Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XII

Rose

Simt iar lacrimile umplându-mi ochii și nu mai pot să le opresc. Izbucnesc în plâns. Plâng cum nu am plâns de cinci ani de zile.

Sunt trasă în brațele lui puternice și mă strânge la piept. Îmi eliberez toată durerea și plâng cât nu am putut să plâng în tot acest timp.

— Iartă-mă! Nu am știut! Îmi pare atât de rău... Te rog să nu mai plângi!

Mă strânge mai tare în brațe și mă sărută pe frunte.

Nu pot să cred cât de slabă sunt în mâinile lui. Asta nu sunt eu...

Mă departez și îmi șterg lacrimile.

— Ești bine?

— Da, te rog să nu aduci vorba despre asta...

— Vrei să vorbești?

În nici un caz.

— Nu!

— Te va ajuta Rose... Ai vorbit cu cineva despre asta?

— Nu știe nimeni în afară de tine și Adela. De aceea te rog să nu spui ceva.

— Stai liniștită. Nimeni nu va afla atât timp cât tu nu vrei. Așează-te pe pat. Tremuri...

Mă uit la mâinile mele și văd că tremură.

Mă asez ușor pe pat și vine și el lângă.

— Îmi cer scuze... Nu am știut și te-am jignit fără să îmi dau seama că tu aveai o problemă serioasă. Iartă-mă.

Aprob din cap și nu știu ce să îi mai spun. Cum am putut să mă dau de gol. Acum a aflat și nu pot avea încredere în el.

— De ce nu ai spus nimănui?

— Nu am vrut să mă plâng. Nu trebuie să știe nimeni ce am pățit eu. Așa că uită și tu!

— Liniștește-te! Nu o să afle nimeni. Îți promit!

— Bine.

— Poți să îmi povestești dacă simți nevoia să te descarci.

— Nu mulțumesc... Sunt bine.

— Câți ani aveai?

De ce nu înțelege că nu vreau să vorbesc...

— Nu vreau să mai continui discuția. Nu mă simt confortabil.

Nu îi convine, dar nu mai insistă.

Nu trebuia să vin la munte. Știam că nu e o idee bună, dar mama a tot insistat.

— Vrei să facem ceva până vin ceilalți?

— Ce să facem? întreb curioasă.

— Îți place să găsești?

Mă bucur că nu a întrebat dacă știu să gătesc. Apreciez.

— Da, îmi place.

— Atunci hai să gătim ceva până vin ceilalți.

— Bine, stai să mă schimb în haine mai lejere și vin.

Intru în baie și mă schimb de hainele groase. Îmi i-au o pereche de colanți și o bluză care îmi lasă un umăr la vedere.

Mă duc în bucătărie și rămân surprinsă. Michael a scos ingredientele și acum mă privește amuzat.

— Facem clătite?

Dacă tot ai scos ingredientele...

— Da.

— Bine, Ia-ți un sorț și ajută-mă.