Fii tare!

Capitolul XV

Cazatura imi oferi o durere infernala de cap si o scurta imposibilitate de a respira din cauza impactului cu podeala. Imi simt creierii faramitati, coastele din partea dreapta de jos cel putin deformate si sa nu mai spun de partea dreapta a fetei ce e complet amortita. Nu vreau sa mai am parte de asta. Bine, ma antrenam cu Izumi si in conditii extreme, dar niciodata nu daduse asa in mine, slava Cerului. Insa acum avusesem parte de ceea ce el imi spunea ca include viata asta.

Unul dintre bodyguarzi veni si imi ridica scaunul si pe mine odata cu el. Actiunea brusca ma facu sa ametesc pentru cateva secunda, iar cand creierul reusi sa perceapa totul normal, ii zari in fata mea pe cei trei "crai". Daiyu vru sa vina din nou spre mine, insa Tao o opri.

-Termina cu isteriile. Vom termina noi doi discutia asta alta data, rosti adresandu-i o privire amenintatoare.

Sora lui se supuse si se retrase cativa pasi, sprijinindu-se de peretele din spate cu mainile incrucisate la piept, aruncandu-mi o privire plina de dorinta de a ma omora. Super! Tao se apropie de mine si se apleca spre fata mea.

-Aventura incepe, frumusete, grai luandu-mi barbia intre degetul mare si aratator.

Cineva a im-ba-tra-nit! 

Normal ca a facut-o! Are in jur de 50 de ani. Orice om citov la cap poate sa-si dea seama ca la o varsta ca asta nu mai esti tocmai in gratiile pielii intinse. Ridurile extrem de adanci tradau momentele in care s-a incruntat nervos sau cele in care a ras miseleste.

Se indrepta de spate si se intoarse spre Rafael.

-Tu ramai aici! Voi, se intoarse spre cei doi maimutoi, iar apoi spre Daiyu, veniti cu mine! 

Fara tragere de inima, aceasta din urma isi urma fratele pe usa pe care tocmai iesi. Ceilalti doi ii urmara si inchisera usa in urma lor. Iar eu eram cum nu se poate mai "perfect", pentru ca nu mi-as fi putut imagina o companie mai buna.

Ma privea tinta cu ochi,  dar tot universul din interiorul alor lui era prea intunecat pentru a-l putea patrunde. Putea o persoana sa-ti devina peste noapte atat de straina? Pentru ca eu nu-l mai pot recunoaste pe cel din fata mea. Ma simt de parca nu l-as fi cunoscut vreodata, dar, in fond, nu am facut-o. Totul a fost o minciuna, iar acum, faptul ca sta mai mult in preajma mea, nu ma ajuta deloc in procesul de vindecare a ranilor. Ma simt atat de neajutorata in preajma lui. I-am oferit incredere si m-am descotorosit de secrete in fata lui. I-am expus sentimentele mele pe tava, iar el le-a jucat de parca ar fi fost carti de joc nefolositoare.

-A existat ceva adevarat in toata povestea asta? l-am intrebat ingandurata, mutandu-mi privirea, pana acum in podea, in ochii lui.

-Da, rosti in cele din urma. Mama mea chiar a murit rapusa de cancer, dar nu a rapit-o nimeni. Eu am fost cel luat, dupa moartea ei. Vocea lui abia daca intrezareste prezenta vreunei emotii. Asta si faptul ca ma simt intr-adevar atras de tine.

-Cum poti sa spui asta dupa tot ceea ce mi-ai facut?! spun, inecandu-ma din cauza nervilor ce-mi invadat fiinta.

-Lil'...

-Nu-mi mai spune asa! l-am intrerupt, scuipand mai mult cuvintele.

-Nu am fost, intr-adevar, de acord cu misiunea asta, stiind ceea ce urma sa fac. Daiyu era mult mai indurerata decat mine. Niciunul dintre noi nu putea suporta ideea. Cand te-am zarit pe banca din parc am ramas profund impresionat. Esti extrem de atragatoare. La inceput imi jucam rolul si nu aveam nici o problema. Dar am inceput sa te plac. Felul in care ajungeai din ce in ce mai fericita in preajma mea, ma incanta. Stiam ca eu fac asta.