Sfârșitul meu ești tu

Capitolul 9 -Adevărul-

După toate aceste zile chinuitoare, aveam nevoie de o pauză. Voiam să dorm 7 zile, pentru a recupera ce am pierdut din cauza stresului. Ba mai mult, meritam o lună pentru că, am salvat un sânge regal, dacă pot spune așa.

-Ada, trezirea! țipă Maya, trăgând de pătura care mă încălzea.

-Nu vreau! țip eu mai tare. Am dreptul să dorm. Am trecut prin multe, trebuie să dorm!

-Uite că și eu am trecut prin multe, acum scoală-te și treci la școală!

-La ce ne trebuie școală, când suntem la pași de moarte? Am scăpat de o mare povară, vreau să mă relaxez!

-N-ai voie, îmbracă-te! Încă nu ești oficial aici, să nu enervăm Regina din prima.

-Păi dacă e vorba despre așa ceva, mă duc să o ucid pe Tina în locul lui Fredrick, ce zici?

-Haha, foarte amuzant. Du-te și spală-te!

Am luat telefonul și l-am deschis. Chiar dacă nu știu să umblu în totalitate pe el, măcar pot vedea cât e ora.

-Ești nebună?! am țipat să audă toată clădirea. 

-Mai încet, nesănătoaso! Oamenii mai dorm.

-E ora șapte, avem cursuri la zece.

-Știu, doar că m-am învățat minte. Niciodată nu te trezești la timp. Ar trebui să te bucuri, că ai timp trei ore, să te pregătești.,

-Ești incredibilă!

-Știu, spune în timp ce pleacă din cameră, lăsându-mă singură.

Super! Bine am revenit la normal.

Mergeam prin campus, căutând-o cu privirea pe Maya. Nu era, unde trebuia să caut? Era frig, eram îmbrăcată subțire dar, eram fericită. Aerul rece îmi făcea bine. Ei bine, aerul rece al vremii, nu aerul rece pe care l-a adus Tina cu ea.

-Bună Iris, zice Tina cu zâmbetul pe buze.

-Tina dacă ai chef de jocuri să știi că, nu vreau să mă cert cu tine acum.

-Stai liniștită, nici eu nu vreau. Am realizat că ești o persoană bună, scuze că m-am comportat urât cu tine. Vreau doar să fim prietene.

-Glumești? zic fără niciun strop de respect.

-Nu, normal că nu. Iris am realizat că ți-am greșit. Când mi-ai salvat viața, am realizat că nu am trăit până acum. Acum vreau să o iau de la capăt, deci, ce zici, prietene?

Nu știu ce joc juca dar, iertarea e primul pas spre... spre ceva.

-Sigur, spun strângându-i mâna.

-Bine, atunci mai vorbim, ne vedem la cursuri.

-Pa Tina.

Telefonul a început să cânte deci, după indicațiile Mayei, mă suna cineva. Era ea.

-Da Maya?

-Se pare că încă știi să folosești telefonul, spune încântată.

-Da știu, sunt o forță.

-Hai să nu te lăudăm prea mult.

-Ciudă? zic ironic.

-Haha. Ce faci, unde ești?

-Voiam să te întreb același lucru. 

-Eu am întrebat prima.

-Te căutam prin campus, acum îmi spui unde ești?