Tentația 6

Zoey

Am rămas pe hol şi încercam să-mi pun ordine în vălmăşagul de gânduri.
Mamă! Darius avea de gând să-i ceară Afroditei să-l lase să intre în slujba ei. Dumnezeule! Un
războinic vampir şi o profetesă a zeiţei din specia umană. Hm. Cine ar fi zis?
Păstrând nota de bizarerie, Stark putea să-mi perceapă sentimentele, dacă erau suficient de
puternice. Ei bine, aveam un sentiment puternic, şi anume că treaba asta avea să-mi strice planurile.
Şi apoi am realizat că aveam sentimente puternice în legătură cu simţitul puternic, şi am încercat să alung toate astea, chestie care m-a stresat şi pe care el probabil o simţea. Nu încăpea îndoială, mă
înnebuneam singură.
Mi-am înăbuşit un oftat şi am deschis uşurel uşa. Singura sursă de lumină era o lumânare din aia
mare folosită în timpul rugăciunilor, din alea de care se găsesc în magazin, cu desene religioase
ciudate pe ele. Asta nu era chiar aşa de ciudată. Era roz, avea un desen frumos cu Fecioara Maria şi
mirosea a trandafiri.
M-am dus în vârful picioarelor lângă patul lui Stark.
Nu arăta prea bine, dar nici nu mai părea aşa de palid şi de îngrozitor ca mai devreme. Părea să
doarmă sau cel puţin avea ochii închişi; respira regulat şi relaxat. Nu avea tricou pe el, iar cearşaful
de spital era tras până sub braţe, aşa că vedeam partea de sus, albă a ceea ce părea a fi un bandaj
uriaş care îi acoperea pieptul. Îmi aminteam ce cumplită fusese arsura şi m-am întrebat dacă, chiar
şi luând în considerare posibilele implicaţii, n-ar trebui să-mi tai braţul, aşa cum făcuse Heath
pentru mine, şi apoi să i-l duc la gură. Probabil că avea să se lipească automat de el şi, fără să stea
prea mult pe gânduri, avea să bea ce-i era necesar ca să se vindece. Dar oare urma să se enerveze
când îşi dădea seama ce făcusem? Probabil. Ştiu sigur că Heath şi Erik aveau să se enerveze.
Rahat! Erik! Nici măcar nu începusem încă să mă ocup de el.
— Nu te mai tot stresa.
Am tresărit şi privirea mi-a pornit imediat spre faţa lui Stark. Nu mai avea ochii închişi, ci mă
privea cu o expresie undeva între amuzată şi sarcastică.
— Nu mai trage cu urechea mental.
— Nu asta făceam. Când te-am văzut cum îţi muşcai buzele, mi-am dat seama că te stresai. Deci,
presupun că a vorbit Darius cu tine.
— Da, a vorbit. Ştiai tot ce implică faptul că juri să intri în slujba mea înainte s-o faci?
— }n mare parte, da. Am citit la şcoală despre chestia asta şi am făcut şi la ora de sociologie
vampirească anul trecut. Dar e altfel când chiar treci prin experienţa asta.
— Chiar simţi ce simt eu? am întrebat ezitant şi mi-era aproape la fel de frică să aflu adevărul
cum mi-era şi să nu-l aflu.
— Încep, numai că nu e ca şi când ţi-aş putea auzi gândurile sau ceva ciudat de genul ăsta. Pur şi
simplu simt ceva uneori şi ştiu că nu vine de la mine. În general am ignorat chestia asta când s-a
întâmplat prima oară, dar apoi am realizat ce se întâmplă şi am fost mai atent, a spus şi a început să
zâmbească.
— Stark, trebuie să-ţi spun că mă cam simt spionată în felul asta.
Brusc a devenit serios.
— Nu te spionez. Nu e vorba că te urmăresc cu mintea. Nu am să-ţi invadez intimitatea, o să am
doar grijă de tine. Cre deam că..., s-a întrerupt şi şi-a ferit privirea. Lasă. Nu contează. Ar trebui
doar să ştii că nu am să folosesc chestia asta dintre noi ca să te pândesc cu mintea.
— Ce credeai? Termină ce ai început să spui.
A expirat prelung, exasperat şi m-a privit din nou.
— Voiam să spun că îmi închipuiam că ai mai multă încredere în mine. De-aia am hotărât să jur,
pentru că ai avut încredere în mine atunci când nimeni altcineva nu avea.
— Am încredere în tine, am spus iute.
— Dar crezi că te-aş spiona? Nu prea se potriveşte încrederea cu spionatul.
