a chance

Capitolul 2

- Ești bine, draga mea?
- Cred că...tocmai m-am îndrăgostit. *spune aceasta privind cu ochii cum acel băiat se îndepărta din ce în ce mai tare de ea*

EunJi se uită atentă la acel tip, încercând să deslușească marele mister -Cine i-a furat inima prietenei ei?...

- P-poftim?
- Acel tip..are ceva...
- Ești bine?
- Mai mult ca bine.*spune încă cu privirea ațintită spre acel băiat care dispăruse după un colț*
- Să mă îngrijorez...să nu mă îngrijorez...
- Însă... acea privire... îmi pare cunoscută, dar nu știu de unde.
- Ei, ăsta da mister. Ocolind subiectul, cum e copilașul?
- Nu știu... Doream să mă duc săptămâna viitoare la un control, și... vrei sa vii și tu?
- Sigur! Sunt aici pentru tine, my luv.
- Thank's, Puf.
- Haide sa ne plimbăm.

Acestea se ridică și pornesc spre nu știu unde. Mergând pe străzile Coreei, dau de o mica cafenea, unde decid sa se așeze. Nu ar strica un mic croissant.

În timp ce așteptau să li se aducă comanda, EunJi vorbind la telefon, YoJung încerca să își amintească de unde îi părea cunoscut acel băiat. Era sigură că îl știa de undeva, iar acel undeva nu însemna că l-a mai văzut o dată pe stradă.

Însă, nu știa de ce, în mintea ei era ceață. Nu știa și nu își amintea de unde îl știe, iar asta o enerva la culme.

În timp ce se mai uita pe micul meniu, prietena ei se așează pe scaun, având o expresie tristă.

- Ce s-a întâmplat, draga mea?
- Tae-Hyung este foarte distant în ultima vreme... Nu știu de ce...
- Ce te face să crezi asta?
- Păi nu îmi răspunde la apeluri, pleacă mai devreme de la companie, nu îl mai văd lucrând... Nu îmi mai spune bună dimineața... Nici acasă nu îl văd. Pleacă devreme la companie, și vine târziu, deși nu știu unde își pierde tot acest timp. Când vine el, eu deja dorm. Iar dacă se întâmplă să mă trezesc și să mă întorc sa îl îmbrățișez, acesta se întoarce și refuză orișice fel de contact. Nu știu ce să cred. Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare e că știe că poate avea încredere în mine, și a văzut asta, deci îmi poate spune ce se întâmplă, dar luând în calcul tot ce ți-am spus până acum, singurul gând care îmi trece prin minte e că...

Aceasta ezită puțin, respirând adânc, după care spune cu jumătate de voce:

- E că mă înșeală...
- E imposibil! *protestează aceasta fiind sigură pe ceea ce spune* E Tae-Hyung! Știi că îi ia mai mult timp să se regăsească, sau să își găsească cuvintele, iar până o va face, preferă să fie așa... Sau poate doar așteaptă să îl întrebi. Doar îl știi, niciodată nu va veni de la muncă și te va încărca cu toate probleme lui, decât dacă îl întrebi.
- Ai dreptate, sper adică-...

EunJi este întreruptă de chelnerul ce le aduce comanda. YoJung își întoarce privirea pentru a-i mulțumi, și atunci îl vede pentru a doua oară. Își îndreaptă privirea spre ecusonul cu numele lui.

'Park Jimin...' își spune aceasta în gând.

Băiatul își întoarce privirea spre ea și o recunoaște deîndată.

- Oh, bună, doamnă. Cum vă simțiți?
- Bine, mulțumesc!

Acesta își apleacă capul, semn de respect și pleacă. EunJi se uită la prietena ei.

- Park Jimin... Park Jimin! ~Exclamă aceasta astfel încât să o audă doar prietena ei, sărind de pe scaun.
- Ce e cu el?
- Așa îl cheamă!
- Și ce o sa faci? O sa pui agenți FBI sa îl caute, sa il răpească, iar după îl obligi sa se căsătorească cu tine?

YoJung se întunecă la față în momentul în care și-a amintit de unde îl știe. Se așează înapoi pe scaun, cu privirea ațintită spre croissant-ul ei.

- Ce s-a întâmplat? Te doare ceva?! *Se panică prietena ei*
- Park Jimin.... Varul lui B-Baek-kyeong... *Se bâlbâie această șocată*
- Nu ar putea fi ca el... Nu? Adică, se vede...nu? *Încearcă prietena ei sa o încurajeze, deși era și ea speriata*

YoJung își întoarce privirea spre intrarea ce te duce înapoi în local (ele erau pe terasă), unde îl vede pe Tae-Hyung intrând, in dreapta lui fiind 9 fată.

- Nu te întoarce!

EunJi dă sa își întoarcă privirea, însă YoJung o oprește.

- Să nu te observe! *Îi șoptește aceasta*

Tae-Hyung se așează în spatele lor, acestea auzind foarte bine conversația dintre ei.

- Deci, ce mă sfătuiești sa fac?
- De unde sa știu eu?! Întreabă-ți iubita!
- Ești secretara mea! Ești aici să mă ajuți! Daca nu știi, de ce ai mai venit?
- Nu știu...

Tae-Hyung se scoală de la masa, însă fata spune repede:

- Știi? Tocmai mi-a venit o idee!

Acesta se așează la loc și ascultă cu atenție.

- Desparte-te de ea!
- Pf! Esti nebună?! Cum să mă despart de ea doar din cauza că bunica a murit și nu știu cum să îi spun că trec prin momente grele?! Tu te auzi?! Nici nu are vreo legătură! *Exclamă acesta deja furios*

Tae se scoală de la masă și dă sa plece însă EunJi îi sare în față și îl ia de mâini, uitându-se adânc in ochii lui.

- De ce nu mi-ai spus? Știi că sunt și voi fi mereu aici pentru tine!

Aceasta îl îmbrățișează in lacrimi. I se putea citi tristețea de pe față, având în vedere că i-a fost greu sa îi spună iubitei lui prin ce moment trece.