost cuprinse în documentele Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc.
-deşi înfrântă în urma intervenţiei militare otomane, mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu a avut ca rezultat principal înlăturarea domniilor fanariote şi revenirea la domniile pământene.
YOU ARE READING
Regimul fanariot in Tarile Romane
Historical FictionAcestea sunt citeva notite la Istorie(cl. a VIII-a) Daca aveti nevoie sunt aici...