Demonul din interiorul meu

Încă doare..

-Parinte Anderson, ești aici?! Sunt.. până să îmi termin propoziția, de nicăieri se auzise cu o voce impunătoare si totuși plină de entuziasm:

-Da, Artemis, sunt aici! (Răspunse părintele Anderson)

-De unde îmi știi adevăratul nume? Am întrebat eu gându-ma, desigur, la ce era mai rău.

-Stai liniștită, nu trebuie să te temi sau să te gândești la faptul că sunt vreo entitate rău voitoare. Aseaza-te, avem multe de vorbit.

Aș fi vrut să îl întreb de ce ar trebui să am deplină încredere în el și de ce se așteaptă să îi ascult poveștile, dar mi-am adus aminte că m-a ajutat într-un fel să rămân în viață, de notă că dacă voia să imi facă rău, o făcea de mult deoarece a avut ocazii destul de bune.

Observând faptul că am rămas într-un loc cu o privire pierdută, Anderson mi-a cerut din nou să iau un loc.

Am "revenit la realitate" si m-am așezat. După cum era de așteptat am întrebat desigur care este motivul pentru care mă aflu aici.

Anderson: În regulă, din punctul meu de vedere ai ajuns la vârsta potrivită pentru a afla adevărul.

Eu: Pe bune? Mai există o altă poveste? Ce se presupune că trebuie să cred acum? Credeam că am aflat adevărul..

Anderson: Ascultă-mă cu atenție, si lasă-mă să termin ce am de spus. Altele nu ne înțelegem nicicum.

Eu: Sper totuși că nu am venit degeaba, așa că spune ce ai de spus.

Anderson: Revenind, ceea ce ai aflat de la Daxia si de la Tarus, adică tatăl tău, este în totalitate adevărat. Ideea este că războiul se apropie si ca vrei ca nu, depinde totul de tine. Din moment ce ai aflat de unde a început totul.

Eu: Si bănuiesc că și tu ai un rost în toată povestea asta.

Anderson: Este cam evident, zic eu.

Eu: Perfect, spune-mi, ascult!

Anderson: Eu sunt oracolul din Salem, am fost trimis pentru a te aduce la Merlin pentru începerea antrenamentului.

Eu: Acum?! Abia am revenit..Nu pot să plec deja. Vreau să vorbesc cu mama întâi. M-am săturat să trebuiască să renunț la toate pentru asta.

Anderson: Vom merge împreună. Sunt multe de discutat, si apropo, am găsit și cartea.

Eu: Stai puțin, deci si mama știe

Anderson: O să îți spună ea mai multe. Momentan însă, am nevoie să îți acoperi ochii.

Eu: Motiv?

Anderson: Doar nu credeai că eu, ca oracol arăt așa. Eu lucrez prin acest om și e ca și cum l-aș ține captiv. Va trebui să imi vezi forma originală și procesul este foarte, cum să spun eu..

Eu: Ok, am înțeles, gata. O să ies de aici că sa iau cartea aia.  Tu ai grija sa nu lași nimic în urmă. Poate așa terminăm cu toată șarada asta și putem pleca.

Anderson: În regulă.  Cartea se află în căbănuța de lângă. Acolo îmi fac veacul mai tot timpul și de asemenea acolo țin toate lucrurile de preț și mai importante de fel. Cheile sunt așezate în cuier. Pentru a lua cartea trebuie să dai de un cufăr in care aceasta se află. Cufărul are increstat pe el 5 stele pentru fiecare element al naturii, iar pentru a îl deschide trebuie să reciti vraja asta: Fenduri escaladar sigilitas besttia viz.
Este un sigiliu puternic care se va autoproteja după ce vei închide cufărul.

Eu: Ok, grăbește-te. Îmi este și somn și vreau sa terminăm odată cu asta.

Între timp am ieșit din biserică si m-am îndreptat spre căbănuță. Era o căsuță mică, din lemn dur, foarte simplă dar totuși frumoasă.
Am deschis ușa, am intrat și  am început să caut cufărul. Uitasem să il întreb pe Anderson unde mai exact se află asa că m-am simțit libera să cotrobăi.

Căutasem prin toate sertarele posibile si astfel am ajuns la o ușiță din interiorul unui dulap. Am deschis-o și acolo am găsit cufărul. Eram puțin curioasă de ce ușa se deschidea normal, dar am realizat că din moment ce cufărul era protejat, era în regulă.

Am luat cufărul, l-am așezat pe o măsuță, am recitat vraja, iar stelele increstat au început să se învârtă, iar cufărul s-a deschis. Cartea se afla la suprafață asa că  am pus mâna pe ea, am luat-o și mă pregăteam să închid cufărul când dintr-o dată ceva căzuse pe jos. M-am uitat mai atent si era o fotografie.
Eram curioasă, desigur, asa ca m-am uitat la fotografie si am rămas mută. Când am văzut că acea poza era cu mine și eu habar nu aveam de existența ei, am devenit mult mai curioasa si ușor speriată în același timp. Am lăsat cartea lângă cufăr pe măsuță si am început să mă uit prin el.
Erau foarte multe poze, poze cu mine, poze cu diferite evenimente la care am participat si ce ma neliniștea era faptul că existau si poze cu mine și o persoana foarte apropiata care din păcate a decedat.
Continuând să umblu și să mă uit prin fotografii am dat și de un inel. În acel moment am început să tremur si nu știam pur si simplu cum sa reacționez. Era un inel dur și gros din argint pur, cu un soare pe el care se putea asambla într-un anumit fel pentru a forma o literă.
Aș fi recunoscut acel inel dintr-o mie..era inelul pe care eu i-l dăruisem persoanei respective cu câteva zile înainte de a se stinge. Acea persoană fusese prima mea dragoste, prima persoană pe care am lăsat-o aproape, care mă susținea si îmi era alături indiferent de situație. Acesta murise după 3 zile de la aniversarea noastră. A trecut deja 1 an jumătate de când el nu mai era și chiar și în ziua de azi când îi auzeam numele ochii mi se umezeau.
Când acesta a murit, am fost devastată, pur si simplu mă pierdusem de realitate. Din acest motiv am cerut tuturor să evite acest subiect si să scape de tot ce îmi putea aduce aminte de el sau orice mă lega de el. Îl iubeam mai mult ca orice, si ideea că el nu mai era mă distrugea.

Când am văzut toate aceste fotografii cu noi doi, scrisori si acel inel am început să plâng isteric, si totodată încercam să îmi păstrez calmul. El era tot ce voiam, si il pierdusem.. Îmi era greu.

Am luat cartea, pozele si tot, le-am băgat în cufăr, l-am închis și plângând am fugit spre ușă pentru a ieși cât mai repede cu putință.
M-am suit în mașină, și am pornit. Între timp il vazusem pe Anderson curățându-si orice urmă lăsată. În acel moment privirea i s-a îndreptat asupra mea, așa ca am accelerat.

Eram terminată, iar mama era singura care mă putea liniști. Aveam nevoie de ea mai mult ca oricând..