Police of lost Angels

Ramas bun?

||Capitolul 50||

PERSPECTIVA CELESTIEI

- Celest, lasă oamenii în pace! Spune Derek încercând să mă tragă din fața uși lui Nate si Evelyn.

- Lasă-mă, Derek, chiar nu știi ce e aia subiect de bârfă surpriză. Lasă-mă să ascult, sunt curioasă. Îi spun repede și îmi lipesc urechea înapoi de ușă. Pare că s-au împăcat. Continui când descifrez câteva vorbe de ale lor.

- Asta e bine. Acum hai să mergem până nu trezim toată casa. Spune el nerăbdător.

- Așteaptă, fricosule. Râd scurt. Stai! Am auzit ceva. Ridicând degetul arătător spre el, semn să tacă.

- Ce? Întreabă repede.

- Stai.

Îmi lipesc urechea mai bine de ușă și când înteleg ce se întâmplă pupilele mi se măresc instant. Mă întorc cu o față de-a dreptul șocată spre Derek.

- Știi ceva? Hai să plecăm. Se pare că situația a luat o întorsătură neașteptată. Îi spun împingând cu mâinile în aer pentru ai da de înțeles că trebuie să meargă.

- Nu îmi spune că.... Începe el zâmbind amuzat de expresia mea.

- B-ba da. Spun și îmi mut ochii în altă parte, nu-mai la el nu. Acum ce mai aștepți? Doar nu vrei și tu? Îi spun ironică.

- N-ar fii o idee rea. Spune râzând.

- Treci în cameră. Îi ordon arădând spre ușa noastră.

- Ești nerăbdătoare? Întrebă acesta amuzat.

- DEREK! Țip în șoaptă la el și îi dau un cot în coaste.

Acesta nu schițează nimic altceva, inafara de amuzament.

- Asta ar fii trebuit să doară? Întrebă arătând spre locul în care cotul meu l-a lovit.

- Eeee!

Trec pe lângă el nervoasă și în urma mea aud râsul său colorat. Intru in cameră și închid ușa. Mă așez la birou și deschid laptop-ul intrând pe un site aleatoriu. La scurt timp intră și Derek ce vine la mine și își pune mâinile pe spătarul scaunului meu.

- Ce naiba? Întrebă când vede știrea de pe micuțul ecran.

Intrasem pe o știre de acum 8 ore. În ea scria, citez: "Șfârșitul lumii e aproape".

- Pentru a câta oară? Pufnesc întorcându-mă cu scaunul spre cel din spatele meu.

- Celest, dacă... dacă au aflat de moștrii? Întreabă acesta vizibil agitat.

Îi zâmbesc și îmi pun mâinile pe obrajii săi.

- Atunci ne vom asigura ca toți să uite de ei după moartea lor. E o știre, și nu e prima de genul ăsta. Toți s-au panicat la început, dar peste o zii, două au și uitat. Nu uita că în vreme cu ceva timp am fost și noi normali. Spun ultima frază cu durere, dar încerc din răsputeri să îmi pastrez zămbetul.

Acesta aprobă și își lasă mâinile pe brațele scaunului meu prinzându-mă între acesta și el. Își lasă capul în jos și își închide ochii puternic oftând.

- Celest... Își ridcă capul și mă priveste direct în ochii. Îmi duc mâinile la față sa imediat ce observ lacrimile din ochii săi.

- Ți-e frică... Șoptesc simțind cum și în ochii mei se formează mici lacrimi.

- Nu vreau să te pierd, Celest. Tu ești cea care ma facut să mă simt cu adevarat fericit. Doar tu știi cum să mă calmezi și să mă faci să mă simt mai bine ca în rai din simple vorbe. Nimeni nu m-ar putea suporta atâta timp, dar totuși să continue să mă iubească neîncetat. Nu vreau să mi te ia. Te rog, Celest, te rog, nu le permite să mi te ia. Spune toate astea cu durere în glas.

Lacrimile au început să-i curgă șiroaie pe obraji. Nu îmi place să îl văd așa. Mă ridic și îi încolăcesc talia cu mâinile mele subțiri. Încep să plâng și eu strângându-l cât pot de tare.

- Nu îți pot spune că voi rămâne cu tine, Derek. Dar îți pot spune că voi încerca. Îi mărturisesc dându-i drumul pentru al privii în ochi.

Se uită câteva secunde la mine după care mă ia prin surprindere când mă ridică brusc de la sol și mă strânge în brațe. Își pune capul pe umărul meu și mă strânge mai tare continuând să plângă, de data asta mai zgomotos. Îmi duc o mână în părul lui și cealaltă o las pe spate. Îmi las bărbia pe capul său mâgâindu-i părul și spatele. Câteva lacrimi mi se preling pe obraji și poposesc ceva vreme pe barbie.

- Jur că o să încerc. Murmur cu fața în parul său.