Thomas Morrison intră în sufrageria intimă, cu ziarul Post în mână. O privi pe tânăra și noua lui soție care se juca în farfurie cu furcuIița și privea pe geam străzile Londrei.
-Charise, ce te frământă de câteva zile?
Charise îl privi și chipul lui îi păru acum la fel de frumos ca și atunci, pe vapor. Se uită în sufrageria micuță din casa modestă a soțului ei și părea furioasă pe el și pe ea însăși pentru că nu îndrăznea să-i răspundă... Pe vapor acest bărbat i se păruse atât de tulburător și de romantic în uniforma lui, când îi vorbise galant, însă de când își juraseră credință unul celuilalt totul se schimbase.
După aceea el îi ceruse să facă lucrul acela oribil în pat, iar când îi mărturisise că o dezgustă, el se supărase pe ea pentru prima dată. După ce-I făcuse să înțeleagă că nu putea să facă asta dintr-o dată, scurta lună de miere la Devon fusese destul de plăcută pentru ea. Când o aduse acasă la Londra și-i văzu locuința, rămase consternată. O mințise și o făcuse să creadă că avea o casă frumoasă și un venit excelent, dar, după standardele ei, era aproape sărac și-I disprețuia atât pe el cât se disprețuia și pe sine.
Dacă s-ar fi măritat cu Burleton, ar fi fost acum baroană; ar fi făcut cumpărăturile la magazinele luxoase pe care Ie văzuse pe Bond Street și pe Piccadilly. Chiar acum ar fi fost îmbrăcată într-o rochie frumoasă cu volane și s-ar fi pregătit de o vizită matinală la vreo prietenă nouă care ar fi locuit într-o casă splendidă ca acelea de pe strada Brook sau Pall Mall. Situația era că își cheltuise toți banii pe o singură rochie și se dusese la plimbare în Green Park, unde cei bogați se plimbau după-amiezile și pe ea o ignorau ca și când nici nu ar fi existat! Nu realizase cât de necesar era un titlu nobiliar până ce se plimbase prin parc după-amiaza trecută și remarcase lumea din înalta societate exculsivistă de acolo.
Mai presus de aceasta, când soțul ei demn de dispreț o întrebase cât costase rochia, iar ea îi spusese, omul fusese gata, gata să plângă! În loc să fie admirată pentru gustul excelent și silueta de invidiat, el nu se gândea decât la bani. Ea ar fi avut dreptul să plângă, se gândi acum furioasă, privindu-I cu dispreț cum citește ziarul. Acasă în Richmond ea fusese cea invidiată și imitată de alții. Acum, aici era un nimeni, mai puțin decât nimeni, și se simțea roasă de invidie zi de zi, când mergea prin parc și privea lumea bună la promenadă, sfidând-o.
Problema cu Thomas Morrison era că nu-și dădea seama că soția lui era o persoană deosebită. Toată lumea din Richmond știa asta, chiar și tatăl ei, dar nătărăul înalt și frumos cu care se căsătorise nu înțelegea. Ea încercase să-i explice, însă el o insultase spunându-i că ea nu se comporta ca o persoană deosebită! îi răspunsese furioasă că oamenii se comportă așa cum sunt tratați! Această remarcă fusese atât de inspirată încât părea rostită chiar de domnișoara Bromleigh personal, însă el tot nu reacționă cum ar fi trebuit.
Adevărul era că nu se putea aștepta la prea multe de Ia un bărbat lipsit de rafinament și bun-gust, care nu cunoștea diferența dintre o doamnă de companie plătită și o moștenitoare!
La început el îi acordase mal multă atenție tinerei Bromleigh decât Charisei înseși și nu era de mirare, Sheridan Bromleigh nu-și cunoștea locul. Citea romane de dragoste despre guvernante care se măritau cu stăpânul casei, iar când Charise ironizase această idee nostimă, ea îi spusese că nu credea că titlurile sau averile ar trebui să primeze între două persoane care se iubesc cu adevărat.
De fapt, Charise se gândea acum, când tăia cu cuțitul șunca pe farfurie, că, dacă nu ar fi fost Charise Bromleigh, ea nu s-ar afla acum în această situație devastatoare! Nu s-ar fi simțit obligată să-i atragă atenția lui Morrison asupra sa, în dauna tinerei plătite care o însoțea, cu toate că tinerele păreau că se înțeleg bine; nu ar fi fugit cu el ca să Ie arate tuturor celor de pe vapor, în special domnișoarei Bromleigh că ea, Charise Lancaster, putea avea orice gentleman îi era pe plac. Viața ei îngrozitoare de acum era cauzată de roșcata aceea vrăjitoare, care-i vârâse în cap tot felul de prostioare romantice despre iubire și căsătorii ca-n basme, unde titlurile și banii nu contează!
- Charise?
Nu vorbise cu el de două zile, dar tonul ciudat al vocii sale o făcu să-i răspundă și să-I privească, iar când îi văzu chipul transfigurat și înmărmurit îl întrebă ce citea pentru că arăta foarte caraghios.
- Mai era și altcineva la bordul vasului cu numele de Charise Lancaster? Adică, acesta bănuise că nu e un nume foarte comun? Ea îl privi cu dispreț. Ce întrebare stupidă! Ce bărbat stupid! Era foarte comună, așa cum era și numele unic. După cum spune ziarul, Charise Lancaster, care a sosit la Londra acum trei săptămâni la bordul Stelei dimineții, tocmai s-a logodit cu contele de Langford.
- Nu te cred! zise Charise disprețuitoare și-i smulse ziarul din mână ca să citească singură anunțul. Nu mai exista nici o Charise Lancaster la bord.
- Citește tu însăți, îi spuse dezamăgit, de vreme ce tot nu mai avea ziarul în mână. Peste câteva minute azvârli ziarul pe masă și-i spuse înfuriată:
- Cineva se dă drept mine în fața contelui. O nerușinată, diabolică...
- Unde naiba te duci?
- Să-i fac o vizită noului meu logodnic.
