Timpul trece, amintirile rămân

Capitolul 2~Perspectiva Sophiei

Capitolul 2 :

Pur și simplu am uitat de întâlnire. Am avut un test destul de greu la geografie și nu am putut ajunge. Sarah, în fiecare pauză m-a aștepta, iar eu uitasem complet, chiar nu mai gândeam limpede.  Parcă, nu știu, toate planetele s-au aliat împotriva noastă și nu vroiau nici în ruptul capului să ne întâlnim.

Imediat, cum am ajuns acasă era și normal să primesc mesaj de la Sarah:

“ Daa… Mulțumesc. Mulțumesc pentru, pentru speranța că vei venii și că o să-mi găsesc pe cineva ca mine. Numai am nevoie de speranțe false, numai am nevoie de tine, dacă nu vroiai să ne întâlnim trebuia să-mi spui, nu să mă lași să te aștept în fiecare pauză gândindu-mă că ziua nu e terminată si  că poate îți aduci aminte. Pa și încă o data mulțumesc . “

 Stilul Sarhei este acela care vrea să te facă mereu să te rogi de ea, adoră asta. Dar e o persoană extrem de puternică și rezistă mai mereu fără să sufere.

 “ Am uitat, ok? Îmi pare rău! “ Seen 6:30

“ Serios Sarah? Seen ți doar atât? “

“ -_- “ vroia să mă facă să-mi pară rău și ce era și mai rău, e că reușea. Pur și simplu am pierdut șansa, dar apoi…

“ Ok, te iert dar să nu se mai repete. “

Șiu că vă gândiți ce avem în cap și de ce suntem prietene... sau de ce ne iertăm? Păi, imaginați-vă o fată cuminte, în cazul de față eu, Sophia și o fată mai puțin cuminte, mai pe față rebelă Sarah, amâdouă tupeiste, amândouă nu știu sensul cuvântului modestie. Noi două ne complotăm cum face zahărul în cafea, îl ajută sa fie mai dulce, nu doar amar, iar gustul se simte al amândurora, dar de sigur unii le preferă separat, iar alții împreună.

Prima întâlnire afară a fost atunci când Sarah mă înebunea cu întrebările stupide mereu la fel, toate cu același sens dar diferite formulări sau cu dublu înțeles, telefonul era plin de mesajele “ Vii la mine? “ sau “ Haiii… Maică-ta te lasă? Sau cel puțin ai întrebat-o “. Desigur că nu o întrebam pe mama… Ea stătea undeva departe, pe un fel de deal. Aveam de traversat șoseaua, calea ferată și să merg cam 2 minute pe jos. Și chiar dacă nu suna așa de îndepărtat, mergeam singură pe drum ceea ce era cu totul si cu totul enervant. Dar mai enervat de atât erau întrebările lui Sarah la care am cedat și am acceptat să o întreb pe mama de care eram sigură că va spune nu. Dar Sarah, avea dreptate, a spus că mă lasă dacă vorbește cu mama ei, iar dupa ce au vorbit am plecat.

Telefonul meu mergea pe Wi-fi, iar pe strada nu aveam pic de semnal si nu știam unde stă Sarah, așa că am început să urlu pe stradă ca o ciudată care a scăpat acum de la spitalul de nebuni după ea. Asta a însemnat să-mi înfrâng timiditatea și să urlu, ceea ce nu-mi plăcea. Norocul meu a fost că am găsit o liniuță de semnal și i-am dat mesaj venind după mine. Prima zii nu a durat foarte mult și a fost o zi dureroasă pentru că am făcut cunoștință cu Alex, vecinul ei cu care am păstrat legătura și am jucat un joc de unde am ieșit victimă de tot pentru că…..