Mergând încet spre biroul său, Stephen își spunea că Sheridan se va întoarce peste o oră, două. Fugise pentru că fusese supărată, isterică. Whitticomb spusese că pierderea memoriei era o formă de isterie. Poate că această isterie era semnalul că memoria îi revenise.
Cu imaginea ei hoinărind prin Londra, pe străzile întortocheate, singură și tulburată, intră în birou. Dădu doar din cap, în semn de salut și o văzu pe blonda care îl aștepta. Se așeză pe un scaun în spatele biroului, hotărât să-i contrazică orice argument că Sherry I-ar fi păcălit intenționat.
—Luați toc, comandă el. Să auzim ce aveți de spus.
—Oh, am foarte multe de spus, răbufni ea, iar Stephen fu puțin descumpănit de ironia că această Charise Lancaster semăna foarte bine cu imaginea blondei tunse scurt, pe care se așteptase să o vadă coborând de pe vapor.
Charise resimțea dorința lui de a nu crede nimic din ce-i va spune și gândul că acest bărbat frumos și bogat ar fi putut fi cândva al ei o înfurie nespus de mult. Ușor speriată de atitudinea lui glacială, se hotărî ce tactică să aplice pentru început, când el îi spuse pe un ton sălbatic:
- Ați făcut o acuzație gravă asupra cuiva care nu este de față pentru a se apăra. Acum, spuneți ceva!
- Oh, înțeleg că nu vreți să mă credeți, începu ea alarmată. Bine, nici mie nu mi-a venit să cred când am citit anunțul în ziare. V-a păcălit, așa cum a făcut-o cu toată lumea.
—A suferit o amnezie, pierderea memoriei!
—Da, sigur și acum, cum am apărut eu, și-a recăpătat-o, cum vă explicați asta?
Stephen nu dorea să o lase să-i vadă reacția la acest argument sau Ia ce mai avea să-i spună.
- E o mincinoasă și o intrigantă ambițioasă, cum a fost întotdeauna! Pe vapor îmi spunea că are de gând să se mărite cu cineva ca dumneata și acum era cât pe ce să o facă, nu-i așa? La început a încercat să-mi ademenească soțul, apoi pune ochii pe dumneata!
- Până ce se va întoarce și va răspunde în fața dumitale, voi trece peste aceste accese de mânie și de gelozie din partea unei pisici sălbatice!
- Geloasă! explodă Charise ridicându-se în picioare. Cum îndrăzniți să spuneți că aș fi geloasă pe vrăjitoarea aceea roșcată? Pentru informa]ia dumneavoastră, milord, a fugit pentru că se simțea expusă. Nu se va mai întoarce, înțelegeți? A recunoscut că v-a mințit. Stephen simți cum chinga supărării din jurul inimii se strânge și mai tare, cu fiecare cuvânt al blondei. Spunea adevărul, se citea pe fața ei sfidătoare, și ura pentru Sheridan Bromleigh ca și mânia față de el era întipărită în fiecare trăsătură. Tot drumul spre America m-a convins să nu mă mărit cu Burleton și să fug cu domnul Morrison! Acum, când mă gândesc, sunt surprinsă că nu s-a logodit chiar cu logodnicul meu!
În mijlocul acestei izbucniri sentimentale Stephen realiză că fata așezată în fața lui, cu lacrimi în ochi și pumnii strânși urma să mai afle două vești proaste. În starea în care se afla, nu știa dacă să mai amâne momentul sau nu. Sătul de atâta minciună și amintindu-și de eforturile de a o menaja pe Sherry când trebuise să-i anunțe veștile, Stephen își controlă tonul și zise simplu:
—Burleton e mort.
-Mort? întrebă Charise disperată pentru că în secret mai spera ca Burleton să o ia de soție, dacă ar fi putut scăpa de Morrison. Speranța i se spulberă. Cum? șopti emoționată, apoi își scoase o batistă și începu să plângă. Stephen îi spuse și o privi cum se crispează. Acum nu mai mințea. Era complet distrusă. Bietul tata! Nu mai știam cum să dau ochii cu el după ce ticăloasa de Bromleigh m-a convins să fug cu Morrison. Mă temeam chiar și să-i scriu. Mă duc acasă! se decise Charise, inventând deja o minciună plauzibilă care să-I convingă pe tatăl ei să o primească înapoi, să-i cumpere divorțul sau o anulare a căsătoriei, sau orice se putea face. Mă duc direct acasă!
- Domnișoară Lancaster, spuse Stephen, dar i se părea straniu să-i spună acestei femei pe numele care-I aparținuse lui Sherry. Am o scrisoare de la avocatul tatălui dumneavoastră. Mi-a fost expediată mie de către proprietarul lui Burleton.
Stephen scoase din sertarul biroului scrisoarea și extrasul de cont din bancă și i le dădu. Mă tem că veștile nu sunt chiar bune.
Mâna femeii tremura când citi conținutul scrisorii, apoi se uită la extras și îl privi pe Stephen.
- Aceștia sunt toți banii pe care-i mai am?
Situația ei financiară nu era problema lui Stephen, acum că ea îl înșelase pe Burleton şi se căsătorise cu altcineva în drum spre Anglia, dar îl preocupa mai mult tăcerea ei.
- Fără să cred că Sheridan Bromleigh și-a luat deliberat identitatea dumneavoastră, spuse el încet, sunt dispus să vă dau o sumă substanțială pentru... hai să spunem, a vă ușura durerea... în schimbul tăcerii dumneavoastră asupra întregii chestiuni.
- Cât de substanțială?
Stephen simți că o urăște din acel moment. Ura ideea de a-i plăti bani pentru a o face să nu împrăștie zvonul care s-ar fi transformat într-un scandal în întreaga Anglie dacă s-ar fi aflat. Se ura pe sine pentru îndoielile care-i încolțiseră în inimă despre intențiile lui Shery de a se întoarce în câteva ore. Scrisoarea ei nu era una de rămas bun, ci avea o rugăminte, o rugăminte disperată de la o fată frumoasă care se temea că el nu o va asculta și nu o va crede. Fugise din casă pentru a-i lăsa lui răgazul să se calmeze, în caz că o va crede pe Charise.
Va reveni tulburată și distrusă, plină de indignare; se va întoarce și va da ochii cu el. Avea dreptul la întrebări și explicații de la el în legătură cu motivele lui de a se da drept Burleton. Va veni pentru acestea. Avea destul curaj cât să-l înfrunte. Avea al naibii de mult curaj.
Își repeta aceste lucruri întruna pe când o privea pe tânăra Lancaster plecând cu suma enormă pe care i-o oferise, apoi merse la fereastră și privi în stradă căutându-și mireasa... pentru a-i explica. O văzu pe Charise Lancaster urcând într-o trăsură. Fratele său veni în spatele lui și-i spuse:
- Ce ai de gând să faci?
- Să aștept.
Pentru prima dată în viața lui, Clayton se simțea neputincios și ezitant.
-Vrei să-i spun vicarului să plece acasă?
-Nu, șopti Stephen. Vom aștepta.
