- Ți minte seara de la operă? îl întrebă ea grijulie după ce valetul adună farfuriile de la micul dejun.
- Credeam că a fost un spectacol „delicios", cum spusese și înainte, zise Clayton serios. Tenorul care...
- Nu te-ai uitat la spectacol, îl întrerupse ea.
- Ai dreptate, zâmbi el. Te urmăream cum mă urmărești.
- Clayton, te rog, fii serios. E foarte important.
El își ridică sprâncenele întrebător și-i acordă întreaga sa atenție, dar părea amuzat și pregătit.
- Vreau să fac ceva ca să-i aduc pe Stephen și pe Sheridan Bromleigh față în față. Am vorbit ieri și cu Victoria și a fost de acord că măcar ar trebui să-i obligăm să stea de vorbă unul cu altul.
Se pregătise pentru o discuție în contradictariu, dar rămase uluită când el i-o luă înainte și-i spuse:
- De fapt, și mie mi-a trecut prin minte ceva asemănător, așa că i-am spus lui Stephen aseară când l-am întâlnit la clubul Strathmore.
- De ce nu mi-ai spus și mie? Ce i-ai zis? Cum a reacționat?
- I-am spus, începu Clayton, că voiam să vorbesc cu el despre Sheridan Bromleigh. I-am mai spus că eu cred că ea se duce la operă ca să-I vadă pe el.
- Și ce s-a întâmplat?
- Nu s-a întâmplat nimic. S-a ridicat și a plecat.
- Atâta tot? Nu a spus nimic?
- De fapt, a spus. Zicea că, din respect pentru mama noastră, va ignora tentația de a recurge la violență fizică împotriva persoanei mele, dar că, dacă îi voi mai vorbi vreodată despre Sheridan Bromleigh, ar trebui să nu mă bizui pe capacitatea lui de a se stăpâni de la acest impuls.
- Chiar a spus el asta?
- Nu cu aceleași cuvinte, râse Clayton, vorbele lui Stephen au fost mai scurte și mai colorate.
- Bine, pe mine nu mă poate amenința. Trebuie să pot face ceva.
- Te-ai gândit la rugăciune? Un pelerinaj? Vrăjitorie? Clayton vorbise calm, dar voia să o convingă să lase lucrurile așa cum erau. Whitney văzu clar aceasta. El puse cana pe masă, se sprijni de spătarul scaunului și privi încruntat. Ești atât de hotărâtă să te amesteci în această poveste, indiferent ce spune Stephen sau ce spun eu?
Whitney ezită, apoi dădu afirmativ din cap.
- Trebuie să încerc. Țin minte expresia de pe chipul lui Sheridan când îl privește la operă și felul cum se uita la el la balul familiei Rutherford. Stephen pare mai mâhnit și mai nefericit cu fiecare ocazie când îl văd, deci nici unuia, nici celuilalt nu le face bine despărțirea.
- Înțeleg, zise el, studiind-o cu un zâmbet ascuns. Pot să-ți spun ceva ca să te conving că faci o greșeală?
- Mă tem că nu.
- Înțeleg.
- Trebuie să mărturisesc, am luat legătura cu Matthew Bennet ca să-l rog să afle unde este ea. Nu pot să-i aduc împreună până ce nu voi ști unde stă ea.
- Sunt surprins că nu ai plătit un lacheu in timpul pauzei ca să o urmărească până acasă de la operă și de-abia după aceea să rogi pe Bennett să facă investigațiile.
- Nu m-am gândit la asta!
— Eu m-am gândit.
Tonul lui era foarte sigur pe sine și nu părea glumeț, deși Whitney avu nevoie de câteva minute ca să prelucreze informația lui. Când avu certitudinea, Whiiheny simți aceeași pornire de iubire care le consolidase căsnicia în patru ani.
