Când Dimensiunea Magică este amenințată de un pericol iminent, singurele ce sunt conștiente de el și care o pot salva trebuie să învețe să-și salveze sufletele mai întâi, plan deloc ușor de pus în aplicare, într-un context dificil al manipulării și...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Bună, bună, și bine ați revenit la acest minunat applyfic! Suntem abia la al doilea capitol, prima parte, și pe mine mă cam prind imediat examenele, ceea ce e super. Am gândit-o mult postând o carte nouă, dar cu puterea nimicului ne ținem și vom continua (sau cu Doamne-ajută, whichever comes first). Acestea fiind spuse, nu vă mai rețin, și să trecem la treburile noastre!
~ᵐᵃᵏᵉ ʸᵒᵘʳ ʳᵃⁱⁿ ᶠᵃˡˡ~
𝖜𝖊𝖑𝖈𝖔𝖒𝖊 𝖙𝖔 𝖒𝖆𝖌𝖎𝖝?...
~ᶜʳʸ ᶠᵒʳ ᵐᵉ~
Turnul din Nori era, mai mult sau mai puțin, exact așa cum și-l imaginase Bloom. Lumina parcă dispăruse complet din calea lor, cerul se întunecase de parcă ar fi fost noaptea, însă una dintr-un coșmar bizar, nu noaptea reală, a lunii, stelelor și a visării eterne, nu - o noapte confuză, încețoșată, o beznă violetă și falsă. Arborii pădurii își pierduseră din frunze pentru a face loc atmosferei tomnatice, ce poate ar fi fost melancolică, dacă nu ar fi zburat lilieci peste tot, aruncând niște țipete caracteristice, la fel de stranii ca întreg peisajul ce îi înconjura.
Turnul din Nori era, la propriu, un turn ascuns printre nori. Vântul bătea cu putere de când au trecut peste linia invizibilă dintre tărâmul alocat neoficial zânelor, al magiei albe, și întunericul pregătea de o furtună constantă, ce însă stătea în jurul tău ca un semn prevestitor al unui dezastru iminent. Clădirea neagră, înaltă peste măsură, care bătea înspre un violet asemănător cerului furtunos, unde fetele aveau să-și petreacă o bună bucată din anii următori, nu doar că arăta de-a dreptul inaccesibilă, fiind situată în vârful unui deal, la care puteai ajunge numai trecând de un pod ce nu-ți conferă siguranță, de la rugina lanțurilor menținute în aer de magie la rândul lor, la crăpăturile lemnului mucegăit de timp, legânându-se prin mișcările curenților de aer nemiloși, ci chiar era inaccesibilă clar unui simplu om.
- Stai calmă, a spus Stella deodată, parcă citindu-i gândurile lui Bloom, puțin amuzată de expresia ei facială înfricoșată cel mai probabil, nu mergem pe podul ăla. Nu căutăm moartea, a continuat fata, privind în gol către prăpastia de sub podul cu pricina.
