Decizia lui Stephen de a ignora existența lui Sheridan deveni din ce în ce mai slabă, pe măsură ce seara devenea noapte, iar el o văzu plimbându-se în locul luminat de torțe, unde se pregăteau mesele pentru cină. Șocul revederii ei îl fortificase în primele ore, dar acum nu mai avea avantajul acestei bariere. Stătea retras, în spatele celorlalți oaspeți, sprijinit de trunchiul unui stejar și o privea fără ca ea să-l observe; amintirile începură să-l invadeze.
O văzu parcă stând la ușa biroului său, vorbind cu valetul: Bună dimineața, Hodgkin. Arăți foarte bine astăzi. Acesta e un costum nou?
Da, domnișoară. Mulțumesc, domnișoară.
Și eu am o rochie nouă, îi spusese ea, făcând o piruetă. Nu-i așa că e frumoasă?
Cu câteva minute mai târziu, când Stephen trăgea de timp ca să-i sugereze să-și caute un al doilea pretendent, el o întrebase de ce nu citise revistele comandate special pentru ea.
Te-ai uitat la vreuna din ele? îl întrebase ea, apoi îi făcu o descriere amănunțită a lor. Era una care se numea Magazin lunar al femeilor sau Îndrumar politicos al distracțiilor și instrucției; culegere de idei care pot fi pe placul doamnelor, pot instrui sau exalta firea frumoaselor britanice, îi explicase ea.
Era un articol despre cum să-ți fardezi obrajii Pur și simplu amuzant, spusese ea surâzătoare. Crezi că un asemenea articol are vreo legătură cu: Instruirea minții sau cu Exaltarea firii frumoaselor britanice?
Mai presus de toate își amintea cum ea se topise în brațele lui și dulceața buzelor ei când o sărutase. Era o femeie ademenitoare, își spuse Stephen cu convingere. Cu toate că nu avea experiență, compensa prin pasiune și dorință de a învăța. Acum câteva minute se dusese în casă pentru a-i aduce pe băieții Skeffington, care urmau sa cânte pentru invitații, iar când ieși, văzu că are în mână un instrument. Își desprinse privirile de la ea și se strădui să se uite fix în paharul cu coniac din care bea, ca să nu-i întâlnească iar privirea și să reînceapă să o dorească.
Să nu reînceapă să o dorească? se întrebă dezgustat. O dorise încă din clipa când deschisese ochii, în patul lui din Londra, iar acum o dorea la fel de mult, la câteva ore după ce o reîntâlnise. Văzând-o îmbrăcată cu rochia aceea simplă, cu părul strâns într-o coadă modestă la spate, cu fruntea liberă, simți cum tot trupul vibrează de pasiune. Se uită la Monica și la Georgette care vorbeau cu mama lui. Amândouă erau femei frumoase, frumos îmbrăcate, una în galben, cealaltă în trandafiriu, îngrijit coafate și bine educate. Nici una dintre ele nu s-ar fi gândit să se îmbrace ca un băiat de la grajduri și să alerge cu calul la galop.
Dar nici una dintre ele nu ar fi arătat atât de apetisant, chiar dacă ar fi dorit. Nici una dintre ele nu i-ar fi oferit un săculeț cu grăunțe, zâmbindu-i și pretinzând că-i oferă favorul.
Dar nici una dintre ele nu ar fi îndeajuns de îndrăznețe încât să-I privească în ochi, invitându-I să o ia în brațe, provocându-I să facă aceasta.
În trecut se gândise la Sheridan Bromleigh ca la o vrăjitoare, iar când primele acorduri ale instrumentului ei se auziră, îi reveni acest gând. Îi vrăjise pe toți, în special pe el. Orice conversație încetă; până și servitorii se opriseră să o privească, ascultând-o transfigurați. Stephen studie coniacul din pahar, încercând să nu se uite la ea, dar îi simțea ochii ațintiți asupră-i. În această seară se uitase la el de nenumărate ori; privirile fuseseră scurte, dar incitante, de multe ori îl implorau. Monica și Georgette se înfuriaseră, pentru că erau revoltate de îndrăzneala ei; Stephen însă nu le dezmierdase lor trupurile cu mâinile sale. Sheridan și numai Sheridan cunoștea exact ce-I putea face să dorească... și să-și amintească.
Furios pe slăbiciunea lui, Stephen se depărtă de copac, puse paharul pe masa cea mai apropiată, le ura musafirilor noapte bună și se îndreptă spre camera lui, unde avea de gând să bea în singurătate, până ce va uita de sine, dacă aceasta era singura cale de a nu se apropia de ea.