Acum, că pusese problema aşa, înţelegeam ce voia să spună, şi ceva din panica mea de la început
s-a mai risipit.
— Nu cred că ai face-o special, dar dacă sentimentele mele se apucă să pârască, sau ce fac ele
acolo, atunci nu ţi-ar fi greu să, ăăă..., am început s-o lălăi şi m-am foit, jenată de toată discuţia asta.
— Spionez? a încheiat el în locul meu. Ba n-am s-o fac. Uite ce: o să fiu atent la chestiile
mentale pe care le simt dacă ţi-e frică. În afară de asta, am să ignor ce simţi. M-a privit şi am văzut
că l-am jignit. Rahat! Nu voisem să-i jignesc.
— O să ignori tot ce simt? am întrebat uşurel.
A dat din cap şi mişcarea i-a smuls o grimasă de durere, dar a spus cu un glas calm.
— Totul, mai puţin ce trebuie să ştiu ca să te protejez.
Fară o vorbă, m-am întins uşor şi l-am prins de mână.
Nu s-a ferit de mine, dar nici nu a spus nimic.
— Uite care e faza, am început greşit discuţia asta. Am încredere în tine, atât că am fost surprinsă
când Darius mi-a spus de chestia cu comunicarea mentală.
— Surprinsă? a spus Stark şi a schiţat un zâmbet.
— Bine, poate şocată e mai bine spus. Chestia e că am o grămadă de chestii pe cap şi cred că
sunt stresată.
— Sigur eşti stresată, a spus şi el. Şi când spui o grămadă de chestii, te referi la tipii ăia doi,
Heath şi Erik?
Am oftat.
— Din nefericire, da.
Şi-a întrepătruns degetele cu ale mele.
— Ceilalţi nu schimbă cu nimic lucrurile. Jurământul meu ne leagă.
Pentru o clipă mi s-a părut că vorbise ca Heath, şi a trebuit să fac un efort ca să nu mă foiesc iar
jenată.
— Nu vreau să discut cu tine acum despre ei.
„Sau vreodată“, am gândit, dar am ţinut pentru mine.
— Am înţeles. Nici eu nu am chef să discut despre fraierii ăia, a spus şi apoi m-a tras de mână.
Ce-ar fi să stai un pic lângă mine?
M-am aşezat cu grijă pe marginea patului, ca să nu-l zgâlţâi prea tare sau să-i fac rău.
— Nu mă sparg, a spus cu zâmbetul lui şmecheresc.
— Aproape că te-ai spart, am replicat eu.
— Neah, că m-ai salvat tu. Şi o să mă fac bine.
— Ia zi, doare rău?
— M-am simţit şi mai bine de atât, a recunoscut el. Dar crema aia pe care i-au dat-o călugăriţele
lui Darius să-mi dea pe răni chiar ajută. Deşi mă cam ţine în piept, în mare măsură e amorţit. Dar
chiar în timp ce vorbea, s-a agitat, de parcă n-ar fi găsit o poziţie confortabilă. Cum merge treaba pe
afară? a schimbat el brusc subiectul, înainte să îl mai întreb cum se simte. Au fugit şi Imitatorii de
Corbi odată cu Kalona?
— Cred că da. Stevie Rae şi băieţii au găsit trei morţi, am spus şi am făcut o pauză când mi-am
amintit de reacţia ei ciudată când Dallas i-a spus că aruncaseră cadavrele la gunoi.
— Ce e? a întrebat Stark.
— Nu ştiu exact, i-am spus sincer. Stevie Rae face nişte chestii care mă îngrijorează.
— De exemplu? m-a îndemnat el să continui.
Ne-am privit mâinile împreunate. Cât de mult puteam să-i spun oare? Chiar puteam să stau de
vorbă cu el?
— Sunt războinicul tău. Poţi să-mi încredinţezi viaţa ta. Asta înseamnă că poţi să-mi încredinţezi
şi secretele. L-am privit şi a continuat, zâmbindu-mi dulce. Ne leagă un jurământ. Asta e o legătură
mai puternică decât cea creată de o Impregnare sau chiar între parteneri. Nu am să te trădez
niciodată, Zoey. Niciodată. Poţi conta pe mine.
Preţ de o clipă mi-a venit să-i pomenesc de amintirea pe care o aveam despre A-ya, dar în loc de
asta am izbucnit:
— Cred că Stevie Rae ţine dosiţi novici cu semiluni roşii. Din ăia răi.
Zâmbetul lui s-a făcut nevăzut şi a dat să se ridice în fund, a inspirat adânc şi s-a făcut alb la faţă.
