Sei La Mia Principessa

🌿11 Capitol🌿

Până în seară nu mi-am putut reveni din șocul care l-am suportat dimineața. Nu știu ce să fac, am înțeles că Antonio nu are nici o scuză pentru cea ce a făcut. Suntem căsătoriți de o săptămână dar deja vreau sa divorțez. Nu am nevoie de nici o mafie, nu am nevoie de bani, vreau sa plec undeva departe să nu mă găsească nimeni. Nici pentru un minut nu am avut gânduri de avort cu toate că nu sunt pregătită să fiu mamă dar nu voi permite ca acest copil să aibă o viață de calvar unde sunt prezente râuri de sânge, lacrimi și durere.

Mulțumită mafiei am destul identități ce nu sunt conosciute de familia mea. Am decis să iau familia mamei și să pregătesc urgent actele de divorț. Am cunoscuți ce mă pot ajuta cu asta și nu vor da multe întrebări.

Perspectiva Antonio

Deja de o săptămână sunt însurat cu Melania dar tot parcă suntem străini. Nu știu ce s-a întâmplat, când am fost în Roma era tot ideal, iar când am ajuns înapoi în Sicilia parcă amândoi am fost loviți de ceva. Melania era foarte retrasă și nu ieșea la contact iar eu ca un bădăran tot vorbeam cu ea destul de arogant. Nu înțeleg ce nu e ok. Așa nu se mai poate continua, îl sun pe Domenico vreau să vorbim ochi la ochi.

- Domenico, sunt pierdut, nu înțeleg ce să fac! Melania e complet retrasă și eu m-am comportat cu ea ca un prost.

- Așa, acum treia liniștit și îmi povestești tot ce a fost între voi, când, cum, și unde!

Povestindui tot, văd că vrea să îmi trece un pumn din cauza ca i-am forțat sora.

- Te-ai tâmpit Antonio? Cum ai putut face una ca asta? Știi că era neatinsă?!

- Domenico, știu! Și pentru asta mă urăsc și mai tare. O iubesc pe Melania din copilărie, nu o pot pierde în așa hal, nu pot!

- Te-ai liniștit! Acum îți spun eu de ce era ea așa retrasă, în fiecare an cu o săptămână înainte de ziua ei de naștere Melania îmbracă moral traurul. În anul ăla cu o săptămână înainte de ziua ei s-au început pregătirile. Ziua în care a fost anunțată nunta voastră a fost ziua când a murit mama, cum știi și tu a fost și....

- Ziua ei....

- Corect, Melania tuturor le-a interzis să o felicite de ziua ei. În fiecare an pleacă la mormântul mamei și plânge acolo. Anul ăsta s-au făcut fix zece ani de la moartea mamei. Țin minte cum o dată Melania mi-a spus că cifra zece pentru ea e cifră blestemată.

- Doamne ferește, cum să schimb totul? Domenico nu știu ce ma fac dacă ea va fi tot așa de retrasă. Simt că e ca o pasăre ce vrea să își i-a zborul din brațele mele. Iar eu la rândul meu vreau să îi rup aripile ales pentru a o ține lângă mine.

- Acum cel mai important e să vorbești cu ea și să îi explici tot.

- Am o deplasare în America pentru cinci zile, când ajung acasă voi vorbi cu ea. Sper că îmi va observa lipsa și voi putea să mă explic cu ea după ce revin.

- Să sperăm Antonio.....să sperăm. Acum trebuie să plec, mai am de lucru și după masă trebuie să mă văd cu Antonia.

Cu cuvintele astea Domenico iese din biroul meu iar eu mă pregătesc de plecare. Din tot sufletul îmi doresc iertarea Melaniei și o familie fericita cu ea. Cu toate că aceste sentimente și afișarea lor oficială nu îmi era în planul de viață.

