Orbită de furie, Sheridan reuși să localizeze sufrageria cu ajutorul unui lacheu și la ușă îi spuse valetului:
- Doresc să vorbesc cu ducesa de Claymore imediat. Deși tonul îi fusese deosebit de tăios, așteptându-se să i se spună că era imposibil, ea se pregătise să intre chiar și cu forța; spre surprinderea ei, valetul îi deschise ușa după ce ea se prezentă.
- Mă numesc Sheridan Bromleigh.
- Alteța sa vă așteaptă.
Anunțul îi dădu aproape toate răspunsurile la întrebările care o frământau și acum i se părea clar că unicul scop al petrecerii era doar pedepsirea ei.
- Pun pariu că ea a fost! scrâșni ea printre dinți. Râsetele și conversațiile încetară în clipa când ea dădu buzna în sufrageria enormă. Ignorându-Ie pe Victoria Seaton și pe Alexandra Townsende, Sheridan trecu pe lângă ducesă și domnișoara Charity fără să Ie salute și veni direct în fața ducesei de Claymore.
Cu ochii aruncând flăcări o privi de sus pe bruneta elegantă pe care cândva o considerase ca pe o soră; vocea îi tremura de nervi și revoltă.
- Sunteți chiar atât de săraci în distracții încât vă delectați cu torturarea unei servitoare? întrebă ea disprețuitor. Își ținea pumnii strânși pe lângă corp. Cât de amuzantă credeți că pot fi pentru dumneavoastră în afară de cântat? Sperați că voi și dansa cumva? De ce nu a venit Stephen încă? Trebuie să fie și el la fel de nerăbdător ca și ceilalți, ca să vadă începutul spectacolului. Vocea era schimbată din cauza mâniei. V-ați pierdut cu toții timpul pentru că plec! Înțelegeți? I-ați pus pe soții Skeffington Ia o cheltuială pe care nu și-o pot permite și i-ați târât până aici cu false speranțe, când tot ce urmăreați a fost să vă răzbunați pe mine! Ce fel de... de monștri sunteți oricum? Să nu îndrăzniți să pretindeți că nu ați pus la cale toată șarada aceasta pentru simplul motiv că ați vrut să mă aduceți aici!
Whitney se așteptase ca Sheridan să îi vorbească, dar nu crezuse că va fi atât de agresivă. În loc să-i explice calm ce sperase să realizeze, așa cum intenționase, Whitney intră direct în subiect, cu sabia scoasă, țintind direct în inima lui Sheridan Bromleigh.
- Din anumite motive, începu ea ușor ridicând din sprâncene provocator, mă gândeam că vei aprecia eforturile noastre de a te aduce în sfera de atenție a lui Stephen.
- Nu doresc să fiu într-un asemenea loc, replică Sheridan.
- De aceea mergi la operă în fiecare joi?
- Oricine are dreptul să meargă la operă.
- Dar nu urmărești spectacolul. Îl privești pe Stephen.
Sheridan păli.
- El știe asta? Oh, vă rog, nu-mi spuneți că i-ați dezvăluit asta. De ce să fiți atât de crudă?
- Dar de ce, reluă Whitney foarte diplomată, simțind că mai avea puțin până ce va afla adevărul despre fuga lui Sheridan, doar dacă nu va face o greșeală de exprimare, ar fi o cruzime ca el să știe că mergi acolo doar ca să-I vezi pe el?
- El știe? insistă Sheridan cu încăpățânare, iar Whitney își ascunse zâmbetul admirativ pentru curajul interlocutoarei sale. Poate că Sheridan Bromleigh era în acel moment o servitoare într-o cameră plină de nobili, dar nu își pleca deloc capul în fața nici unuia. Pe de altă parte, inteligența ei o ajuta foarte mult. Whitney nu dorea să recurgă la șantaj, dar o făcu fără ezitare. Stephen nu știe, dar va afla dacă nu poți să mă faci să înțeleg de ce te duci la operă doar ca să-I privești, când I-ai lăsat singur în fața altarului.