— Nu! Nu te ridica! am spus şi l-am apăsat uşor pe umeri ca să se aşeze la loc.
— Trebuie să-i spui lui Darius, a spus Stark printre dinţi.
— Mai întâi trebuie să vorbesc cu Stevie Rae.
— Nu cred că...
— Serios! Mai întâi trebuie să stau de vorbă cu Stevie Rae. L-am prins din nou de mână şi am
încercat să-l fac prin atingerea mea să înţeleagă. E cea mai bună prietenă a mea.
— Ai încredere în ea?
— Vreau să am încredere în ea; pe vremuri am avut, am explicat şi umerii mi-au căzut, pentru că mă simţeam învinsă. Dar dacă nu o dă pe faţă când vorbesc cu ea, mă duc la Darius.
— Trebuie să plec naibii din patul ăsta ca să mă asigur că nu eşti înconjurată de duşmani!
— Nu sunt înconjurată de duşmani! Stevie Rae nu e duşmanul meu! am spus şi m-am rugat la
Nyx să am dreptate. Ştii care e faza? Am mai avut secrete faţă de prietenii mei şi erau chestii
nasoale. Am ridicat din sprâncene şi i-am aruncat o privire cu tâlc. Nici despre tine nu le-am spus
prietenilor mei.
— Asta e altă treabă, a rânjit el.
Dar eu nu m-am lăsat scoasă din nota serioasă.
— Ba, de fapt, nu e.
— Bine, aud ce spui, dar tot nu mi se pare bine. Presupun că nu pot să te conving s-o aduci pe
Stevie Rae aici când stai de vorbă cu ea, nu?
— Nu, nicio şansă, am spus şi m-am încruntat la el.
— Atunci promite-mi că o să ai grijă şi că n-o să te duci singură cu ea pe undeva să stai de vorbă.
— Nu mi-ar face niciun rău!
— De fapt, presupun că nu poate să-ţi facă nimic, dat fiind că tu controlezi cinci elemente faţă de
ea care controlează unul. Dar nu ştii ce fel de puteri au novicii ăştia răi pe care îi ascunde sau câţi
sunt. Şi ştiu câte ceva despre novicii netrebnici cu semiluni roşii, aşa că promite-mi că o să ai grijă.
— Bine, promit.
— Bun, a spus şi s-a relaxat un pic, stând acolo, pe spate.
— Auzi, nu vreau să-ţi faci griji din cauza mea. Tu trebuie să-ţi vezi de vindecarea ta. Am
inspirat adânc ca să prind puteri şi am continuat: Cred că ar fi bine să bei din mine.
— Nu.
— Uite ce, vrei să poţi să mă protejezi, nu?
— Da, a spus, dând crispat din cap.
— Deci asta înseamnă că vrei să te faci bine repede, ca să poţi, corect?
— Mda.
— Şi o să te faci bine mai repede dacă bei din mine, deci e logic să accepţi.
— Te-ai uitat în oglindă în ultima vreme? m-a întrebat brusc.
— Ce?
— Tu ai idee ce obosită pari?
Am simţit că mi se aprind obrajii.
— N-am prea avut timp în ultima vreme să-mi fac griji de chestii ca machiajul şi coafura, m-am
apărat.
— Nu vorbesc despre machiaj şi coafură, ci despre cât de palidă eşti. Ai cearcăne. Privirea i-a
coborât spre rana care mi se întindea de la un umăr la altul şi care era acoperită de tricou. Ce-ţi mai
face rana?
— Bine. Cu mâna liberă mi-am tras de tricou în sus, deşi ştiam că nu mi se vedea.
— Hei, a spus cu blândeţe. Ţi-am văzut-o deja, nu mai ţii minte?
L-am privit în ochi. Da, mai ţineam minte. De fapt, nu-mi văzuse doar cicatricea, mă văzuse
toată goală. La faza asta m-am înroşit până în vârful urechilor.
— Nu spun asta ca să te simţi jenată, încerc doar să-ţi amintesc că şi tu erai gata să mori de
curând. Avem nevoie de tine puternică şi sănătoasă, Zoey. Eu am nevoie de tine puternică şi
sănătoasă. De-aia nu am să iau nimic de la tine în momentul de faţă.
— Dar şi eu am nevoie de tine puternic şi sănătos.
— Am să fiu. Nu-ţi face griji din cauza mea. Se pare că sunt aproape imposibil de ucis, a spus şi
mi-a dăruit zâmbetul lui simpatic şi şmecheresc.
— Nu uita cât m-am stresat. Aproape imposibil nu e acelaşi lucru cu imposibil.