Peste cinci zile
Perspectiva Melaniei

Aceste zile mi-au schimbat viața radical. Nici nu am crezut că pot să îmi schimb identitatea așa de repede și nimeni să nu observe acest lucru. După câte știu Antonio a avut o deplasare în America și nici nu s-a silit să îmi de-a un mesaj. Tata desigur că nu s-a chinuit să vadă ce e cu soarta mea de la ziua nunții iar cu Domenico am discutat ultima dată când eram în drum spre aieroport. Sunt o bună actriță dacă nici nu a observat cum îl mint. Cel mai tare m-a durut să mă despart de tata și Domenico. Le-am lăsat câte o scrisoare si am ordonat să fie trimise după ce plec din Italia. Acum sunt în Spania, și m-am cazat în orașul Madrid. Nu am fost cu nimic legată de acest oraș dar nu știu de ce când am luat decizia de plecare am decis momentan că plec în Madrid. Mă simt rău din cauza sarcinii și îmi este greu acum pentru că trebuie să îmi cumpăr o casă și să mă angajez la lucru, cea ce o fac cu greu din cauza vinelor, amețelilor și slăbiciunii.

Perspectiva lui Domenico

Astăzi am avut o zi liberă și decizia mea a fost să o petrec cu Antonia. Câte încet începem să ne apropiem unul de altul cea ce nu poate să nu mă bucure. E o femeie minunată și dacă până acum de la lucru plecam la cluburi s-au într-un alt loc aiurea acum, după nuntă, mereu mă gândesc acasă știind că mă așteaptă un pufuleț micuț și blând.

Stau în biroul meu și mai văd ce documente am de semnat când unul din gardă îmi aduce un plic negru spunându-mi că la găsit sub poartă. Decid să îl deschis și mesajul citit mă lasă complet distrus.

,, Domenico, fratello, dacă ai acesta scrisoare în mână și daca deja o citești înseamnă că nu îți mai sunt aproape. Ultimii zece ani trăiți au fost o mare durere pentru mine. Am încercat de multe ori să îmi pun capăt zilelor dar nu mi-am permis asta doar dintr-o cauză, mama și-a dat viața că eu să trăiesc. Cea ce am trăit ultima lună a fost și ceva frumos și ceva negativ, complet de neuitat. Cum ai spus ,,va venit timpul când vei face dragoste cu cel pe care îl vei iubi cu adevărat" da, acestă persoană a fost, este și cred că va fi Antonio dar, nu a fost așa cum am vrut eu. Cred că deja știi ce a făcut și îți mulțumesc că nu ai ridicat deloc tema aceasta. Fratello, am plecat, am plecat departe de durere și lacrimi, departe de ochii tăi care nu mai știu cum să mă consoleze. Îți mulțumesc mult că mi-ai fost mereu alături și nici o dată nu m-ai lăsat singură. Știi.....ții minte, momentul când aveam cinci ani și m-ai apărat de la asasinul care a vrut să mă omoare? A fost primul tău omor, pentru prima dată ai luat sânge pe mâini ca să mă salvezi pe mine. Atunci, am înțeles, ce e cu adevărat iubirea de frate și soră.
Fratello, nu încerca sa mă cauți dacă vrei să fiu fericită și nu permite alt cuiva să mă caute....Te iubesc enorm de mult. Și fii sigur că dacă într-o zi ne vom vedea, vreau sa te vad fericit cu nepoții mei în brațe.
Adio, Fratello...."

Nu îmi vine să cred, nu pot crede așa ceva.....Melania.....

- MELANIA!

Strig cu disperare și încep să distrug tot ce ini nimerește sub mână. În birou intră Antonia speriată și mă vede în lacrimi.

- Domenico, Domenico liniștește-te, ce s-a întâmplat? De ce ești așa nervos? Ce e cu Melania?

- Ea....Melania, a plecat. A dispărut..... mi-a lăsat o scrisoare în care îmi vorbește despre anii trăiți....Antonia voi muri fără ea!

- Dar....nu poate fi așa ceva, trebuie să fie o greșeală.

O iau în brațe și încep a plânge în brațele ei. Ce ma fac fără părticica din mine care am apărato toată viața? Nu voi rezista fără ea. Antonio....ce îi voi spune lui?....