a chance

Capitolul 3

- De ce nu mi-ai spus? Știi că sunt și voi fi mereu aici pentru tine!

Aceasta îl îmbrățișează in lacrimi. I se putea citi tristețea de pe față, având în vedere că i-a fost greu sa îi spună iubitei lui prin ce moment trece.

✨☁️🌙

- Cum te simți, dragă?
- Sunt foarte nerăbdătoare!
- Nu ești singura, spuse prietena acesteia cu un zâmbet imens pe buze.

Doctorul deschide ușa și îi strigă numele fetei.
Aceasta intră, fiind nerăbdătoare să afle ce este cu copilașul ei. Era fericită, știind că în sfârșit va afla dacă este băiat sau fetiță.
A început procesul, iar medicul îi spune, cu zâmbetul pe buze:

- Doamna Go JoYoung, sunt bucuros să va anunț că..., face o mica pauză pentru a ii mări suspansul fetei, fetița dumneavoastră este bine.

Acesteia îi apare un zâmbet imens pe buze.
Se ridică de pe pat și se aranjează, mulțumind doctorului.

Iese entuziasmată, la fel fiind și mama și prietena ei.

- Și... *O îndeamnă prietena ei sa spună ce a fost*
- Sunt fericită să vă anunț că.... fetița mea este bine!! *Exclamă această, in timp ce cele două o iau în brațe*
- Felicitări, draga mea!

Zâmbetul fetei îi dispare ușor, având acum o expresie tristă, acel chip frumos fiind invadat de lacrimi amare.

- Dragă, ce s-a întâmplat?
- Nu pot sa cred că mi-a făcut asta. Nu pot sa cred că m-a înșelat.. Nu pot sa cred că nu va fi aici, că nu vom mai fi împreună. Îl.. iubeam! *Înghite in sec, încercând să se calmeze*. Îmi e dor de el... Îmi e dor de momentele petrecute împreună, serile de filme, glumele lui, poreclele drăguțe pe care mi le dădea, de tot! Dar totul e distrus! Totul e ruinat! El m-a înșelat... El a ales sa o faca...iar eu am ales sa sufăr...
- Draga mea... *O îmbrățișează prietena acesteia* Nu trebuie să plângi pentru cineva ca el! Nu merită!
- Dar chiar îl iubeam...

Liniște... Timp in care amintiri dulci îi invadau mintea, iar ea plângea.. plângea fara oprire. Credea că poate să treacă, sa fie puternica și să uite, dar s-a înșelat. Și și-a dat seama că s-a înșelat in momentul când totul a luat-o razna și a început brusc să își amintească de tot și să plângă de dor.

Nu putea să o facă. Nu putea să uite, sa fie puternica și să meargă înainte, nu când știa ca fetița ei nu va ști ce înseamnă afecțiunea, dragostea de tată...

- Haide să ne bucurăm de ce este frumos, de prezent. De pruncul care ți-a fost dat. *Încearcă mama ei să o liniștească*
- Mulțumesc, mamă... Haideți acasă.

Această își șterse lacrimile, își luă geanta și ieși împreună cu mama și prietena ei.

De ce încă se gândea la el? De ce nu l-a uitat? Putea să jure că el deja o făcuse, iar acum e fericit cu acea fată. De ce suferea după o persoana atât de oribilă?...

În timp ce se îndrepta spre ieșire, dase peste cineva și căzuse jos.

- Oh, vai, mii de scuze! Îmi pare rău, nu am intenționat, permiteți-mi să vă ajut!

Băiatul o ajutase să se ridice. Îndată ce a realizat că vocea i se părea cunoscuta, se întoarse rapid, unde dăduse ochii cu el-..

Acesta îi văzuse ochii plini de lacrimi, și simți o durere. Nu a avut nici o intenție rea.

- Doamnă, vă rog nu plângeți! Nu am avut nici o intenție, sau... v-ați lovit?! Vă doare ceva?!...

Această își șterse lacrimile și îl liniști pe băiat:

- Nu, scuze. *Spuse încercând să zâmbească* Doar... amintiri neplăcute.
- Ahh, îmi cer scuze. Park Jimin, *spuse băiatul și îi întinse mâna*.

Fata se uită nedumerită la el. Zâmbetul lui îi pierise de pe față, crezând că după toate cele întâmplate, a ajuns sa se face grav de rușine, iar acum mai e și un prost să facă cunoștință.

- Ahh, îmi cer scuze. Este deja a treia sau a patra oară când ne întâlnim, și... mă gândeam că nu ar fi politicos sa nu mă prezint. Adică, ar trebui să știți numele nesimțitului peste care ați tot dat aceste zile.
- Eu îmi cer scuze. Sunt doar foarte confuză aceste zile. Go YoJung, încântată. *Spune aceasta afișând un zâmbet blând*

Jimin făcu ochii cat cepele. Era chiar ea? Chiar fata despre care vărul lui îi povestise atâtea, despre cum erau logodiți și nunta era în doar câteva zile, însă aceasta se răzgândi in ultimul moment și i-a pus capăt. Nu putea înțelegea de ce. Se iubeau atât de mult, atâtea momente și amintiri, atâta chimie intre cei doi, iar totul luase sfârșit.

- S-a întâmplat ceva? *întrebă fata după câteva clipe de tăcere, secunde în care băiatul se tot holba la ea*
- De ce ai făcut asta ..? De ce l-ai părăsit? Baek-kyeong te iubea atât de mult..
- P-poftim? Deci astfel și-a arătat el iubirea: înșelându-mă de deja 5 luni, hm? Cum as fi putut să îl părăsesc? Aveam un copil împreună!

Băiatul se uită la burtica fetei. Avea dreptate. Arată a fi o persoană foarte iubitoare și foarte emotivă, nu putea să creadă că chiar i-a crezut toate minciunile și plângerile varului său și că chiar a fost un porc și a întrebat-o acestea.

- Îmi pare rău.. Nu știam exact ce s-a întâmplat, doar ceea ce mi-a povestit acel dobitoc... Ar-.. ar cam trebui sa plec. Am mult de muncit, am venit doar sa o vizitez pe mama mea bolnavă. Acesta este numărul meu *spune scriindu-i fetei pe mână o combinație de cifre*

Jimin încearcă să afișeze un mic zâmbet, fiind conștient de situația stabilă, după care pleacă făcând cu măna.

YoJung zâmbi in colțul gurii uitându-se la numărul de pe mână,  după care privi spre băiatul ce dispăru.