— Am să încerc să ţin minte chestia asta, a spus şi m-a tras de mână. Întinde-te un pic lângă
mine. Îmi place să te simt aproape.
— Eşti sigur că nu-ţi fac nimic rău?
— Sunt aproape sigur că o să-mi faci rău - m-a tachinat el, zâmbind, - dar tot vreau să fii aproape
de mine. Vino. L-am lăsat să mă tragă aproape şi m-am întins lângă el. Stăteam ghemuită pe partea mea cu faţa
la el şi îmi odihneam capul cu grijă pe umărul lui. S-a întins şi m-a cuprins cu braţul, şi m-a lipit şi
mai tare de el.
— Am spus că nu mă sparg. Relaxează-te.
Am oftat şi mi-am poruncit să mă relaxez. Mi-am trecut un braţ peste talia lui, atentă să nu-l
zgudui prea tare sau să-l ating pieptul. Stark a închis ochii şi am văzut pe faţa lui palidă cum trece
de la încordare la relaxare, în timp ce respiraţia îi devenea mai profundă. Jur că în câteva minute
dormea buştean.
Exact asta voiam, ca să pot să fac ce mă hotărâsem. Am inspirat adânc de trei ori ca să mă
purific, m-am concentrat, şi apoi am şoptit:
— Spirite, vino la mine.
Imediat am simţit freamătul bine cunoscut în adâncul meu, de parcă tocmai aş fi înţeles ceva
incredibil de magick, pe când sufletul meu răspundea atingerii celui de-al cincilea element, spiritul.
— Acum du-te uşor, cu grijă, cu delicateţe, la Stark. Ajută-l. Umple-l. Dă-i putere, dar nu-l trezi,
am spus uşor şi mi-am ţinut pumnii să nu se trezească. Când spiritul a plecat de la mine, am simţit
că trupul lui Stark s-a crispat un pic, s-a cutremurat şi apoi a scos un oftat prelung, somnoros, în
timp ce spiritul îl alina şi, speram eu, îi dădea putere. L-am mai privit un pic, apoi, uşurel, m-am
desprins de el şi, după ce i-am mai şoptit spiritului să stea cu el în timp ce dormea, am ieşit din
cameră în vârful picioarelor şi am închis încet uşa în urma mea.
Făcusem numai câţiva paşi când am realizat că habar n-aveam unde mă duceam. M-am oprit şi
am simţit că-mi cad umerii. O călugăriţă care mergea cu ochii plecaţi a trecut iute pe lângă mine şi,
când şi-a ridicat privirea şi a dat cu ochii de mine, a tresărit.
— Măicuţă Bianca? am zis eu, pentru că mi se părea că o recunosc.
— A, Zoey, da, eu sunt. E aşa de întuneric pe hol încât aproape că nu te-am văzut.
— Măicuţă, cred că m-am rătăcit. Puteţi să-mi spuneţi pe unde s-o iau ca să mă duc la mine în
cameră?
Mi-a zâmbit cu bunătate, amintindu-mi de măicuţa Maria Angela, deşi nu era nici pe departe aşa
de bătrână.
— Mergi în continuare pe holul ăsta până la scări. Urcă la etajul superior şi cred că împărţi cu
Afrodita camera numărul treisprezece.
— Treisprezece, numărul aducător de noroc, am oftat. Trebuia să-mi închipui.
— Nu crezi că norocul ni-l facem singuri?
— De fapt, măicuţă - am spus ridicând din umeri -, sunt prea obosită să mai ştiu ce cred.
— Atunci du-te la culcare, a spus ea şi m-a bătut pe mână. Am să mă rog maicii noastre pentru
tine. Intervenţia ei face mai mult decât norocul.
— Mulţumesc.
Am pornit în direcţia scărilor. Până să ajung la etaj, respiram ca o bătrânică, iar cicatricea care
îmi traversa pieptul ardea şi pulsa odată cu inima mea agitată. Am deschis uşa, am ieşit pe hol şi m-
am sprijinit greoi de zid, încercând să-mi trag sufletul. Mi-am frecat pieptul cu gândul aiurea şi am
strâns din ochi, pentru că încă mă durea rău. Am tras de tricou la gât, cu speranţa că nu mi se
deschisese iar rana aia cretină. Când am văzut desenele nou apărute care îmi împodobeau pielea de
o parte şi de alta a dârei roşiatice, în relief, mi s-a tăiat respiraţia.
— Uitasem de chestia asta, mi-am şoptit mie însămi.
— E extraordinar!
Am tras un ţipăt, am dat drumul la gulerul tricoului şi am sărit înapoi atât de brusc, încât m-am
dat cu capul de perete.
— Erik!